“PRISONERS” (2013, r: Denis Villeneuve)
Un tâmplar foarte religios (Hugh Jackman – “The Wolverine”, “Les Misérables”) şi soţia lui (Maria Bello – “A History of Violence”, “Grown Ups”), împreună cu cei doi copii, sărbătoresc Thanksgiving Day în casa unui cuplu de prieteni din vecini (Terrence Howard – “Iron Man”, “Hustle & Flow” şi Viola Davis – “Ender’s Game”, “The Help”), când fetiţa lui de şase ani, precum şi cea a celeilalte familii, dispare… este răpită. Singurul indiciu îl constituie prezenţa pe stradă în acel interval de timp a unei rulote auto necunoscute în cartier.
Poliţia, condusă de Detectivul Loki (Jake Gyllenhaal – “Donnie Darko”, “End of Watch”), reuşeşte să o identifice la scurt timp şi să aresteze şoferul, un tânăr (Paul Dano – “Ruby Sparks”, “Looper”), care, la interogatoriu, pare că este retardat, lucru confirmat şi de mătuşa sa (Melissa Leo – “The Fighter”, “Oblivion”).
Din lipsă de probe, autorităţile sunt nevoite să îl elibereze spre disperarea lui Dover, care e însă ferm convins că suspectul are ceva de ascuns. Conştient că fiecare oră ce trece fără ca fetele să fie găsite diminuează şansa de a mai fi descoperite în viaţă, Dover decide să îl răpească şi să îl tortureze până va obţine adevărul despre unde se află acestea… aici mă opresc pentru a evita spoiler-ele.
Muzica minimalistă, melancolică şi răvăşitoare a islandezului Johann Johannsson (“Wicker Park”, “Personal Effects”) susţine excelent o imagine crudă cu tuşe de albastru, care accentuează pe parcursul trecerii timpului impresia de deznădejde, realizată măiastru de Roger Deakins (“Skyfall”, “True Grit”, “The Shawshank Redemption”).
L-am lăsat la urmă pe regizorul Denis Villeneuve (”Dune”, “Blade Runner 2049”), al cărui nume nu spunea mare lucru publicului larg la vremea premierei lui “Prisoners”, deoarece canadianul era la primul său film hollywoodian, dar era, totuşi departe de a fi un no-name, având la activ câteva lungmetraje extrem de interesante şi de mature prin tematică pentru care a fost deja recompensat cu trei premii Genie pentru regie şi a fost nominalizat la Oscarul pentru film străin cu “Incendies” in 2011.
“Prisoners” este un film ultra-ambiţios care acţionează disconfortabil asupra spectatorului pe două paliere: unul fundamental, de Thriller, care creează suspansul încă din primele minute şi îl întreţine pe întreg parcursul aproape celor trei ore cu întrebările ‘cine este răpitorul?’ şi ‘vor fi găsite fetele în viaţă?’ şi unul brodat, dezvoltat pe acţiune, de pură dramă psihologică în care fiecare protagonist este tratat individual ca pe propriul… prizonier.
Prizonier a furiei neputincioase (Jackman) şi a disperării şi abandonului (Bello), prizonier a frustrărilor personale (Gyllenhaal) şi a îndoielilor (Howard şi Davis) sau, pur şi simplu, prizonier a propriei minţi, a ‘labirintului’ generat de subconştient în care sinele îşi rătăceşte menirea (Dano, Leo, Dastmalchian).
Singurul reproş care i se poate aduce filmului este acela că, pentru a susţine componenta dramatică, ca Thriller, “Prisoners” devine în a doua parte relativ previzibil, iar gradul de tensiune indus începe să aibă sincope mai ales prin aparenta repetitivitate a unor elemente comportamentale şi că, privit din acest unghi, poate părea într-adevăr cam lung, însă acesta poate fi trecut cu vederea fără drept de apel de formidabil de complexul studiu psihologic cu implicaţii morale şi etice susţinut, fără exagerare, în mod excepţional de către Hugh Jackman şi Jake Gyllenhaal (ambii ar fi meritat nominalizaţi la Oscar pentru performanţa actoricească), iar ‘secunzii’ lor, mai ales Paul Dano şi Melissa Leo, nu sunt cu nimic mai prejos.
“Prisoners” nu se ridică la nivelul “Tăcerii mieilor”, dar nu pentru că nu ar fi putut, ci pentru că Villeneuve şi-a dorit ca filmul să fie, stilistic, altceva şi, de asemenea, este mai puţin memorabil sau şocant decât “Se7en”, pentru că a vrut să fie mult mai serios şi mai deranjant pentru orice privitor… să îl facă pe acesta să admită că şi lui i s-ar putea întâmpla un asemenea ‘thriller’ şi să se întrebe undeva, în adâncul sufletului său, cum ar reacţiona.
“Prisoners” rămâne unul dintre cele mai reuşite filme din spaţiul dramelor adulte ale anului 2013 şi merită cu certitudine a fi descoperit sau reevaluat.
Text de IOAN BIG | VIDEODOME
