LEIGH BOWERY – Pe când era o operă de artă
Vizionar al anilor ‘80 și ‘90, neconvenţionalul artist Leigh Bowery este celebrat într-o monumentală retrospectivă la Tate Modern, iar dacă aveți programat un sejur la Londra, mergeți să vedeți de ce heritage-ul Bowery în lumea artelor performative, modei și culturii pop este de neignorat.
În scurta sa viață, LEIGH BOWERY (1961-1994) și-a pus amprenta asupra artei într-un mod provocator, reinventând vestimentația și machiajul, dar și performance-ul ca formă de expresie a propriului sine, ridicat astfel la rang de operă de artă, punând sub semnul întrebării limitele canoanelor estetice, dar și normele sexuale. Expoziția de la Tate Modern explorează diversele roluri interpretate de Bowery, de la artist, performer, model şi personalitate TV, până la promotor de cluburi, creator de modă și muzician.
De la apariția lui în viața de noapte a Londrei anilor ‘80 până la spectacolele îndrăzneţe și scandaloase de mai târziu, prezentate în galerii, teatre sau pe stradă – pe care o vedea tot ca pe o scenă de performance -, lui Bowery i s-a spus sculptură umană, model nud, bețiv de vodevil, autor anarhic, suprarealist pop, clovn fără circ, piesă de mobilier mobil, artă modernă pe picioare.
Impunătorul australian a luat contact inițial cu formele clasice ale artei, pentru că în copilărie a studiat muzica şi a cântat la pian, după care a continuat prin a studia moda și designul la Royal Melbourne Institute of Technology, numai că el îşi dorea mai mult: „Îmi era atât de poftă să văd lucruri noi și să văd lumea, încât am plecat”.
Ajuns la Londra în 1980, cu un bagaj și o mașină de cusut, a devenit în scurt timp „copilul cluburilor” alternative.
Prieten și coleg de apartament cu Gary „Trojan” Barnes și cu David Walls, Bowery a creat costume pentru aceștia, iar trio-ul a devenit cunoscut în cluburi drept „Three Kings”. Ne aflăm acum la Taboo, clubul de noapte deschis de Bowery împreună cu promotorul Tony Gordon în 1985, într-un subsol din Leicester Square, care, timp de câteva luni, i-a oferit șansa de a explora transformarea într-un spațiu devenit aproape instantaneu notoriu pentru sfidarea convențiilor sexuale, îmbrățișarea „polisexualismului”, atmosfera sălbatică, consumul de droguri și, nu în ultimul rând, pentru muzică.
Cluburile, dar și strada, au ţinut loc de catwalk pentru Leigh Bowery.
Costumele, machiajul, perucile, pălăriile, extravagante și adesea kitsch, au fost mărturii ale plăcerii sale de a șoca prin manipularea aparenţelor legate de aspectul fizic. Lider al comportamentului excentric în cluburi, el își deforma corpul în diverse moduri, astfel încât să pară diform, însărcinat sau cu sâni. Bowery a spus odată: „Carnea este țesătura mea preferată” și a rămas consecvent acestui lucru. A colaborat inclusiv cu Michael Clark Dance Company, pentru care a creat costume, dar a avut adesea şi scene solo în multe dintre spectacolele trupei.
La un moment dat, Leigh Bowery a devenit… o operă de artă în sine.
În 1988, timp de o săptămână, la galeria Anthony D’Offay, ascuns în spatele unei oglinzi cu două sensuri, Leigh Bowery stătea întins pe un divan din secolul al XIX-lea, aranjându-se în fața propriei reflecții, în timp ce publicul îl privea stând pe podea din cealaltă parte. Instalaţia era menită să valorizeze nu doar corpul, ci și actul voyeuristic, transformând galeria într-un inedit spațiu social.
Pe Bowery îl vedem apoi ca model și muză pentru pictorul Lucian Freud, într-o serie de tablouri de mari dimensiuni, care tind să îi exagereze fizicul până la proporții monumentale şi sunt considerate actualmente printre cele mai reuşite lucrări ale britanicului.
Dincolo de asta, Leigh Bowery și-a creat propriile spectacole, iar prietenul și colegul său de scenă, Boy George, a declarat despre acesta că „nu a încetat niciodată să impresioneze sau să revolte”, mai ales că, în 1990, a prezentat în clubul londonez Kinky Gerlinky performance-ul Birthing, în care simulează nașterea „copilului” său, cu prietena și asistenta Nicola Bateman „legată” de pieptul lui într-o simulare a travaliului. Nicola avea să-i devină soție lui Bowery, cu toate că Bowery era homosexual, și inclusiv acest fapt a fost asumat ca un… „act de performance”.
În 1993, Leigh a format Minty, trupă de Art-Pop ce a rezistat doar până când Westminster City Council le-a închis spectacolul de la Freedom Cafe după un singur gig… avea să fie ultima reprezentație a lui Bowery, artistul murind bolnav de SIDA la finele lui 1994. Privind retrospectiv, este pregnantă influența iconoclastului artist în creaţia unor artiști și designeri precum Alexander McQueen, Lucian Freud, Vivienne Westwood, Jeffrey Gibson, David LaChapelle, Lady Gaga sau John Galliano, dar şi în cea a numeroase trupe de Nu-Rave ori a mișcării Tranimal drag, care a pus accentul pe o abordare animalică și postmodernă a travestiului.
Partizan dedicat al experimentului în artele performative, estetica corporală, cultura cluburilor și designul vestimentar, Bowery a creat unele dintre cele mai iconice imagini ale anilor 1980 și 1990, care continuă să rezoneze în spaţiul artei contemporane post-2000.
Curajos, revoluționar și original, Leigh Bowery și-a asumat până la capăt deopotrivă statutul de obiect de artă și pe cel de creator de artă. În opoziție cu Adam bis, creat de excentricul artist Zeus-Peter Lama, personajele imaginate de Eric-Emmanuel Schmitt în romanul Pe când eram o operă de artă…
TEXT de ADINA CHIRVASĂ | ART (Hi)STORIES
