Andrei Gîrjob este unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai magiei din România, specializat în iluzionismul cu cărți de joc. Este membru al prestigioasei societăți internaționale Magic Circle din Londra, din 2017, și expert în arta magiei close-up.
Din 2013, promovează magia în destinațiile importante din HoReCa în București și în țară. Prezența sa a fost remarcată atât la TV, în cadrul unor emisiuni precum Românii au Talent, iUmor, Neața cu Răzvan și Dani, cât și în mediul online și la radio. Andrei a contribuit la popularizarea magiei care se adresează în primul rând unui public adult, demonstrând că iluzionismul poate fi mai mult decât divertisment. În prezent, Andrei Gîrjob este magicianul oficial al emisiunii Vorbește lumea de la Pro TV, iar de curând și-a lansat și primul său performance public, Imperfect, dar imposibil.
Când ți-ai dat seama că magia poate deveni nu doar o pasiune, ci și un brand personal?
În 2010 am terminat facultatea de Instalații din Politehnica Timișoara și trebuia să aleg un drum. Eram deja magician amator de prin 2004 și simțeam că asta este chemarea mea, nu aveam niciun as în mânecă în poziția de inginer instalator.
Așa că fost o decizie ușor de luat, iar din 2013 când am avut primul contract de muncă, cu carte de muncă, unde eram trecut magician, am primit confirmarea că sunt pe drumul cel bun. M-am identificat de la bun început cu pasiunea mea, dar cred că în 2013 a devenit evident că sunt all in.
Ai reușit să-ți creezi un stil propriu, recognoscibil. Cum ai construit această identitate și ce te diferențiază de alți magicieni?
Am citit multe cărți de teorie scrisă de performeri și una dintre teorii spune că trebuie să „fii natural“. Sună simplu, dar este, poate, cel mai greu de pus în practică. În fața audienței trebuie să-ți rămâi fidel, cu atuurile expuse, îmbunătățite, și defectele ascunse.
Ce vede publicul meu este o variantă curatoriată a lui Andrei Girjob. Și, de multe ori, cenzurată. Când fac magie, nu este doar despre mine, ci despre relația pe care o creez cu publicul, de aceea pun accent pe povestea din spatele umarului și implic spectatorii, pentru că de acolo vine și naturalețea și spontaneitatea. Rămân fidel misiunii de a crea momente memorabile pentru spectatori. Și fiecare efect de magie este construit plecând de la această bază.
Ce presupune antrenamentul unui magician? Cât timp dedici zilnic perfecționării tehnicilor tale?
Nu mă opresc niciodată din a căuta material în toate mediumurile, de la cărți la DVD-uri. Zilnic am timpul meu pe care-l petrec la masa de repetiții, chiar și când nu am o țintă anume, sunt cu cărțile de joc în mână. Sunt foarte organizat cu arhiva mea, cu scenariile pe care le scriu, cu probele pe care le-am pentru fiecare efect, astfel încât să ajungă în rutina mea. Mă întâlnesc aproape zilnic cu spectatori noi, iar asta mă ține în priză.
Poate de aceea pandemia a fost cea mai grea perioadă din viața mea de artist, pentru că m-a ținut departe de public. Fiecare număr are niște etape pe care le urmez de fiecare dată. Mai întâi trebuie să exersez la exasperare să dețin tehnic numărul. Apoi scriu prezentarea care trebuie să mi se potrivească. Repetiții continuă în fața publicului, unde numărul de magie este rafinat de-a lungul timpului. Am numere de magie în portofoliu care au ajuns la o formă aproape perfectă după ani în care le-am prestat în fața publicului săptămânal.
Într-o industrie în care originalitatea este esențială, cât de important este storytelling-ul în actele tale de magie?
Pentru mine, așa cum practic și cum m-am îndrăgostit eu de magie, povestea este mai importantă decât magia în sine. Povestea este cea care-ți vinde efectul. Spun mereu că publicul iubește să fie mințit de un gentleman. Asta aud cel mai des, este feedback-ul pe care-l primesc mereu, că spectatorii mei sunt captați de povestea care îmbracă numărul de magie. Bineînțeles, și numărul de magie trebuie să fie puternic, iar combinat cu o prezentare pe măsură, asigură că lumea va fi cu adevărat vrajită.
Ai reușit să-ți impui numele în HoReCa, televiziune și mediul online. Care au fost cele mai mari provocări în această călătorie?
Să educ publicul că magia este diversă și poate fi o artă premium și pentru adulți. Până mi-am format brandul personal, mi-am luat această misiune de a expune publicul român la un tip high-end entertainment. Că magia nu înseamnă doar petreceri pentru copii, joben și iepuri. Mi-am dat seama că am reușit, în momentul în care nu mi-a mai sunat telefonul pe 1 Iunie.
Ce strategie ai folosit pentru a-ți promova brandul personal? A fost un proces organic sau ai avut o viziune clară încă de la început?
A fost o strategie mai degrabă organică, manifestată în timp. Am pus foarte mult accent pe prezența mea în show-urile mele, mi-am construit personajul pe care l-am declinat din personalitatea mea. Am foarte multe apariții media, dar au fost mai degrabă un rezultat, după ce oamenii făceau cunoștință cu mine. Am participat la multe evenimente și am susținut multe colaborări foarte diferite. Viziunea clară de la început a fost și este să fiu cel mai bun magician cu un pachet de cărți pentru omul din fața mea.
Cum ai ajuns să colaborezi cu emisiuni TV de succes și ce impact au avut aceste apariții asupra carierei tale?
Așa cum spuneam, toate aparițiile au fost organice, pentru că am fost invitat în atâtea emisiuni în repetate rânduri care să aduc pe micul ecran senzațiile pe care oamenii le-au trăit în realitate la întâlnirea cu mine. Cu siguranță mi-au crescut vizibilitatea și au avut un impact asupra notorietății mele, m-au ajutat să-mi cresc credibilitatea și expunerea în fața unui număr mare de spectatori.
După prima apariție de la „Românii au talent”, a doua zi am oprit pe DN1 la o benzinarie. La coadă, un domn a venit și m-a felicitat pentru „show-ul de aseară”. Am avut parte de multe astfel de întâlniri în care nu a fost nevoie să mă prezint, fără să fiu conștient că asta este puterea televiziunii.
Ce rol joacă social media în dezvoltarea carierei tale și cât de mult investești în prezența ta online?
Înțeleg și știu că este foarte important să fii prezent pe social media, dar nu am investit foarte mult în asta. Este o meserie în sine de care nu sunt foarte atras și sunt sigur că alții ar face treaba asta mult mai bine pentru mine. Nu mă interesează să fiu influencer, vreau doar să fiu cel mai bun magician. Conținutul meu este limitat la magie, unde mă poate vedea publicul, aparițiile TV și show-urile publice.
Care sunt lecțiile de business pe care le-ai învățat din parcursul tău ca magician?
Cât de important este să fii proactiv. Să dau mereu 101% când performez, căci nu știu niciodată cine se află în fața mea. Majoritatea business-ului meu a venit din word of mouth și recomandări. Dacă vrei să fii cerut și ocupat, trebuie să ai grijă de relații, să fii activ și prezent.
Dacă ar fi să dai un sfat celor care vor să-și construiască un brand personal de succes, indiferent de domeniu, care ar fi acela?
Să găsești acel ceva al tău și să-l cizelezi până la excelență. Să ai o motivație dincolo de bani și faimă, să construiești ceva care să rămână întipărit în mentalul contemporanilor tăi.
» Interviu de GRUIA DRAGOMIR | Povești de succes