Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 06/12/2024
Muzică

SUNETELE ORAŞULUI | Patru concerte de neratat în luna decembrie

Delia Mitrache De Delia Mitrache
Comentarii SUNETELE ORAŞULUI | Patru concerte de neratat în luna decembrie Share SUNETELE ORAŞULUI | Patru concerte de neratat în luna decembrie
concerte


Decembrie aduce un val de concerte, fiecare cu o atmosferă unică și o poveste muzicală pentru toate gusturile. De la energia explozivă a K-Pop-ului până la ritmurile Classic-Rock-ului sau ale Jazz-ului experimental, iată câteva evenimente inedite pe care merită să le iei în considerare pentru o ieșire în oraș.

MCND

8 decembrie

Club Quantic

Dacă ești fan K-Pop sau doar curios să descoperi această cultură muzicală globală, MCND (Music Creates New Dream) este o trupă tânără, dar extrem de dinamică. Formată în 2020, MCND este recunoscută pentru coregrafiile spectaculoase, energia debordantă și melodiile catchy, cum ar fi Ice Age sau Crush. Concertul face parte din turneul european X10, ce aduce în atenția publicului show-uri interactive și un setlist ce combină hituri consacrate cu piese nou lansate. Fanii au ocazia să experimenteze direct spiritul K-Pop-ului într-o atmosferă intimă și plină de entuziasm.

Nazareth

11 decembrie

Arenele Romane

Legendele rock-ului scoțian revin pe scena muzicală bucureșteană, continuând să electrizeze atmosfera cu melodii precum Love Hurts sau Hair of the Dog. Cu o carieră de peste 50 de ani, Nazareth reprezintă un adevărat pilon al genului Classic Rock. În ciuda trecerii timpului, trupa își păstrează esența vie prin selecții de piese bine alese și un performance autentic. Cu un sunet clasic, dar mereu captivant, acest concert este perfect pentru nostalgicii anilor ’70 și pentru noile generații care vor să guste din istoria Rock-ului.

Maruja

16 decembrie

Club Control

Maruja este o trupă britanică ce redefinește granițele dintre genuri muzicale. Cu un mix de Punk, Free Jazz și Post-Punk, muzica lor este un vortex de emoție, ce conține momente de improvizație și ritmuri interesante, un concert perfect pentru cei care caută ceva complet diferit. Maruja se remarcă prin spontaneitate, fiecare concert fiind o experiență unică. Stilul lor neconvențional și energia debordantă sunt ideale pentru iubitorii de muzică experimentală și pentru cei dornici să exploreze latura avangardistă a muzicii live.

Dreams & Drums

19 decembrie

Teatrul Godot/ Palatul Bragadiru

Acest proiect, conceput de Mihai Ciprian Rogojan – cunoscut publicului drept Cici, fost membru al trupei Sistem – reprezintă apogeul a 25 de ani dedicați muzicii și percuției neconvenționale şi combină percuția intensă cu muzica electronică modernă, armoniile cvartetului de coarde și voci excepționale. Printre artiștii invitați se numără soprana Andreea Bucur, Mihnea Niculescu și Eduard Dabrowski, care contribuie la o atmosferă sonoră unică, un balans perfect între clasic și contemporan. Spectacolul promite să ne scoată din cotidian, oferindu-ne o seară în care sunetul și emoția devin una.

» Text de Delia Mitrache | București | Muzică

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută