“Hoinar.Odyssey” | Interviu EXCLUSIV cu pianistul DAVID GRAY: “Mi-am dorit să creez ceva imersiv și cu adevărat fascinant”
David Gray s-a impus ca un muzician extrem de creativ, activ într-o gamă largă de genuri muzicale, fiind interesat în egală măsură de arta interpretării, cât și de cea a aranjamentului muzical.
A studiat pianul la Royal Academy of Music între 2008 și 2015, beneficiind de burse integrale, sub îndrumarea lui Hamish Milne, iar ulterior și-a construit o carieră internațională bogată desfășurată în Europa, SUA și regiunea Australasia. Pe lângă pian, o mare parte din cariera sa a fost dedicată interpretărilor la orgă simfonică și de teatru – un instrument specific teatrelor americane, folosit în trecut la spectacole de revistă și vaudevil, dar care astăzi este pe cale de dispariție și la care mai există doar câțiva intrerpreți în întreaga lume.
DAVID GRAY este membru al asociației American Theatre Organ Society și în prezent lucrează la imprimări pe ultimele orgi de teatru încă funcționale în teatre americane.
David se va afla la București la jumătatea lunii mai pentru a susține spectacolul programat în deschiderea Hoinar.Odyssey, festivalul de muzică clasică organizat de Fundația Centrul Român de Muzică.
El a povestit pentru Zile și Nopți, în exclusivitate, despre cum a luat naștere conceptul spectacolului descris ca fiind unul care „aduce recitalul clasic de pian în plin mileniul III”, despre proiectele sale artistice și relevanța muzicii clasice în societatea de azi.
The Wanderer deschide ediția a 8-a a Hoinar Festival, ediție care explorează anul acesta tema CĂLĂTORIEI privită ca o experiență profund umană care are abilitatea de a te transforma. Cum se potrivește asta cu spectacolul tău?
Nu pot promite că voi transforma viețile oamenilor doar prin această reprezentație. Cu toate acestea, cu siguranță avem șansa de a schimba stările, experiențele și percepția oamenilor asupra a ceea ce poate fi un spectacol cu muzică de acest fel.
Ar fi foarte ușor să adaugi niște boxe electronice, niște lumini artistice într-o piesă de muzică clasică și să o numești o „reinterpretare”. Una dintre cele mai mari temeri ale mele cu un astfel de spectacol era că ar putea deveni ușor un truc ieftin.
Mi-am dorit să creez ceva imersiv și cu adevărat fascinant, ceva care schimbă modul în care publicul experimentează acest tip de muzică, dar care să nu fie ieftin sau kitsch.
Care e originea poveștii spectacolului The Wanderer? Când și cum a luat naștere conceptul?
Chiar înainte de pandemie, m-am întâlnit cu un vechi prieten din copilărie din Edinburgh, care era violoncelist, și care, dintr-o dată, se apucase de muzică dance electronică (EDM). Mi-a vorbit despre posibilitatea de a crea muzică clasică EDM. La început am zâmbit politicos, fără să cred prea mult în idee, dar la un moment dat m-a convins să facem un mic show. Îmi place să improvizez și el credea că aș fi bun în a improviza astfel de piese cu material sonor electronic.
I-am spus că accept doar dacă nu spune nimănui, iar spectacolul a avut loc într-un club din Chelsea, Londra. Cred că a fost un eșec total, dar am putut vedea că ar exista modalități prin care acest lucru ar putea fi făcut bine. Am început să mă uit la ce fac alții. Îi spun crossover. Nu vreau să par arogant, dar am considerat că ceea ce se numește crossover este de-a dreptul teribil.
Totuși, m-a pus pe gânduri: există un mod în care acest lucru poate fi făcut cu mai multă sensibilitate și integritate? Se poate păstra valoarea intelectuală și artistică a muzicii clasice și totuși să fie atrăgătoare pentru mase?
Tot în pandemie, am întâlnit pe cineva care construia un nou spațiu artistic în Londra. Eu care reușesc să transform orice proiect în hobby, am ajuns să construiesc efectiv un mic teatru. Când s-a deschis, am cântat mult jazz, improvizație – cam tot ceea ce oamenii se așteptau să audă într-un club care dorește să fie și spațiu artistic. În cele din urmă, formarea mea fiind una clasică de pianist, am început să introduc muzică… clasică.
La început a fost descurajant pentru că nu voiam să fac compromisuri sau să simplific muzica doar ca să fie mai „digerabilă”. A fost o muncă uriașă să pun cap la cap aceste spectacole.
Nici măcar nu știam cât de viabile ar putea fi din punct de vedere economic, dar am făcut-o, mai mult ca o dovadă că este un concept fezabil și cumva și pentru a-mi pune amprenta mea pe acest tip de conținut. The Wanderer este rezultatul acelui experiment și va fi prima sa apariție într-un festival de arte performative cu adevărat consacrat.
Ai propria ta călătorie fascinantă în ceea ce privește muzica. Când și unde a început?
A început când aveam cam patru ani. Eram pur și simplu atras magnetic de tot ce ținea de muzică. Bunica mea avea un pian, iar când o vizitam, o dată la câteva săptămâni, învățam singur, puțin câte puțin, să cânt. Cântam mult după ureche și, când nu eram la pian, îmi planificam în minte ce voi face când voi cânta din nou. Eram, practic, obsedat.
Care ai spune că au fost cei mai importanți oameni care ți-au influențat această călătorie prin muzică?
Sunt mulți de menționat, pentru că îmi petrec jumătate din viață cântând la pian și cealaltă jumătate cântând la orgă – orgi de biserică, dar mai ales orgi vechi de teatru din America.
Sunt câțiva muzicieni extraordinari care m-au influențat enorm, dar am avut doar trei profesori: o doamnă din Glasgow, Anne Crawford, care s-a ocupat de mine de la vârsta de 5 ani până am împlinit 12, apoi Richard Beachem de la școala „Saint Mary” din Edinburgh, care m-a ghidat până la 17 ani, iar în cele din urmă Hamish Milne de la Royal Academy of Music din Londra.
Este greu să restrâng lista persoanelor care m-au influențat ca muzician. Toți colegii mei și toți pianiștii pe care i-am ascultat au fost o sursă de inspirație pentru mine.
E ceva ce ți-ai dori să schimbi în traiectoria acestei călătorii?
Dacă întrebarea este, de fapt, „știi încotro te îndrepți?”, răspunsul meu ar fi că nu sunt sigur. Încă improvizez pe parcurs. Trebuie să-mi definitivez și cariera de organist.
De ani de zile lucrez la un proiect foarte ambițios – să înregistrez muzică generată de cel mai mare instrument muzical construit vreodată, în Atlantic City.
Este vorba de două orgi: una este cea mai mare orgă de teatru construită vreodată, iar cealaltă este cea mai mare orgă de orice tip punct – are 33.000 de tuburi. Este instrumentul care poate genera cel mai amplu sunet muzical acustic în mișcare creat vreodată. Poți acoperi 20.000 de oameni care țipă.
Este extraordinar, și nu este un sunet strident sau neoplăcut, ci unul care creează o senzație de amploare, spațiu și putere incredibilă. Pur și simplu iubesc conceptul și capacitatea de a pune aerul în mișcare prin sunet, în orice formă sau mod.
Fie că este vorba despre pianul clasic, difuzoare electronice sau aceste orgi gigantice din Atlantic City, totul se reduce la a mișca aerul prin sunet într-un mod eficient, pentru a oferi oamenilor o experiență în acel spațiu. Asta este, de fapt, pasiunea mea cea mai mare.
DAVID GRAY
Ai avut contact cu peisajul cultural din Europa, SUA și Australasia. Unde te-ai simțit cel mai confortabil? Și de unde ai învățat cel mai mult?
Este destul de greu de spus, și asta pentru că, atunci când te afli într-un loc precum Londra, toate aceste culturi vin la tine.
Așadar cred că e corect să spun că aici am învățat cel mai mult, pentru că am fost mereu înconjurat de oameni din culturi foarte diverse. Nu am petrecut prea mult timp într-un singur loc în afara Marii Britanii, în afară de turnee și câteva concerte. Unele locuri aproape că m-au intimidat, pur și simplu din cauza istoriei lor.
De exemplu, doar ideea de a merge în Germania mă făcea să mă simt puțin timid. Nu are legătură cu oamenii – sunt minunați – ci cu faptul că ADN-ul acelei țări conține unele dintre cele mai mari capodopere ale muzicii clasice compuse vreodată și o mare parte din istoria muzicii clasice se află între granițele ei. Așa că da, e puțin intimidant.
Ce știi despre peisajul cultural din România?
Va trebui să fiu foarte sincer și să spun că aștept cu nerăbdare să-l descopăr pentru prima oară.
Public la Teatrul ACT | Hoinar Festival, ediţia VII Foto: Larisa Baltă
Cât timp ai fost directorul artistic al Temple of Art and Music și cum a fost experiența asta pentru tine? Cum ai descrie tu această inițiativă și impactul ei?
Acesta e noul loc despre care menționam mai devreme, pe care am ajutat să fie construit. Am fost acolo aproape trei ani, care au trecut mai rapid decât îmi imaginam sau am perceput. E unul dintre acele lucruri care îți acaparează viața.
A fost un răspuns la pandemie și m-am lăsat purtat de val, ajungând să fac o mulțime de lucruri interesante. Impactul pe care l-a avut a fost destul de profund, pentru că m-a expus la a cânta și a aborda muzica într-un mod în care mi-am dorit mereu, un mod pe care cred că mulți muzicieni clasici l-au dorit mereu în secret – un context foarte informal, fără presiune.
Am cântat acolo, în total, în peste 400 sau 500 de concerte de jazz, de exemplu. Arta stă în felul în care interacționezi cu ceilalți muzicieni și cânți împreună cu ei. Te duci pur și simplu, bei cât reziști și te apuci de treabă. Jumătate din timp nici nu știam ce urmează să cântăm până când începeam… ba uneori nici atunci nu cunoșteam piesa și trebuia s-o învăț din mers, din prima interpretare. E un fel de învățare prin călire, cred.
Sincer, deși ar putea părea o abatere de la drumul meu, experiența aceea mi-a prins foarte bine pentru că m-a ajutat să-mi ascult și exersez latura creativă și abilitățile de improvizație. Și, ceea ce mi-a oferit cu adevărat, a fost să-mi îmbunătățească acel simț interior al ritmului, pentru că mulți oameni au adesea dificultăți cu „bătăile inimii” interioare.
Mă refer la un puls autentic, un puls real, nu doar impresia că ești în ritm. Mă refer la capacitatea de a-ți corecta propriul ritm când ești țipat sau înjurat pe scenă de alți muzicieni pentru că nu ești sincronizat cu toboșarul sau basistul, sau când auzi că nu sunteți complet armonizați.
DAVID GRAY
Ce rol crezi că (mai) au arta și muzica în societatea de azi?
Cred că muzica este ceva către care oamenii sunt atrași mereu, fără să stea pe gânduri, fie că le place sau nu. Există întotdeauna o nevoie pentru artă, pentru acel tip de refugiu, fie că vorbim despre vizionarea unei piese de teatru, a unui film sau despre ascultarea muzicii. Nu sunt chiar sigur care este, de fapt, rolul muzicii sau al artei în societate. Mi-e teamă că are de suferit din cauza faptului că oamenii au o capacitate de concentrare din ce în ce mai redusă, dar, pe de altă parte, astăzi există, un acces mai larg ca oricând la muzica clasică și alte forme de artă, datorită conexiunii tot mai extinse la internet.
Poate fi muzica clasică încă relevantă și înțeleasă pentru Generația Z? Cum crezi tu că poate fi creată o punte între clasic și modern?
Nu știu. Depinde de modul în care le este prezentată, dar cred că trebuie să ne întrebăm: care este trăsătura definitorie a muzicii clasice?
Pentru mine, sunt două lucruri.
În primul rând, structura. Muzica clasică are o structură mult mai amplă. Oamenii nu mai sunt obișnuiți cu asta, pentru că muzica pop este atât repetitivă și structurată pe rețete simple de strofe. Muzica clasică este, în esență, despre parcurgerea unui arc mai amplu pentru a ajunge la recompensă. Iar asta necesită o capacitate de concentrare care este în mod activ subminată de tot ce apare pe ecrane în ziua de azi.
În al doilea rând, muzica clasică este, în mare parte, acustică. În spectacolul nostru, facem ceva ce nu este complet acustic, dar se situează undeva la mijloc. Însă oamenii nu mai sunt obișnuiți cu sunetul acustic. Sunt obișnuiți ca boxele să facă treaba pentru ei, să le „arunce” sunetul în față. Contează foarte mult dacă oamenii sunt receptivi la sunetul acustic – iar asta, desigur, influențează economia domeniului.
Muzica clasică este, de fapt, foarte nepractică. Ceea ce facem noi este costisitor. Dacă te gândești la volumul de investiții necesar pentru a te forma ca muzician clasic – mai ales acum, când subvențiile pentru învățământul muzical superior din conservatoare au fost aproape complet eliminate, cel puțin în țara mea – pentru o persoană obișnuită, muzica clasică a devenit inutil de scumpă comparativ cu orice alt gen muzical. Este mult mai ieftin să încerci să devii orice alt tip de muzician.
Altfel, cred că muzica clasică se face adesea înțeleasă de la sine, atunci când cineva e convins să adopte starea de spirit necesară pentru a o asculta. Muzica clasică nu ar trebui să fie explicată.
David, are crezi că este cea mai mare provocare pentru un artist în zilele noastre?
Cred că cea mai mare provocare, într-un fel, este cât de bine reușește cineva să se promoveze, cât de pro-activ este în această autopromovare, de orice formă, pe rețelele sociale. Mie mi se pare că fix cei care nu au o carieră de mare succes sunt cei care care adoptă aceste „rețete” de postări regulate și transmit în mod constant mici fragmente despre ei înșiși.
De fapt, e aproape un paradox, pentru că încerci să atragi atenția unor oameni cu o capacitate de concentrare scăzută, cerându-le să se concentreze asupra a ceva foarte amplu. Până la urmă, totul se reduce la cât de bun ești în a-ți contura o imagine în acel domeniu, în acest context actual.
Asta e valabil pentru toate generațiile.
Nu este vorba doar despre tineri, ci și despre oameni mai în vârstă, care sunt la rândul lor conectați la canalele online și le folosesc pentru a se inspira și pentru a decide la ce concerte să meargă. Nu spun asta pe un ton disprețuitor.
Nu afirm că doar artiștii slabi sunt pe aceste canale, dar cred că există o provocare separată, și chiar mai critică: aceea de a fi perceput ca fiind activ pe rețelele sociale – provocare care, uneori, ajunge să o eclipseze pe cea de a atinge un nivel artistic de maximă calitate în ceea ce creezi.
Dacă ar depinde de tine să descrii care ar fi publicul ideal pentru The Wanderer, cum ar suna descrierea?
Sunt oameni care nu se tem să reacționeze, chiar și în timpul reprezentației – dacă vor să strige, să țipe, orice. Asta e ideea. Este vorba despre a le amplifica energia în orice mod dorești.
Sunt oameni care pot trata experiența ca pe un concert într-un pub sau într-o arenă, dar care sunt și capabili să fie transparenți, să treacă printr-un moment intim și să se conecteze cu el.
DAVID GRAY
Cum crezi că va fi perceput spectacolul în România? Ai anumite așteptări?
Aș crede că li se va părea cu adevărat cool. Sper că va lăsa o impresie puternică și memorabilă asupra lor. Atâta timp cât nu agresezi oamenii într-un spațiu mic cu niveluri excesive de sunet, lumini orbitoare și dramatism dus la extrem, cred că poți să le oferi ceva cu care să plece acasă, indiferent de experiența sau cunoștințele lor muzicale. Mi-aș dori să se simtă mișcați sau energizați.
Care este mesajul cu care speri să plece spectatorii acasă după ce au făcut parte din experiența The Wanderer?
Muzica clasică ESTE o experiență. Nu există limite pentru ceea ce poate oferi această muzică. Poate fi complet vie – vie în spațiu, în aer, în respirație și în lumina pe care o vezi.
Aceasta este, în esență, aceeași muzică pe care oamenii o ascultau acum 160 de ani.
Putem primi mesajul ei într-un mod care să ne captiveze simțurile. Prin lumină și sunete electronice putem stimula percepția în multe feluri diferite, dar nu vom modifica mesajul acestei muzici nemuritoare.
Interviu de LAURA DUCU
Foto DAVID GRAY – Courtesy of the Artist
NOTĂ: The Wanderer va deschide ediția a 8-a a Hoinar Festival joi, 15 mai, de la ora 19:30, la Teatrul ACT.
Alături de David Gray, vor mai urca pe scenă pentru a da viață acordurilor de Liszt și Brahms, muzicienii Florian Mitrea (pianist, dublu laureat la Competițiile Internaționale de Pian de la Glasgow, Hamamatsu și München – ARD și descris de renumita pianistă Martha Argerich ca fiind „cu adevărat un tânăr pianist extraordinar”), Daria Tudor (laureată cu premiul Best Young Artist of the Year la Festivalul internațional Art of the Piano – Cincinnati 2019, în prezent lector la Universitatea de Arte din Berlin și Barenboim Said Academy) și Luca Rusu ( tânăr pianist care a studiat la Conservatorul Regal al Scoției cu pianistul Graeme McNaught și a concertat alături de Orchestra Simfonică București).
Bilete: https://bit.ly/HoinarWanderer
