Viitorul nu e „Veșnic în Gri”, dacă ne gândim la tânăra generație. Interviu cu Ioan Petrițan, câștigătorul Trofeului Dracula Digital
Între laureații ediție a 12-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula Film Festival, care are loc în Brașov în preajma Halloween-ului, s-a aflat, în acest an, și o echipă din Brașov. Ioan Petrițan, Noah Ștefan Manea și Mihai Năstase au plecat acasă, în seara de 2 noiembrie, cu trofeul Dracula Digital și un premiu în valoare de 500 de euro. A fost încununarea unei munci contracronometru, pe care tinerii brașoveni au sintetizat-o în scurtmetrajul „Veșnic în Gri”, cu care au intrat în competiția destinată tinerilor amatori de film disponibil și pe youtube deja.
Nu au urcat prea multe echipe brașovene pe scena de la Dracula Film Festival, așa că era firesc să vorbim despre producția lor, pasiunile liceenilor din ziua de astăzi și proiectele pe care le doresc realizate. La întrebări ne-a răspuns Ioan Petrițan, un tânăr de 16 ani, elev la Colegiul Național „Andrei Șaguna”, care din capul locului ne-a spus că a avut o „afinitate pentru storytelling, mereu am iubit să spun povești, așternute sub felurite forme: începând cu benzi desenate, picturi, nuvele și continuând acum cu filme. Este ceea ce-mi doresc să fac pentru tot restul vieții: să spun povești, să fac filme, filme bune”.
Ce a însemnat experiența de la Dracula Film Festival?
Dorința personală de a-mi testa puterea creatoare în scenariu, regie și producție, de a obține feedback extern, calificat, din partea unor profesioniști în domeniu, dar și de a lucra sub presiunea timpului, a limitărilor, toate acestea au fost determinante în decizia de a participa la competiție. Astfel, am format o echipă de trei, împreună cu Mihai Năstase și Noah Manea, actor și, respectiv, cameraman, oameni dedicați și extrem de talentați, pe care i-am considerat ideali pentru a-mi duce viziunea la împlinire, să ofere voce personajului și nuanțe cadrelor.
Provocarea cea mare a competiției a constituit-o incontestabil formatul contra cronometru al acesteia, proba finală presupunând realizarea unui scurtmetraj în doar două zile. Orice act de creație necesită timp de aprofundare, de gândire, această necesitate fiind cu atât mai amplificată în cinematografie, domeniu ce îmbină numeroase ramuri artistice și deci multiple acte de creație. Presiunea timpului limitat, dar și nevoia continuă de adaptabilitate, jocul modificându-se constant în funcție de locații, de vreme, au conturat o experiență inedită.
Cum a luat naștere scenariul și despre ce „vorbește” scurtmetrajul de nici trei minute?
Scurtmetrajul trebuia conceput pornind de la trei cuvinte cheie desemnate de juriu: alb, negru și consecințe. Dificultatea în calitate de scenarist era să nuanțez aceste cuvinte suficient încât ele să devină pronunțate, dar în același timp să le confer o naturalețe în poveste pentru a nu ieși strident în evidență, pentru a se omogeniza deci cu restul lucrării. Resposnabilitatea și dificultatea însă s-au amplificat considerabil în maniera în care rolul meu nu era singular cel de scenarist, ci și de regizor și, mai ales, de producător.
În noaptea albă în care am scris scenariul, a trebuit să cântăresc constant o scenă cu posibilitatea ei de realizare, cu locul, actorii, vremea, toți factorii ce o vor duce la o formă finală. Nu scriam un scenariu pe care urma să-l vând la o casă de film, în cadrul căruia responsabilitatea mea se termina cu cuvântul „Sfârșit!” Nu! Scriam un scenariu pe care ulterior tot eu aveam rolul de a-l ecraniza, de a-l regiza și produce.
În consecință, odată cu scenariul am elaborat și un plan de bătaie bine pus la punct. Tot atunci am căutat date de contact pentru proprietarii locațiilor dorite, pentru posesorii costumelor și articolelor de recuzită. Tot în acea noapte, pentru fiecare replică, gest cheie, respectiv cromatica unei scene, am căutat materiale de referință din alte filme și piese de teatru pentru actori și, respectiv, cameraman (aici rolul de regizor).
Dificultatea a continuat însă și în cadrul montajului, unde limitat de durata maximă de trei minute pe care o putea avea scurtmetrajului, a trebuit să renunț la zeci de scene și de replici cheie, fără ca lipsa acestora să împiedice însă buna înțelegere a poveștii, să degradeze relația dintre audiență și semnificația operei.
Cum spuneam, cele trei cuvinte trebuiau tratate ca miez al scurtmetrajului, de unde le-am surprins pe primele două într-un duet contrastant: condiția omului prins la mijocul acestui conflict fundamental, nevoit să aleagă: alb sau negru, bine sau rău. Alucard, personajul ficțional zămislit din imaginația scriitorului Egor Baconschi, rezultă însă din relația consacrată nu în disjunctiv, ci în conjunctiv a celor două elemente antitetice. Alucard este și alb și negru totodată, el este gri, constituind un antierou. Al treilea cuvânt („consecințe”) dictează urmările nefaste ale unor alegeri imorale ce-l cufundă pe Alucard într-o stare de inerție, acesta fiind blestemat să-și petreacă eternitatea condiționat de repercursiuni. Și astfel a luat naștere scurt-metrajul „Veșnic în gri”.
De unde (și de când) pasiunea pentru arta vizuală?
A fost un moment cheie, aș putea spune chiar transformator, în urma căruia nu am mai putut privi lumea cu aceiași ochi, cu aceeași ignoranță și naivitate: pentru prima oară într-o sală de cinema, scufundat în scaunul confortabil, așteptând. Acela a fost momentul – când luminile s-au stins și pete de culoare au inundat panoul, când am putut distinge o poveste, lăsându-mă purtat într-o nouă lume. Cinematografia mi-a oferit atunci o profunzime în percepția lumii înconjurătoare, o prismă prin care ochii mei să vadă o realitate distilată și într-aceasta revărsată alte mii de realități.
Scurtmetrajul îmbină planurile prezent și trecut ale realului, cu un trecut al personajului din ficțiune. De ce ați ales această formulă?
Sunt două planuri într-adevăr, scurtmetrajul presupunând o povestire în ramă: romancierul Egor Baconschi elaborează la îndemnul unei admiratoare o analiză meticuloasă a propriului personaj, a propriei creații literare. În ramă îl avem deci pe scriitor, persoană reală, povestindu-i unei fane înfocate și, indirect, nouă, audienței, despre ființa de hârtie, fictivă pe care a conceput-o, anume vampirul Alucard. Frumusețea povestirii zace în contopirea celor două planuri, o suprapunere a creatorului și a creației.
Pe măsură ce Egor progresează în analiză, tonul său devine implicat: nu mai este detașatul scriitor ce vorbește plicisit despre opera sa literară, nu, el începe să simtă cuvintele, suferința personajului, povestirea devine aproape personală. Perspectiva la începutul scurtmetrajului heterodiegetică, devine homodiegetică, persoana a III-a devine persoana I și astfel imaginea lui Egor se revarsă în a lui Alucard… una și aceeași persoană. De unde putem deduce și o disociere a personajului în momentul scrierii acestui roman, o experiență, am putea spune, catartică.
De ce ați ales să inversați numele lui Dracula? Ce ați dorit: crearea unui nou personaj sau o modificare astfel încât și percepția asupra personajului secular să fie și ea construită în sens invers?
Inițial am considerat inversiunea numelui un element proleptic, motiv anticipator al revelației finale: când nimic nu este ceea ce pare, cât de dificilă devine distingerea ficțiunii de realitate? Foreshadowing: Alucard este inversul lui Dracula, personaj ficțional, deci prin analogie, lumea din care provine Alucard este inversul lumii concepute de Stoker, opusul unei lumi stilizate, romanțate-crudul, banalul adevăr.
„Veșnic în gri” îmbină și alte referințe literare. Povestiți despre ele și de ce ați ales să le introduceți în material?
Deși poate nu atât de vizibile la o primă vizionare, referințe în sfera literaturii sunt „Portretul lui Dorian Gray” a lui Oscar Wilde și opera fundamentală a lui Goethe, „Faust”. Cele două au pavat drumul și destinul lui Alucard, tânărul ce a încheiat pactul faustian, vânzându-și sufletul în schimbul eliberării de timp, de moarte, viața veșnică dovedindu-se însă a fi chiar opusul libertății absolute, o cușcă în ale cărei bare ricoșează păcatul și remușcarea, un purgatoriu nesfârșit.
În domeniul literar, ce operă/opere sunt cele care v-au influențat viziunea despre lume și percepția critică și de ce?
În literatură, romanele pe care le port în suflet sunt „Solenoid”-ul lui Mircea Cărtărescu și „De veghe în lanul de secară”, de J.D. Salinger, romanele care pot spune că mi-au șlefuit gândirea. Sunt genul de opere care pe parcursul lecturii îți dezasamblează ființa în mii și mii de piese, doar ca mai apoi să o reasambleze într-o nouă ordine, într-un nou format.
Un adolescent obișnuit cu lecturi simple ce surprind exclusiv întâmplări idealizate, romanțate, oglindiri exagerat distorsionate ale realității, acum față-n față cu aceste două opere ce cântăresc cât sute, care surprind banalitatea în formă brută, secvențe anticlimatice confesate de personaje atipice, dar atât de umane, secvențe atât de particularizate și totuși atât de comune. Cum de relaționez atât de ușor cu un personaj atât de diferit de ceea ce sunt, cum de empatizarea cu acesta vine aproape natural, instinctiv dinlăuntrul meu? E un stimul care mă obligă să caut adânc în mine, să mă descopăr citind.
Cât de important este ca astfel de producții, fie ele cât de scurte, să aibă un mesaj puternic în spate?
Pentru mine, mesajul operei constituie relația dintre autor și audiență, mâna lui Adam și mâna lui Dumnezeu întâlnindu-se în sfârșit, aidoma frescei pictate pe bolta Capelei Sixtine. Mesajul trece prin operă de la autorul demiurg la audiența muritoare, un dar neprețuit păzit în taină. Mesajul reflectă totodată și motivația autorului: „De ce? Care este scopul creației mele?”. Lipsa mesajului și deci motivația strict materială sunt factorii care în opinia mea au dus la degradarea cinematografiei americane.
În momentul în care înlătur mesajul din film, când singura mea motivație este înavuțirea, înlătur de fapt arta din cinematografie, iar aceasta, fără artă, industrializată la maxim, pierde esența, sensul devenind doar o cochilie goală, un mecanism lipsit de valori și de umanitate. Cinematografia moare, deoarece termenul se degradează, pierzând înțelesul inițial. Dorința mea este să readuc arta în film, mesajul și motivația reprezentând factori fundamentali în cauza pentru care lupt!
Ce vă propuneți în viitor?
În continuare ne propunem să continuăm un proiect mai amplu, intitulat „DarkTown”. Acesta a luat naștere în urmă cu câțiva ani din dorința de a-mi confirma drumul ales, vocația și din dorința de a explora partea practică, experimentală a filmului. Echipa de creație constă într-un număr impresionant de tineri brașoveni, colegi și prieteni, dornici să-și urmeze visurile și să-și valorifice timpul, talentul și emoțiile prin artă.
De la costume și grafică la coloană sonoră și actorie, cu toții sunt tineri care-și exercită pasiunile prin mijlocul acestui proiect curajos ce-și propune mai presus de orice să cultive în inima României o generație de oameni muncitori, dedicați, capabili să conducă prin creativitatea și truda lor spre un viitor luminos la nivel cultural. Adolescența este vârsta marilor întrebări, a formării personale și ce poate fi mai frumos și mai adecvat decât dezvoltarea, înflorirea întru artă? Astfel „DarkTown” nu presupune doar o simplă producție cinematografică, ci un proiect social de mare anvergură, adresat în principal tinerilor, dedicându-se formării lor.
În prezent am finalizat Trailer-ul Conceptul, un scurtmetraj ce se servește ca Preview ( DarkTown: „Full Circle”), și scenariul pentru episodul pilot, pentru acestea și poze din culise puteți accesa cele două pagini principale ale serialului (@darktowntvseries pe instagram și @darktownseries pe youtube). Încercăm acum din răsputeri să căutăm finanțare pentru producție și sperăm ca la finalul anului viitor să putem concretiza strădania tuturor acestor tineri, finalizând prima parte a sezonului 1. Le mulțumim din suflet tuturor celor care ne-au sprijinit și ne vor sprijini în călătoria noastră și promitem solemn că nu vom renunța la visul nostru, la pasiunea care ne umanizează, la artă!
» Interviu de Adina CHIRVASĂ | Brașov
