La momentul la care scriu acest text, în România, situația după primul tur al alegerilor prezidențiale este una incertă, care pare că a dinamitat țara cu totul și a dus-o înapoi în urmă cu 30 de ani.
În partea cealaltă a globului, vest în occidentul față de care ne dorim atât de tare să ne apropiem, lucrurile nu stau neapărat mult mai bine, dar sunt mult mai clare: Donald Trump a câștigat cel de-al doilea mandat la Casa Albă din postura de favorit și a devenit cel mai în vârstă președinte din istoria Statelor Unite ale Americii. Însă drumul lui a fost unul lung, presărat cu scandaluri, acuzații și cancan-uri, pe care regizorul Ali Abbasi l-a surprins în cel mai recent film al său, The Apprentice.
Venit dintr-o familie bună, Donald J. Trump era un tânăr cu aspirații, înalt, blond și care reprezenta foarte bine imaginea poster boy-ului american al anilor ’70. Aflat în umbra tatălui său, Fred, un prolific agent imobiliar din New York, tânărul Donald voia să își construiască propriul nume și să își lanseze cariera. Într-o seară, l-a cunoscut pe notoriul avocat Roy Cohn, una dintre cele mai influente și mai periculoase figuri din peisajul american ale acelor vremuri.
Cei doi leagă o prietenie stranie, iar Cohn începe să își pună din ce în ce mai mult încrederea în Trump, pe care îl ajută să primească toate avizele necesare pentru a construi deja celebrul Trump Tower, în ciuda protestelor newyorkezilor, astfel că, în doar câțiva ani, tânărul blond și înalt devine un om puternic, care nu se mai satură cu puțin. În continuare, ghidat din umbră de Cohn, Trump ajunge să dețină și mai multe clădiri, să pice și mai mult în capcana banilor și a luxului, astfel încât ajunge să aibă din ce în ce mai puțin grijă de el și de oamenii din jurul său.
Abbasi reușește să jongleze între două portrete ale protagonistului său: Trump omul și Trump afaceristul. Pe de o parte, îl vedem cum se confruntă cu realitatea că a îmbătrânit, că a început să chelească și să se îngrașe, că nu mai poate avea o relație normală și că a devenit dependent de pastile. Iar pe de altă parte, îl vedem cum se luptă să fie întotdeauna pe primul loc, cum ajunge să își trădeze prietenii pentru câștiguri proprii și cum trage toate sforile pentru a rămâne în vârful piramidei.
Poetic sau nu, însuși Roy Cohn, cel care l-a luat sub aripa sa și l-a ajutat atunci când avea nevoie e dat la o parte printr-o trădare demnă de un deznodământ de Shakespeare, ca mai apoi să moară singur și înlăturat de „ucenicul”său, Donald. Filmul nu e perfect, are hibele lui, dar, per total, reușește să construiască un portret coerent al începuturilor unuia dintre cei mai influenți oameni ai ultimilor 40 de ani.
» Text de Ștefan IANCU | Point of View
