Interviu cu FLORIN PIERSIC JR. despre “Subteran”, primul serial românesc produs de Netflix
Subteran, primul serial românesc original produs de Netflix, care se lansează pe platforma de streaming pe 8 ianuarie, prezintă toate premisele pentru a se constitui într-un veritabil hit al începutului de an din perspectiva consumatorilor de ficțiuni create special pentru televiziune, indiferent că am avea în vedere atractivitatea scenariului, talentul performerilor din distribuție sau calitatea echipei de producție.
Conceput de către Steve Bailie (Bani negri, Hackerville) ca un Thriller contemporan plin de răsturnări de situație, pigmentat cu accente dramatice şi emoționale, serialul Subteran se desfăşoară ca poveste în mediul interlop bucureştean, în care o tânără specialistă în IT, Cami (Ana Ularu), mamă singură în căutarea răzbunării pe cel care i-a bulversat existența şi îi pune în pericol copilul, ajunge conjunctural să facă pereche cu un agent sub acoperire (Cezar Grumăzescu), infiltrat în anturajul violent al temutului baron al drogurilor Tănase (Florin Piersic Jr.). Incitați de faptul că bad guy-ul pe care îl interpretează extrem de nuanțat pare a fi sensibil diferit ca personalitate de tipologia uzuală a “gangsterului dâmbovițean”, am apelat la apreciatul actor FLORIN PIERSIC JR., ce are în portofoliu roluri în numeroase coproducții internaționale (The Protégé, Comrade Detective, Charlie Countryman), pentru a ne călăuzi primii paşi în universul serialului Subteran.
Florin, care au fost circumstanțele în care ai devenit interesat de proiect? Cum ai ajuns în “Subteran”?
În general, personajele negative sunt mult mai atrăgătoare în lumea actorilor, adică mult mai ofertante, mult mai bogate cumva, şi am făcut destule în ultimii ani, inclusiv în niște producții pe afară.
Dincolo de asta, am fost la casting și am fost ales ca să joc. E singura cale. Domnica Cîrciumaru m-a chemat. E un nume foarte cunoscut în toată industria asta și un om foarte profi [Domnica Cîrciumaru are în portofoliu, ca director de casting, zeci de filme şi seriale extrem de apreciate, de la Moromeţii 3 şi Miami Bici la Umbre sau Las Fierbinţi – n.r.], iar când mă cheamă ea mă duc, pentru că știu că are ochiul format și există o șansă să se întâmple ceva interesant.
Abia după aceea am aflat alte și alte detalii, fiindcă atunci încă nu știam că e vorba de primul serial original Netflix produs în România, deci cam ăsta a fost parcursul.
Lucrul efectiv s-a întâmplat apoi cu Daniel Sandu și cu Octav Gheorghe [regizori ai serialului Subteran – n.r.], pentru că ei au fost cei cu care am lucrat pe set și ne-am înțeles foarte bine. A existat însă, evident, o muncă pe diferenţe şi nuanţe înainte de a filma, în care ne-am tot gândit cum să fie, cum să arate acest Tănase, inclusiv probe de costum, pentru că toate astea conturează cumva personajul… costumul ajută foarte mult.
De exemplu, eu mă aflu acum în preajma unei premiere de teatru [Zbor deasupra unui cuib de cuci, la Teatrul Nottara – n.r.] și discut cu regizorul exact chestia asta, că am nevoie de costum ca să pot înțelege personajul și să am acces la el. Poate spun o prostie, dar 90% dintr-un personaj stă în asta, în cum arată şi cum se mișcă el în acel costum.
Dacă Tănase are o cruciuliță mică la gât, inclusiv asta spune ceva, fiindcă dacă avea o cruce de două kile cu-n lanț de ăla gros, poate nu eram eu distribuit în rolul respectiv. Așa, pare că are o anumită finețe, când el, de fapt, este lamă de cuțit şi face toate jocurile…
Ce îl diferenţiază de stereotipurile asociate cu interlopii autohtoni, des întâlnite pe ecrane? Poți să-mi schițezi în câteva cuvinte personalitatea lui Tănase?
Tănase nu are scrupule, în afară de speranța legată de una dintre fetele lui. Nu e spoiler faptul că are două gemene [Crisi şi Tili, interpretate de Irina Artenii – n.r.] și cred că de-acolo vine singura singura lui șansă la o dâră de umanitate, adică nervozitatea și isteria lui crește pe măsură ce nu primește niciun semn de la fata în care își mai pune speranța.
În rest, nu-l mai interesează nimic altceva și poate să calce pe cadavre, lipsit complet de interes pentru viețile altora, pentru că sunt lucruri ireversibile în propria lui viață.
Fata lui, Crisi, este călcâiul lui Ahile, cea de care are nevoie ca să meargă mai departe şi atunci când personajul este lovit exact în acest miez emoţional, asta scoate din el ce e mai rău. Nu că ar fi fost ceva bun înainte, dar aici, de fapt, el intră în criză și escaladează această criză. Om obișnuit să aibă orice, care n-are ce face cu banii, se trezește brusc cu nimic şi normal că e lovit din toate părțile, dar face față, merge înainte şi există destule scene în care, față de ceilalți, nu transpare criza asta.
Tănase este un personaj evident fictiv, fiindcă eu nu cred că există în lumea reală un personaj atât de omnipotent sau, totuşi, poate că există la un anumit nivel, dar tot ce vezi în acest serial este ficțiune şi probabil că sunt elemente care contravin peisajului real şi care sunt aduse tocmai în ideea de a colora, de a face mai atipic un personaj de genul ăsta.
Dacă l-ai lăsa singur într-o cameră pe Tănase din Subteran cu psihologul din spectacolul tău Romanian Psycho, ce-ar gândi cel din urmă despre pacientul său?
E foarte mișto exercițiul, dar e și foarte greu de făcut şi chiar nu știu să răspund.
Interesant este că mă gândeam la apropierea asta, la ce şi cum s-ar întâmpla dacă el s-ar destăinui în fața cuiva, adică îmi amintește de relația lui Tony Soprano cu psiholoaga și nu știu dacă Tănase, în situația respectivă, ar putea să spună totul ca la popă. Poate, eventual, sub amenințare… dacă eu îți spun niște lucruri și tu, ca psiholog, o să le spui mai departe, ești în pericol.
Cumva, nu cred că el ar ajunge în situația asta.
Părerea mea este că Tănase, ca personaj, n-ar ajunge la psiholog, cu toate că în mod sigur ar avea nevoie, mai ales într-o lume în care sunt oameni închipuiți ce nu au nevoie de psiholog, dar se duc, la modul ‘Băi, nu știu ce să aleg între soție și amantă’. În ziua de azi e foarte răspândită chestia asta şi e penibilă, adică nu am face cu banii și, una-două, mă duc la psiholog și vărs acolo niște prostii.
Tănase, în schimb, ar avea cu adevărat nevoie de psiholog, mai ales după ce i se întâmplă, dar nu cred că e genul de om care să-și arate vulnerabilitatea, nici măcar în fața unui străin plătit să rămână totul într-o cameră în care sunt doar ei ei doi şi chiar sub amenințare. Nu cred că s-ar s-ar deschide în felul ăsta, pentru că, pe undeva, nu își dă voie. Sunt oameni care nu-și dau voie să acceseze un anumit nivel de emoție și cred că el face parte dintre aceştia.
El are scene dramatice, dar vrea să fie absolut singur în acele momente, pentru că există niște reguli nescrise, anume că acel “boss”, acel șef, nu trebuie să pară slab în fața nimănui și probabil că, în mintea lui, sunt foarte bine înfipte principiile astea.
Ca spectatori, vom vedea România din perspectiva unei povești care se întâmplă în “subteranul” acesteia. Cum arată ţara din perspectiva lui Tănase, e una de trăit sau de părăsit?
Este terenul lui de joacă, adică așa o vede el. Discutând cu regizorii, am convenit însă că el și-ar dori să se retragă și să se ducă în altă parte, undeva unde să nu mai existe vreo amenințare, să fie căutat de poliție, de exemplu.
Pentru ca lucrurile astea să se întâmple, el trebuie să termine însă niște afaceri aici, iar în această poveste plecăm de la ideea că el poate să cumpere orice în România, adică nu există om în întregul sistem pe care el să nu-l poată cumpăra sau șantaja cu ceva…
Personajul tău pare să aibă totul. De ce și-ar mai dori altceva?
Dacă e să-l vedem ca pe un “om de afaceri”, ştiu din experiența pe care am acumulat-o în timp – cunoscând niște oameni de afaceri, nu niște gangsteri – faptul că o asemenea persoană nu se poate opri și că își doreşte mai mult, mai mult, mai mult și că, pe măsură ce bogăția se acumulează, vrea să o facă și mai mare, și mai mare, și mai mare… şi atunci ăsta devine țelul său principal, până la urmă.
Doar că toată această caracatiță pe care el o întreține costă, iar el are de uns foarte mulți oameni din sistem ca să poată funcționa în continuare și ca să-și facă treaba.
Ca să existe un conflict care să alimenteze povestea, bineînţeles că în Subteran lucrurile se strică de la bun început, altfel n-ai avea la ce să te uiți și, mai mişto decât să-l vezi că face lucruri reprobabile, este atunci când se defectează acest sistem pe care el l-a pus la punct… asta e realmente interesant în serial.
Până la urmă, răzbunarea devine tema principală, în condiţiile în care se defectează tot şi pentru Cami [specialista IT din Subteran, interpretată de Ana Ularu – n.r.], și pentru Tănase, şi fiecare personaj trece printr-o criză, iar asta – cel puţin așa cum am văzut eu serialul, fără să-l opresc, ca un maraton, adică un episod după celălalt – împinge povestea și speranța mea ca spectator.
Interviu de IOAN BIG | TV
Foto: Netflix
