Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 27/11/2024
Artă & Cultură / Art Expo

ALBASTRU DE PE PRUT, expoziție de pictură de Galina Vieru

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii ALBASTRU DE PE PRUT, expoziție de pictură de Galina Vieru Share ALBASTRU DE PE PRUT, expoziție de pictură de Galina Vieru
ALBASTRU DE PE PRUT, expoziție de pictură de Galina Vieru


ALBASTRU DE PE PRUT, expoziție de pictură de Galina Vieru

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 28 noiembrie 2024, de la ora 16.30, la Sala Acvariu, la vernisajul expoziției de pictură Albastru de pe Prut, a artistei basarabene Galina Vieru. 

Proiectul expozițional „Albastru de pe Prut” oglindește tema arhitecturii vernaculare din spațiul românesc, mai exact casele albastre. Această linie tematică tot mai prezentă în creația artistei Galina Vieru, subliniază, prin formă și culoare, necesitatea și importanța apropierii celor două maluri ale Prutului. Galina vine să povestească, prin albastru, tăcerile zidurilor care nu cuvântă, simbolistica cromatică fiind un aspect major în creația artistei de la Chișinău. Expoziția va cuprinde lucrări din ultima perioadă, dar și din alți ani. Subiecte din diferite zone, pictate fie în plein-air, fie în atelier.

Acest proiect este unul de suflet, prin care artista își dorește să scoată în evidență frumusețea și rafinamentul arhitecturii vernaculare românești, după lungi călătorii de documentare. Astfel, prin creația sa, autoarea aduce și un omagiu României, în ajun de sărbătoarea națională de 1 decembrie.

ALBASTRU DE PE PRUT, expoziție de pictură de Galina Vieru

„Cultura românească este un un izvor inepuizabil de simboluri, forme, culori care au trecut prin generații ca printr-un filtru, purtând în timp amprentele lor. Lungi segmente din cultura, istoria, limba română și din patrimoniul Basarabiei, politicul de cândva le-a șters. Am fost sărăciți, lipsiți de propriile valori și de identitate. Astăzi, prin artă revin la rădăcinile mele, la esența lucrurilor care mă definesc, la limba mea română, pentru a mă regăsi și pentru a reconstrui verticalitatea culturală de care am fost lipsiți.

În același timp, îmi propun să actualizez și să valorific specificul arhitecturii vernaculare de cândva. Prin intermediul proiectului Albastru de pe Prut vreau să prezint publicului bijuterii arhitecturale care sunt despărțite de un hotar, dar care rămân a fi înrudite de realitate și pictură pentru totdeauna.”

Galina Vieru s-a născut în centrul Moldovei, la Orhei, zona cu cele mai multe case albastre. După studii, s-a stabilit la Chișinău, unde activează în calitate de pictor și poet, fiind membră a UAP Moldova. A realizat mai mult de 25 de expoziții personale, având lucrări în colecții publice și private din mai multe țări. Artista scrie poezie, proză și publică, face grafică de carte, este căsătorită și are doi copii.

Expoziția va putea fi vizitată în Sala Acvariu, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Intrarea este liberă.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută