Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 14/03/2025
Lifestyle / Fashion

TRENDS | Printre straturi de primăvară: Smart layering

Andrada Dincă De Andrada Dincă
Comentarii TRENDS | Printre straturi de primăvară: Smart layering Share TRENDS | Printre straturi de primăvară: Smart layering
Smart layering


Printre straturi de primăvară: Smart layering

Capricioasă și duală prin excelență, luna martie pare scenariul perfect pentru plimbări sub așa-zisa căldură a soarelui. Și, totuși, de ce ne e frig? De ce fusta și jacheta tocmai scoase din dulap pentru a celebra primăvara nu sunt suficiente? După ce pare că am traversat un deceniu în lunile de iarnă, majoritatea entuziastă se confruntă cu probleme vestimentare la trecerea dintre anotimpuri. Pentru astăzi, ne-am propus să venim în atenția voastră cu o soluție smart, simplu numită layering, care-și propune să vină-n ajutorul fiecăruia atunci când vremea se arată prin excelență nehotărâtă.

Layering sau „stratificarea”, în contextul fashionului, reprezintă o metodă strategică de a combina piesele vestimentare astfel încât stilul tău să fie bine definit, adăugându-i un strat de confort și de căldură. Esența, dar și frumusețea acestei tehnici constau în adaptabilitatea ei, permițând ajustări în funcție de vreme, ajutându-ne să trecem prin dimineți răcoroase și după-amiezi de primăvară mai calde. Există o regulă de trei și în cadrul sferei de fashion, nu doar la orele de matematică. Pentru subiectul abordat astăzi de noi, aceasta presupune combinarea unei piese din fiecare categorie de mai jos, pentru a obține acel smart layering dorit.

Stratul de bază – make it breathable

Pentru stratul de bază puteți opta pentru tricouri din bumbac, bluze cu mânecă lungă, rochii, jeans, pantaloni de stofă sau fuste. Importante la nivelul acestui strat, și nu numai, sunt materialele. Asigură-te că le alegi pe acelea care permit pielii să respire, precum bumbac sau in, spre exemplu,  ce te vor ajuta să reglezi temperatura corpului și să te simți confortabil.

 Stratul intermediar – make it warm

Acest strat își dorește să aducă acel plus de căldură de care avem nevoie, astfel, orientați-vă spre piese precum precum pulovere sau cardigane, ideale în diminețile reci; sacouri ce conferă atât eleganță, cât și versatilitate ținutei sau chiar hanorace, potrivite pentru un look casual, adesea fiind purtate sub o jachetă.

 Stratul exterior – perfect match for the weather

Ultimul strat se dorește a fi perechea ideală pentru vreme, ce are în vedere protejarea împotriva vântului, a ploii sau a schimbărilor meteo de pe parcursul zilei. La nivelul acestuia clasăm jachetele – fie ele din denim, cropped, bomber sau din piele, trench-urile – piese versatile ce pot fi adăugate peste celelalte straturi, fără a oferi un efect de bulk.

Smart layering

Accesoriile joacă și ele un rol important la nivelul stratificării, fiind practice și chic în același timp. Spre exemplu, o eșarfă ușoară poate adăuga o notă de culoare unei ținute neutre sau poate adăuga o textură diferită, o curea poate ajuta la definirea siluetei, o pălărie e binevenită pentru briza de primăvară, în timp ce ochelarii de soare trec drept o bună opțiune pentru zilele luminoase. Totuși, ideea de stratificare include câteva puncte, în plus ce sunt sau nu recomandate. Astfel, ne putem plasa în categoria DO’s sau DONT’s.

Smart layering

DO’s: Joacă-te cu proporțiile. Stratificarea de succes constă în echilibru. Combină straturi mai lungi cu altele mai scurte pentru a crea un efect vizual și pentru a oferi profunzime ținutei. Ține cont de vreme! Cum primăvara este imprevizibilă prin excelență, alege să creezi straturi într-un mod care îți permite să adaugi sau să elimini cu ușurință piese pe parcursul zilei. Culori și modele. Cine a spus că layering-ul este monocrom? Adăugați modele, culori complementare, pete de culoare care să aducă un plus ținutei, fără a o copleși, însă.

Smart layering

 DONT’S : Nu adăuga mai mult de trei. Deși este tentant să punem cât mai multe piese pentru a ne asigura confortul termic, prea multe straturi pot părea voluminoase și vor deveni inconfortabile. Nu fi neglijentă! Chiar dacă straturile, prin definiție, adaugă volum, fiecare piesă trebuie să fie complementară celeilalte. Asigură-te că-ți urmezi în continuare liniile corpului pentru a-ți etala silueta, care, indiferent de tipul ei, merită să fie apreciată. Nu adăuga prea multe texturi! Deși acestea stârnesc interes la nivelul ținutei, prea multe pot crea confuzie la nivel vizual.

Disconfortul resimțit la ieșirea din sezonul de iarnă poate fi „îmblânzit”. Prin juxtapunerea pieselor potrivite și puțină creativitate, vremea imprevizibilă poate rămâne un impediment din domeniul trecutului. Nu uita de importanța cifrei trei în basme și în fashion și… Happy layering!

Citește mai multe articole din LIFESTYLE.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută