Înscrieri Fresh Start. Ediția a VIII-a – rezidențe de creație pentru tineri artiști
Căutăm tineri absolvenți/absolvente dispuși și interesați să experimenteze, să cerceteze, să lucreze în echipă și care vor să afle mai multe despre producția de spectacol într-un mediu independent!
Fresh Start. Ediția a VIII-a își propune să inițieze 9 proaspăt absolvenți de actorie, regie, dramaturgie, scenografie, coregrafie, muzică, teatrologie și management, în crearea unui spectacol prin tehnici specifice teatrului devised, precum și să le ofere noțiuni de bază despre managementul unei echipe și producția unui spectacol în mediul independent.
Cei 9 rezidenți selectați vor beneficia de îndrumarea unor artiști cu experiență de lucru prin diferite metode. Prima parte a rezidenței va fi coordonată de:
– Sinkó Ferenc – actor, lector la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca, cu experiență în coregrafie și performance
– Petro Ionescu – regizoare și dramaturgă, membră a echipei Reactor, cu experiență în teatru devised și metode de cercetare în teatru
– Oana Mardare și Doru Taloș – actori și co-manageri ai spațiului Reactor, producători, membri fondatori ai Asociației Reactor de creație și experiment
Rezidenții vor lucra aplicat alături de Sinkó Ferenc, într-un atelier de acomodare a echipei, în care se vor folosi metode din zona teatrului performativ și dans, urmând apoi o introducere teoretică și practică în teatrul devised realizată de Petro Ionescu. Pe tot parcursul rezidenței, cei nouă participanți vor beneficia de întâlniri constante cu Petro Ionescu, pentru consultanță în dezvoltarea conceptului de spectacol și a structurii dramaturgice. În paralel, echipa va avea sesiuni de discuție și de lucru cu Oana Mardare și Doru Taloș despre producția unui spectacol în independent și despre managementul unui colectiv artistic.
Programul se extinde în lunile iulie-august.
Rezidențele se adresează tinerilor absolvenți neangajați în domeniu la maxim trei ani după absolvire, din cadrul facultăților de profil din țară. Proiectul „Fresh Start” permite depunerea unei aplicații colective, în diferite formule, (ex: regizor-dramaturg sau regizor-coregraf) în cazul în care există un concept comun, acest lucru se va menționa în formularul de înscriere.
Rezidențele vor fi remunerate, iar cazarea participanților din afara orașului Cluj-Napoca va fi asigurată de organizatori.
Formularul de înscriere se poate descărca de pe site-ul Reactor.
Aplicațiile se vor trimite pe adresa freshstart.rezidente@gmail.com până în data de 25 aprilie, ora 23:59.
În urma înscrierilor, mentorii, împreună cu coordonatorii de proiect, vor selecta un proiect regizoral, în funcție de care se va alege o echipă mixtă formată dintr-un regizor, un dramaturg, un scenograf, un coregraf, un manager cultural, actori și/sau dansatori și muzicieni, pe baza aplicațiilor, cu posibilitatea de a stabili și un interviu (în persoană sau online, după caz) în perioada 25 aprilie – 5 mai.
Calendar:
25 aprilie — Data limită pentru înscrieri
26 aprilie – 5 mai — Selectarea participanților
6 mai — Anunțarea participanților
1 iulie – 15 iulie — Prima etapă a rezidenței, asistată de mentori: ateliere practice cu Sinkó Ferenc și Petro Ionescu
16 iulie – 31 august— Susținerea sesiunilor coordonate de Oana Mardare și Doru Taloș, repetiții, întâlniri de lucru cu Petro Ionescu și vizionări
septembrie-octombrie— Prezentarea publică a rezultatului la Cluj și București
Parteneri: Centrul de Teatru Educațional Replika din București, Facultatea de Teatru și Film Cluj-Napoca, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie București, Universitatea de Arte George Enescu din Iași și Universitatea de Arte Târgu Mureș.
Afiș: Mihai Păcurar
Puteți afla alte detalii și noutăți legate de Fresh Start urmărind site-ul www.reactor-cluj.com și pagina de Facebook a proiectului: www.facebook.com/FreshStartRezidente