Turnee europene în 2025 de interes pentru melomani
2025 aduce în Europa artişti de pe alte continente a căror muzică ne face cu siguranță pe mulți dintre noi să ne dorim să-i vedem performând pe viu, așa că pentru eventualitatea în care v-aţi propune să includeţi în planurile viitoarelor vacanțe sau city break-uri un spectacol susţinut de cântăreţii favoriţi, trecem în revistă cinci dintre cele mai aşteptate turnee din următoarele luni.
Pentru cei care i-ați ratat pe Imagine Dragons în 2023, la Cluj-Napoca, aflați că anul acesta, trupa Pop-Rock americană câştigătoare de Grammy se va afla în turneu în Europa în perioada mai-iulie pentru a-și promova cel mai recent album, Loom.
Deși este cel mai scurt album al trupei de până acum, Loom reflectă evoluția artistică a Imagine Dragons ca trio.
Dacă printre căutările voastre se află „2010 songs”, am vești bune, fiindcă Usher, celebrul cântăreț de Contemporary R&B continuă în Europa turneul mondial demarat în 2024, Past Present Future, prin intermediul căruia ne prezintă cel de-al nouălea său album, Coming Home.
Usher va concerta în oraşe europene precum Londra, Berlin sau Amsterdam, începând din aprilie.
Chase Atlantic, trio-ul australian de R&B ale cărui melodii au devenit populare pe TikTok și sunt relevante pentru Generația Z, se află în turneul intitulat Lost in Europe & UK.
Pe lângă cele mai cunoscute piese ale lor, Mitchel Cave, Christian Anthony și Clinton Cave promit să interpreteze și cântece de pe cel mai recent album, Lost in Heaven, lansat în noiembrie 2024.
Nici fanii K-pop n-au fost uitați în 2025, deoarece Stray Kids își continuă parcursul live început anul trecut, Dominate the World, cu o serie de opriri în Europa în luna iulie. Este al patrulea turneu global de concerte al boy band-ului Stray Kids care, de această dată, vine în sprijinul promovării celui mai recent mini-album, ATE.
Rock-ul și nostalgia nu pot lipsi, mai ales că trupa Linkin Park va concerta pe continentul nostru în perioada iunie-iulie, iar fanii nu pot fi decât entuziasmați de această serie de promovare a albumului From Zero, ţinând cont că formaţia din SUA nu a mai avut un turneu major din 2017, iar la noi a fost în… 2012.
Dacă ar trebui să menționăm toate turneele notabile din 2025, probabil că această listă nu s-ar mai sfârși, dar un lucru este cert: marile stadioane și săli de spectacole din întreaga Europă vor găzdui anul acesta nume mari ale industriei muzicale, care pot satisface aproape toate genurile de preferinţe ale amatorilor de experienţe live.
Pentru care trebuie să ne facem planuri din timp, dacă ne propunem să le trăim.
TEXT de IULIANA CIOCÎRLAN | MUZICĂ
Cover foto Linkin Park — at Saitama Super Arena, Japan.









