Acasă nu este doar un loc, ci este despre sentimentul de a fi alături de cei dragi. Exact asta descoperă Gracie și Pedro, doi prieteni neobișnuiți, într-o animație plină de peripeții, destinată celor mai mici dintre cinefili.
Cu vocile unor actori celebri precum Alicia Silverstone, Susan Sarandon, Brooke Shields, Bill Nighy și Danny Trejo, animația Gracie și Pedro: Drumul spre casă este o producție Second Chance Productions, Polycat Animation și Storywarrior Media Capital, regizată de Kevin Donovan și Gottfried Roodt.
Gracie, o cățelușă răsfățată și obișnuită cu luxul, și Pedro, un motan isteț și independent, venit de pe străzi, sunt puși față în față cu o provocare neașteptată: familia lor se mută! Deși în viața lor de zi cu zi aceștia se șicanează constant, ei sunt nevoiți să lase deoparte diferențele și să se bazeze unul pe celălalt atunci când se pierd de familia lor în timpul călătoriei și ajung într-un ținut necunoscut, departe de casă.
După ce își dau seama de situația lor, decid să pornească pe cont propriu spre Salt Lake City, locul unde urmau să se mute cu familia. Aventura lor îi poartă prin locuri cu mai mult sau mai puţin farmec, din deşertul Nevada până în Utah, unde întâlnesc personaje pline de culoare, dar se confruntă și cu obstacole sau chiar personaje mai puțin binevoitoare, care le pun la încercare curajul și ingeniozitatea. Astfel, cei doi învață adevărata semnificație a prieteniei și a loialității.
Micuții spectatori vor fi încântați de această pereche absolut trăsnită de animale abandonate fără de voie, care ne amintește de sitcom-urile din anii ’90, cu replici ironice și scene pline de umor. Așadar, este un film menit să distreze mai degrabă decât să educe. Totuși, pe lângă animația de calitate și umorul savuros, Gracie și Pedro transmit prin povestea lor mesaje profunde despre importanța familiei, a prieteniei și a acceptării diferențelor.
Cei doi protagoniști învață că adevărata putere stă în unitate și că prin comunicare și empatie pot depăși orice obstacol, așadar, pregătiți-vă pentru o călătorie plină de surprize alături de Gracie și Pedro! Filmul de desene animate Gracie și Pedro: Drumul spre casă va avea premiera în cinematografele româneşti pe 24 ianuarie.
» Text de LAURA COZMÎNCĂ | Premiere