Ne dăm din nou întâlnire la ediția #57 Bounty Fair, pe 22 și 23 februarie, la Biblioteca Națională a României, Bucuresti! 🎉✨
Bounty Fair este o aventură creativă, un târg dedicat descoperirii lucrurilor autentice și oamenilor care pun pasiune în tot ceea ce fac. Ediția #57 este dedicată sărbătorilor de primăvară – Dragobete, Mărțișor, Ziua Femeii – motiv pentru care te invităm, alături de creatorii Bounty Fair, să explorăm împreună frumusețea, inspirația și toate lucrurile grozave pe care acest moment al anului le are de oferit.

Avem multe motive să fim entuziasmați, iar locația acestei ediții este cu siguranță printre ele! Biblioteca Națională a României va fi spațiul în care frumosul întâlnește inspirația, dar și tu o sa ai parte de tot felul de întâlniri – fie cu bijuterii și accesorii numai bune de întâmpinat primăvara, cu haine unicat și decorațiuni speciale, sau cu mărțișorul care parcă strigă numele acelei persoane dragi la care te gândești. Totul într-o atmosferă caldă, cu muzică live și oameni noi, pe care nici nu știai că îi cauți.
Pentru cei mici, selecția de ateliere interactive va fi, cu siguranță, un context de învățare, distractiv și creativ! Iar dacă ești printre cei care vor să se bucure de un moment de relaxare și inspirație, poți alege unul dintre atelierele potrivite pentru toate vârstele, sau să savurezi o cafea bună și o gustare cum n-ai mai mâncat de mult.
Fii gata nu doar pentru a descoperi creații grozave, ci și pentru surprizele pe care prietenii de la Editura Arthur le-au pregătit pentru vizitatorii târgului! Dacă savurezi cu adevărat o carte bună, cu siguranță o să fii încântat!

Acum că am deschis apetitul creativ, ia-ți bilet în avans de aici (poți și direct de la locație, dar mai bine sari coada, nu? 🤭) și pregătește-te să descoperi frumosul la fiecare pas!
Și ca să fii la curent cu absolut toate noutățile, dă join evenimentului 👉 aici.
Hai la Bounty Fair! ✨
– Date: 22 & 23 februarie
– Ore: 10:00 – 19:00 (Sambata, 22 februarie) si 10:00 – 18:00 (Duminica, 23 februarie)
– Locatie: Biblioteca Națională a României, Bulevardul Unirii 22, București
– Bilete: 10 RON (copiii sunt 14 ani gratis), disponibile la locatie sau in avans pe bit.ly/bountyfair
– Atelierele nu sunt incluse in pretul biletului de intrare, dar sunt la super preț doar la Bounty – te poti pre-inregistra aici www.bountyfair.ro/ateliere
PS: Biblioteca dispune de locuri de parcare 🎉


