Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 09/04/2025
Film

PREMIERĂ | „Jocul terorii”

Răzvan Sădean De Răzvan Sădean
Comentarii PREMIERĂ | „Jocul terorii” Share PREMIERĂ | „Jocul terorii”
Jocul terorii


„Jocul terorii” – Cum se transformă o întâlnire romantică într-un joc pe viață și pe moarte?

După Zi de naștere mortală și Freaky, regizorul Christopher Landon își demonstrează încă o dată măiestria de a pune cap la cap momente de tensiune maximă, elemente de groază psihologică și acțiune alertă, în cel mai nou thriller al său, Drop / Jocul terorii, care ajunge în cinematografe din 11 aprilie. Cu o carieră remarcabilă în domeniul horror-ului, Landon explorează tema fricii în fața necunoscutului, subliniind cum tehnologia poate deveni o armă cu dublu tăiș.

Ce poate merge rău la o întâlnire romantică?

Aceasta este întrebarea pe care și-o pune Violet (Meghann Fahy), o mamă văduvă cu răni emoționale adânci, înainte de prima întâlnire, după ani de singurătate, cu Henry (Brandon Sklenar), un bărbat cunoscut pe o aplicație de dating. Totul pare perfect la început: un restaurant elegant situat la etajul superior al unui zgârie-nori din Chicago, un cadru promițător. Însă atmosfera de liniște și romantism se destramă rapid când Violet primește un mesaj înfricoșător pe telefonul mobil, care spune simplu: „Plănuiesc cea mai groaznică seară din viața ta”.

Tensiunea crește atunci când „omul fără chip” din spatele mesajelor anonime o forțează pe Violet să continue întâlnirea. Ceea ce începe ca o seară obișnuită se transformă într-un coșmar, când mesajele continuă și încep să sugereze o conspirație politică în care ar putea fi implicat chiar Henry, care lucrează pentru primarul orașului. În fața unei amenințări constante, Violet este nevoită să ia decizii rapid, nu doar pentru a-și salva propria viață, ci și pentru a-i proteja pe cei dragi. În acest sens, un flacon de fentanil lichid devine cheia unui plan periculos, iar Violet trebuie să se asigure că substanța ajunge în băutura lui Henry.

Jocul terorii

Pe măsură ce povestea se desfășoară, Violet se adâncește într-o capcană mortală din care nu pare să aibă scăpare. Tehnologia joacă un rol crucial în întreaga poveste, alimentând teama, incertitudinea și paranoia. Violet înțelege rapid că totul este urmărit, că fiecare pas pe care îl face este monitorizat cu ajutorul camerelor de securitate din restaurant.

Jocul devine cu adevărat o luptă pe viață și pe moarte când, dintr-o dată, în imaginile de la camerele de securitate din propria sa casă apare un bărbat mascat și înarmat, amenințând viața copilului ei. Aceste răsturnări de situație ilustrează tehnologia ca pe o armă cu două tăișuri: pe de o parte, o formă de protecție, iar pe de altă parte, un instrument de control și manipulare.

Citește mai multe articole din FILM.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută