Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 28/11/2024
Muzică

REMIX | Rockul clasic, updatat: o rescriere a istoriei?

Alex Mușat De Alex Mușat | Publicat: 28 noiembrie 2024
Rockul clasic


Rockul clasic, updatat: o rescriere a istoriei?

O scurtă privire asupra platformelor de streaming audio ne relevă diverse versiuni ale albumelor rock-ului clasic, de la ediții extinse ce conțin piese bonus neprezente pe materialul original, până la versiuni remixate și remasterizate.

Dacă remasterizarea audio reprezintă un giumbușluc găsit de casele de discuri pentru a relansa același album o dată la câțiva ani, oferind pieselor mai multe frecvențe joase, medii sau înalte și crescându-le constant volumul, remixarea audio constituie o nouă găselniță interesantă a industriei.

În ultimii ani, The Beatles au fost pionieri ai acestei noi abordări, căci Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band, The White Album, Abbey Road, Revolver, Let It Be, 1962-1966 și 1966-1970 au fost reîmpachetate și lansate în format fizic și digital în versiuni remixate, unde fiecare instrument este luat la puricat, curățat și pus împreună cu celalalte, gata să fie digerabil și pentru urechile pretențioase ale anului 2024.

Rockul clasic

De altfel, The Beatles au fost nevoiți să își remixeze aproape în întregime catalogul din mai multe motive, căci în momentul în care stereo-ul a devenit terenul de joacă al inginerilor de sunet ai anilor ’60, piesele celor patru fabuloși din Liverpool au fost mixate aproape infantil, tobele ocupând întregul canal din stânga, iar vocile fiind înghesuite în canalul din dreapta.

Un scurt experiment poate să scoată la iveală dezastrul acestor mixaje stereo: dacă ascultăm Eleanor Rigby și ne scoatem o cască, rămânem fie cu corzile, fie cu vocea lui Paul, iar dacă facem același lucru ascultând Lady Madonna, rămânem fie fără tobe, fie fără pian. În plus, mixajele audio nu reliefau prea mult chitara bas, căci vibrațiile acesteia puteau lejer să strice acele pick-up-urilor.

Astfel, într-o eră în care basul și setul de tobe devin componente de nelipsit ale esteticii muzicii mainstream, clasicele albume Beatles se aliniază la trendurile curente: setul de tobe al lui Ringo este clar și hotărât, basul se aude mai bine ca niciodată, vocile sunt echilibrate și puternice, iar fanii trupei au șansa să audă bucăți din solo-uri îngropate până acum în mixaje mult prea oldschool.

Desigur, pare imposibil să remixezi catalogul Beatles, rămânând totodată fidel dorințelor inițiale ale trupei, dar Giles Martin, mastermind-ul din spatele acestor versiuni updatate și fiul producătorului Beatles, George Martin, pare că se descurcă de minune, căci John, Paul, George și Ringo sună mai proaspăt ca niciodată.

Nici carierele solo ale beatleșilor nu au rămas neatinse, căci mai toate materialele solo ale lui Lennon se găsesc astăzi în versiuni remixate, în timp ce Living In The Material World, albumul din 1973 al lui George Harrison, este lansat luna aceasta într-o versiune extinsă și mult mai digerabilă din punct de vedere audio.

Rockul clasic

Brian May și Roger Taylor, de la Queen, nu au rămas nici ei indiferenți acestui trend, căci în ultimii ani, Brian și-a remixat cele două albume solo lansate în anii ’90, iar luna trecută, Queen au scos pe piață o versiune extinsă și reîmpachetată a albumului de debut, intitulat acum Queen I.

Lansat în 1973 și scos pe piață sub numele de Queen, materialul discografic a fost înregistrat în condiții neprielnice, trupa neavând suficiente fonduri pentru a închiria studioul pe timpul zilei. Astfel, cei patru și-au înregistrat primul album în timpul nopții, iar rezultatele mediocre nu le-au dat pace timp de 50 de ani. ,,Tobele sună mort”, declară Taylor, în timp ce May spune că albumul nu a avut niciodată sunetul pe care și l-ar fi dorit.

Folosind tehnici de producție de ultimă generație, Queen I oferă spațialitate și căldură înregistrărilor originale, însă lansarea piesei The Night Comes Down nu a fost lipsită de controverse. Internauții au observat imediat folosirea unui efect de corectare a vocii, iar comentariul ,,Freddie nu are nevoie de autotune” a umplut paginile de YouTube, Facebook și Instagram ale trupei. În plus, mulți alți ascultători au sesizat sunetul artificial al setului de tobe, asemănat cu cel al seturilor de tobe disponibile în băncile de sunet ale pianelor electronice.

Și totuși, este acest nou trend o încercare de a rescrie istoria? Queen primește un nou titlu și o nouă estetică audio, vocea lui Freddie este corectată, iar balansul dintre instrumentele Beatles este cu totul altul. Pe de-o parte, versiunile originale ale albumelor se vor găsi întotdeauna în bibliotecile fanilor și pe platformele de streaming, iar noile variante reprezintă completări pe care nu trebuie neapărat să le ascultăm. Pe de altă parte, o căutare a albumelor Beatles pe platforma Apple Music recomandă în exclusivitate noile versiuni remixate, în defavoarea materialelor discografice originale.

Una peste alta, se pare că trupele de referință ale secolului XX simt nevoia de a se păstra relevante și pentru fanii prezentului, iar acest lucru înseamnă și intervenții delicate asupra trecutului. În plus, deși simțim nevoia de a lua decizii în numele artiștilor noștri favoriți, este posibil ca aceștia să fie singurii în măsură să își evalueze propria moștenire și să o manipuleze în funcție de propriile dorințe. Astfel, nu ne rămâne decât să alegem dacă consumăm noile lansări discografice sau dacă rămânem la cele oldschool.

Text de ALEX MUȘAT | OPINII

Citește mai multe articole din MUZICĂ.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută