Ce știm până acum despre Grand Theft Auto VI – Noul trailer ne dezvăluie mai multe detalii
Nu doar că GTA VI are în sfârșit o dată oficială de lansare, amânată până în 2026, dar am primit și un al doilea trailer care ne oferă o nouă privire asupra așteptatei aventuri open-world de la Rockstar Games.
După ce dezvoltatorii au anunțat că au nevoie de mai mult timp pentru a „livra un joc la nivelul de calitate pe care îl meritați”, noul trailer a stârnit și mai mult entuziasm pentru unul dintre cele mai mari titluri din industria gamingului. Acesta ne arată mai multe imagini din Leonida – statul care ne readuce în locurile în care și-a desfășurat activitatea odinioară, Tommy Vercetti – precum și noii protagoniști, Jason și Lucia.


Primul anunț oficial despre Grand Theft Auto VI a venit în februarie 2022, când Rockstar a confirmat că jocul este în „fază activă de dezvoltare”, ca apoi În august 2022, Take-Two a reiterat că GTA VI va „stabili noi standarde creative”.
Au trecut 12 ani de la lansarea GTA V, iar după primul trailer din 2023, dezvăluirile recente ne fac cu ochiul la o aventură de ultimă generație. Mai jos găsiți un rezumat al informațiilor pe care le avem despre Grand Theft Auto VI până acum.
Data de lansare a GTA VI este stabilită pentru 26 mai 2026. Rockstar a confirmat data într-un post pe Twitter, amânând lansarea față de termenul inițial din toamna lui 2025, anunțat într-un raport financiar Take-Two din mai 2024.
În anunț, Rockstar a declarat:
„Ne pare rău că lansarea va avea loc mai târziu decât v-ați așteptat. Entuziasmul pentru un nou Grand Theft Auto ne copleșește pe toți. Vă mulțumim pentru sprijin și răbdare în timp ce lucrăm să finalizăm jocul.”
Zvonurile despre o amânare circulau de mult timp, mai ales după ce Rockstar a cerut angajaților să revină la muncă fizică, cinci zile pe săptămână – o decizie criticată de mulți dezvoltatori. Un raport Kotaku și fostul angajat Rockstar, Obbe Vermeij au sugerat că GTA VI ar putea fi amânat până în 2026, iar Vermeij a adăugat că jocul va domina piața pentru „peste 10 ani”, deoarece Rockstar nu va lansa jocul până nu este „100% mulțumit”.
Până acum am primit două trailere de prezentare, în primul trailer, lansat în decembrie 2023, ne-a dezvăluit cadrul Vice City și data preliminară de lansare (2025). Deși era programat pentru 5 decembrie, o scurgere de informații a forțat Rockstar să-l lanseze mai devreme. Trailerul ne arată o revenire în Vice City și noii protagoniști.
Trailer 1:
În cel de-al doilea trailer, publicat în urmă cu câteva zile, apărut la scurt timp după anunțul amânării, ni se arată mai multe detalii despre locații și personaje, oferind și noi detalii despre poveste.
În trailer-ul 2 vedem cum Lucia este eliberată din închisoare de Jason, iar apoi cei doi se implică în diverse scheme criminale, cu un vibe Bonnie și Clyde. Descrierea trailerului sugerează că cei doi se vor afunda într-o „conspirație care se întinde pe tot statul”, într-o combinație între glamourul și haosul Floridei.
Trailer 2:
Platforme: GTA VI va fi disponibil pe PS5 și Xbox Series X/S în 2026. Nu s-a confirmat încă dacă va beneficia de optimizări pentru PS5 Pro, dar un expert tehnic susține că nu va rula la 60fps, iar pe PC va fi probabil lansat mai târziu, după modelul jocurilor anterioare.
Conform Vermeij a venit sugestia că versiunea pentru PC va dura „mult timp”, deoarece studio-ul se concentrează pe „ce se vinde” (consolele).
Personaje: Lucia Caminos – prima protagonistă feminină din seria GTA, este o femeie cu probleme cu legea, care pare să aibă o relație de tip Bonnie și Clyde cu partenerul ei, Jason, iar Jason Duvall – partenerul în crime, – cei doi vorbesc despre încredere în timp ce comit infracțiuni împreună.
Alte personaje confirmate sunt și Cal Hampton – prietenul lui Jason și asociatul lui Brian; Boobie Ike – o legendă locală din Vice City; Dre’Quan Priest – mai mult un făcător de bani decât un gangster; Real Dimez – Bae-Luxe și Roxy, aka Real Dimez, prietene din liceu; Raul Bautista – un jefuitor de bănci experimentat și Brian Heder – un clasic traficant din epoca de aur a contrabandei în Keys. O adunătură pestriță de personaje!
Locații: Revenirea în Vice City – Acțiunea se va desfășura în statul ficțional Leonida (inspirat din Florida), cu Vice City în centru. Cadrul este modern, dar păstrează farmecul anilor ’80, cu străzi pline de neon și peisaje haotice.
Fanii au observat deja locații iconice precum Starfish Island – vom vedea dacă vom putea vizita și vechile puncte de interes, cum ar fi Malibu Club sau Ocean View Hotel.
Au fost confirmate locațiile: Leonida Keys – la intrarea în unele dintre cele mai frumoase și periculoase ape din toată America; Grassrivers – o zonă mlăștinoasă, Nestematul giuvaer al coroanei Leonidei; Port Gellhorn – coasta uitată a Leonidei; Ambrosia – unde lupta pentru sănătatea și prosperitatea Leonidei începe aici și Mount Kalaga – un punct de reper național la granița nordică. Locații diferite, pentru toate gusturile!