INTERVIU | Horia Cucută și George ve Gänæaard: „Povestea filmului CLASAT este, în esență, despre tăcere și complicitate.”
CLASAT, lungmetrajul de debut al regizorilor Horia Cucută și George ve Gänæaard, este un proiect care a pornit dintr-o realitate documentată, tot mai îngrijorătoare, în care dezvoltarea tehnologică accelerează într-un ritm mult mai rapid decât capacitatea noastră colectivă de a o înțelege, reglementa sau controla etic.
Disponibil online, doar în perioada 24-27 aprilie, pe site-ul clasat.ro, filmul urmărește investigația pe un jurnalist independent, Gabriel Vânătoru (Daniel Popa) o începe, atunci când descoperă că o corporație încearcă să mușamalizeze incendiul în care un angajat a murit.
Vânătoru află, pe parcurs, mai multe informații despre un AI care trebuia să revoluționeze moderarea de conținut pe internet, un mediu toxic de lucru și povestea unui angajat ce devenise o problemă pentru corporație după o conversie religioasă.
George ve Gänæaard şi Horia Cucută au co-regizat cinci scurtmetraje, care au avut peste 120 de selecţii în numeroase ţări şi au câştigat împreună 19 premii în ţări precum Statele Unite ale Americii, Spania, România, Grecia, Iran sau Polonia.
În 2023 au început să lucreze la lungmetrajul lor de debut, CLASAT, un fake-documentary inspirat din fapte reale. În 2024, filmul și-a început parcursul festivalier. Prima proiecție a avut loc la TIFF, unde a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj românesc în cadrul competiţiei Zilele Filmului Românesc.
Cei doi regizori nu s-au lăsat descurajați de dificultatea de a-și duce filmul în cinematografe și au decis să își arate filmul online, pe o platformă dedicată, realizată cu sprijinul Glitch și Admirtech. Accesul este deschis utilizatorilor din întreaga lume, pe https://clasat.ro/ , unde rezerva de pe acum achiziția, pentru a putea viziona filmul timp de patru zile, de pe un dispozitiv, la alegere, în perioada 24 – 27 aprilie 2025.
CLASAT a primit anul trecut la TIFF premiul pentru CEL MAI BUN FILM ROMÂNESC. Ce a însemnat această recunoaștere pentru voi?
Premiul de la TIFF a fost mai mult decât o validare, a fost o surpriză, o confirmare și o încurajare, toate în același timp. Nu ne-am așteptat.
Când am început proiectul, eram doar noi doi, cu un scenariu scris seara după muncă și un plan: „hai să-l facem cum putem”. Fără sunetist, fără director de imagine, fără buget. A fost un film făcut în weekenduri, cu telefoane date seara târziu, cu prieteni și colaboratori care au spus „da” fără să întrebe de bani.
Am lucrat cu peste 30 de oameni pasionați care au dat timp, energie și talent pentru o idee în care au crezut, iar faptul că acel efort colectiv a fost remarcat și recompensat la un festival atât de important cum e TIFF înseamnă enorm.
Pentru noi, premiul e o recunoaștere nu doar a filmului în sine, ci a unui mod de a lucra, de a spune povești și de a face cinema când nu ai altceva în afară de o nevoie reală de a vorbi despre ceva ce contează.
CLASAT e un film mic, fără artificii, fără efecte, doar oameni care vorbesc. Să vedem o sală plină, oameni care au stat o oră și patruzeci de minute urmărind doar „talking heads”, și apoi au rămas să discute cu noi, a fost poate momentul cel mai important din tot procesul.
Premiul, așa cum l-a formulat și juriul, ne-a emoționat și pentru că a văzut dincolo de aspectul local al poveștii, recunoscând în ea o dimensiune universală: cât control lăsăm tehnologiei asupra vieții noastre, cât de vulnerabili rămânem în fața unor structuri tot mai opace.
A fost o onoare și o mare bucurie să primim acest premiu, dar mai ales să simțim că povestea lui Eremia, chiar spusă printr-o formă atipică, a ajuns la oameni.
Care au fost principalele voastre surse de inspirație? Și cum ați ajuns la formula de „fake documentary”?
În ultimii doi ani, am observat cum discuțiile despre revoluția AI au devenit omniprezente. Eram amândoi intrigați de acest viitor incert, amintind parcă de lumea lui Asimov.
Însă, am început să ne întrebăm cât de reale sunt promisiunile tehnologice, venind din aceeași direcție care ne-a adus și iluzia revoluției social media.
În ianuarie 2023, am dat peste un articol în revista TIME care ne-a marcat profund. Investigația dezvăluia cum angajații kenyeni ai unei firme de outsourcing lucrau pentru OpenAI, trecând manual prin volume imense de conținut dăunător.
Aceasta ne-a determinat să privim mai atent la prețul real al acestor așa-zise inovații și la sacrificiile umane din spatele lor. Am simțit imediat că această poveste trebuie spusă.
Nu am vrut să așteptăm sesiuni de finanțare sau să ne pierdem în încercări interminabile de a prezenta proiectul. În acest context complicat financiar pentru noi, a apărut Gabriel Vânătoru, un jurnalist independent care investighează această poveste complexă și o publică pe canalul lui de YouTube.
Abordarea noastră, de a împleti realismul jurnalistic cu tehnicile cinematografice, este o premieră în peisajul filmului românesc. Aceasta oferă un nivel de autenticitate care face audiența să se întrebe dacă ceea ce vede este ficțiune sau documentar.
Scopul nostru este să provocăm o discuție, gândire critică, și să aducem la lumină aspecte ignorate ale revoluției AI, oferind o perspectivă umană asupra costurilor ascunse ale progresului tehnologic. De la început, ne-am dorit ca filmul să se simtă cât mai real, aproape ca o investigație jurnalistică adevărată pe care publicul să o descopere în timp real.
Cum ați combinat ficțiunea cu realismul „true crime”?
Ne-a atras ideea de a spune o poveste fictivă printr-un format care amintește de documentarele true crime și de reportajele de investigație. În loc să construim o poveste clasică, cu scene dramatizate, am vrut să creăm senzația că filmul este un colaj de interviuri, fragmente de anchetă și mărturii, exact cum ar arăta o investigație desfășurată de un jurnalist independent.
Ficțiunea și realismul se întâlnesc în CLASAT într-un mod calculat. Am construit povestea cu atenția unui thriller bine structurat, dar am eliminat toate elementele care ar putea trăda faptul că este un film de ficțiune: nu avem flashback-uri, nu există scene dramatizate în stil convențional, iar ritmul nu este impus de artificii vizuale, ci de acumularea treptată a detaliilor și tensiunii.
Toate informațiile din film vin doar prin interviuri și mărturii, iar publicul este cel care trebuie să pună piesele cap la cap.
Am vrut să evităm complet senzația de „film fabricat” și să dăm impresia că materialele au fost descoperite și asamblate, ca și cum ar fi un dosar real. Pentru a menține acest realism, am lucrat mult la modul în care personajele vorbesc și reacționează.
Dialogurile au fost scrise astfel încât să nu pară scrise. Am vrut să redăm acele ezitări, bâlbe și momente de tăcere care există în conversațiile reale. De multe ori, actorii nu au primit replici exacte, ci doar puncte de direcție, pentru a încuraja o interpretare naturală.
De exemplu, actorii care joacă rolurile reprezentanților companiei Futura AI au fost rugați să răspundă la întrebări ca și cum ar fi într-un interviu de PR, fără să învețe replici.
Un alt element esențial a fost estetica filmului. Ne-am inspirat din documentarele true crime și din reportajele de investigație de pe YouTube, unde jurnaliști independenți, cu resurse limitate, pun cap la cap interviuri, înregistrări și informații din surse diverse.
De aceea, am decis ca jurnalistul Gabriel Vânătoru să fie cel care „ține camera”, vorbind direct cu publicul său și explicând ce descoperă pe măsură ce avansează investigația. Prin această abordare, spectatorul devine parte din investigație, ca și cum ar urmări un caz real desfășurându-se în fața lui.
Realismul a fost și mai mult accentuat de lipsa unei „mâini invizibile” care să rezolve totul. În multe filme, un personaj găsește la un moment dat „piesa lipsă” care explică totul.
În CLASAT, ne-am dorit să rămânem fideli stilului documentaristic: nu toate întrebările primesc răspunsuri clare, nu există o rezolvare simplă, iar adevărul rămâne, într-o anumită măsură, ambiguu. Exact ca în viața reală, unde anchetele jurnalistice se lovesc de tăcere, minciuni, mușamalizări și presiuni externe.
Care este mesajul principal al filmului, în ce privește etica în tehnologie și responsabilitatea corporativă?
Într-o lume în care tehnologia avansează mai repede decât putem să o înțelegem sau să o
reglementăm, ne-am dorit ca filmul CLASAT să ridice întrebări esențiale despre cine controlează acest progres și cu ce preț. Inteligența artificială este vândută ca un instrument care ne va îmbunătăți viața, dar rareori se discută despre impactul real asupra oamenilor care o creează și despre efectele pe termen lung asupra societății.
Filmul nostru vorbește despre despre modul în care companiile de tehnologie își asumă (sau evită) responsabilitatea față de angajați și față de public. Povestea filmului CLASAT este, în esență, despre tăcere și complicitate.
Am vrut să explorăm cât de ușor adevărul poate fi îngropat sub rapoarte oficiale, jargon corporatist și lipsa de transparență. În cazul nostru, un angajat moare în condiții suspecte, dar în loc să se caute răspunsuri, cazul este închis rapid, iar narativul oficial devine singura versiune a adevărului acceptată de companie și de autorități.
Am fost interesați să vedem cum astfel de mecanisme funcționează nu doar în marile corporații tech, ci în orice sistem în care profitul este mai important decât oamenii.
O altă temă esențială este rolul jurnalismului independent în fața acestor structuri de putere. În film, Gabriel Vânătoru încearcă să scoată la lumină adevărul, dar este constant împiedicat de o rețea invizibilă de influențe, mușamalizări și tăcere instituționalizată.
Prin el, am vrut să arătăm cât de fragilă este libertatea de investigație într-o lume în care algoritmii, platformele și chiar guvernele pot controla ce vedem și ce aflăm.
CLASAT nu oferă un răspuns clar despre cine este „vinovat” și cine este „nevinovat”. Realitatea nu funcționează așa. Dar vrem ca publicul să iasă din sală sau să închidă ecranul cu întrebări persistente:
Cât de mult putem avea încredere în ceea ce ni se spune? Cât de des suntem manipulați prin tăcere, nu doar prin minciună? Și, mai ales, dacă acest tip de control și cenzură se întâmplă deja, ce putem face pentru a ne păstra dreptul de a pune întrebări?
Interviu de ANCA MACOVICIUC | FILM
Foto – Courtesy of mc² film
