Interviu cu IULIA ALEXANDRA NEACȘU: “ORFANI te provoacă să pui la îndoială limitele responsabilității”
Cu o energie captivantă și o versatilitate impresionantă, Iulia Alexandra Neacșu reușește să aducă pe scenă personaje pline de complexitate și nuanță.
În noua producție ORFANI, după un text scris de Dennis Kelly și montat de Laura Ducu, Iulia își pune amprenta asupra unui rol intens, ce explorează dileme morale profunde și interacțiuni tensionate între personaje.
Împreună cu colegii săi, Șerban Ghilvaci și Robert Oprea, Iulia construiește un spectacol plin de suspans și emoție.
Deși a absolvit Universitatea Hyperion abia în 2020, și-a început cariera încă de când era studentă, lucrând cu regizori renumiți precum Alexandru Darie la Teatrul Bulandra și Dan Tudor la Teatrul Metropolis.
A colaborat cu Teatrul Național București și este o prezență constantă în stagiunile teatrelor independente din București (Teatrul Nou, Teatrul În Culise și FF Theatre).
În film, Iulia s-a remarcat în producții naționale și internaționale, precum Coborâm la prima (r. Teddy Necula), Weekend de vis (r. Ovidiu Georgescu) sau Adrenaline și The Bouncer, ambele regizate de Massmiliano Cerchi. A avut roluri și în seriale precum Înfruntarea baciilor și We Were the Lucky Ones.
Pe lângă activitatea sa de pe scenă și platourile de filmare, Iulia este cea mai titrată tânără naratoare din estul Europei, având în portofoliu peste 30 de audiobook-uri înregistrate. În acest interviu, ne vorbește despre munca sa în această piesă provocatoare și cum vede impactul său asupra publicului.
Spectacolul ORFANI este o producție independentă co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și a avut premiera la începutul lunii, la Teatrelli. Alte reprezentații au mai avut loc la ARTHUBx în București, dar și pe scena Teatrului Național „Toma Caragiu” din Ploiești.
IULIA ALEXANDRA NEACȘU (“ORFANI” @ Teatrelli, foto: Lavinia Cioacă)
ORFANI este o poveste intensă și tulburătoare despre moralitate și responsabilitate. Cum te-ai pregătit pentru acest rol și ce provocări ai întâmpinat în interpretarea personajului tău?
Am încercat să înțeleg nu doar acțiunile și cuvintele personajului meu, ci și motivațiile și dilemele sale morale. Piesa te provoacă să pui la îndoială limitele responsabilității și deciziile etice pe care le luăm în momente de criză.
Una dintre cele mai mari provocări a fost să găsesc echilibrul între vulnerabilitatea personajului și determinarea sa de a-și proteja familia cu orice preț. M-am concentrat mult pe interacțiunile tensionate dintre personaje, pentru a crea dinamica necesară, plină de tensiune și emoție.
Există mici detalii care sunt esențiale în spectacol, iar acestea au fost o parte extrem de importantă a procesului meu de pregătire. E un personaj foarte diferit, față de cum sunt eu, și față de rolurile pe care le-am interpretat până acum.
A fost, fără îndoială, un rol solicitant, însă m-a provocat să ies din zona mea de confort și să explorez emoții și reacții intense, pe care nu le-am mai experimentat în alte proiecte.
Sub regia Laurei Ducu, spectacolul vine cu un final surprinzător. Cum ai colaborat cu regizoarea pentru a aduce acest nou unghi al poveștii pe scenă?
Colaborările cu Laura Ducu sunt mereu extrem de valoroase pentru mine. Suntem deja la al treilea proiect împreună, iar între noi două există o chimie incredibilă regizor-actor, dar și o prietenie foarte rezistentă.
Laura e genul de regizor cu viziuni clare, care știe să le vorbească actorilor, care gândește foarte profund și sensibil. De altfel, repetițiile au mereu un vibe bun, iar asta se datorează și sarcasmului pe care îl are mereu cu ea. Dar e și deschisă la idei și propuneri din partea actorilor. Ceea ce îți oferă o libertate enormă.
Împreună am lucrat intens la detaliile care conduc spre finalul acesta surprinzător, căutând subtilitățile necesare pentru a construi tensiunea de-a lungul întregului spectacol. Ceea ce apreciez cel mai mult la Laura este modul în care ne provoacă să ne gândim la complexitatea morală a personajelor. Ea a fost mereu atentă la nuanțele emoționale și ne-a încurajat să ne explorăm propriile interpretări ale dilemelor prezentate în piesă.
Am discutat mult despre relația personajelor cu adevărul și despre cum fiecare alegere pe care o facem pe scenă influențează impactul finalului. Finalul este, în mare parte, rezultatul unui proces colaborativ, în care am căutat să dezvăluim treptat straturile ascunse ale poveștii, dar și să menținem o tensiune constantă.
Laura ne-a ghidat cu multă răbdare și creativitate, iar împreună am reușit să aducem acest unghi nou și provocator pe scenă, sperând că va lăsa publicul să reflecteze la implicațiile morale și umane ale poveștii.
Piesa abordează teme complexe, precum violența și identitatea. Cum a influențat acest context modul în care ai abordat personajul tău?
M-am regăsit în multe dintre dilemele personajelor, tocmai pentru că am trăit experiențe legate de agresiune în trecut.
Am avut parte de bullying în timpul școlii, și asta m-a făcut să înțeleg mai bine cât de mult poate afecta o persoană, cât de ușor poate să schimbe felul în care îți percepi propria identitate și cum te raportezi la cei din jur. Cât de mult te poate face să te închizi în tine, sau să îți pierzi încredere în tine.
Precum personajul interpretat de Robert Oprea, și eu provin dintr-o familie monoparentală și știu cât de greu este să îți depășești condiția. Cred că publicul poate empatiza cu toate personajele, inclusiv cu personajul interpretat de Șerban Ghilvaci. Background-ul personal mi-a oferit un punct de plecare în explorarea vulnerabilităților personajului.
Am încercat să aduc pe scenă nu doar reacțiile sale la violența fizică sau psihică, dar și la modul în care aceasta îi afectează percepția de sine.
Mă întrebam constant: cum îți păstrezi umanitatea atunci când ești pus în situații extreme? O mai păstrezi? De ce ai accepta să te manipuleze cei dragi? De ce îi pui pe alții mai presus de fericirea ta? De ce unui om îi este frică să fie fericit și de ce își auto sabotează fericirea? Cum faci față propriilor temeri și cum îți păstrezi identitatea intactă într-un astfel de context?
Munca la acest rol m-a ajutat să-mi explorez propriile răni și experiențe din trecut, dar și să găsesc răspunsuri. E un proces emoțional intens, dar foarte necesar pentru a reda tensiunile interioare cu care se confruntă ea în poveste.
Iulia Alexandra Neacșu & Robert Oprea în ORFANI @ Teatrelli (foto: Lavinia Cioacă)
Care este dinamica între personajele principale în această versiune a piesei? Cum ați lucrat cu colegii tăi, Șerban Ghilvaci și Robert Oprea, pentru a construi această tensiune emoțională?
E foarte greu de explicat. Aș putea spune multe, dar aș da spoiler după spoiler.
Fiecare personaj vine cu propriile frici, secrete și vulnerabilități, iar relațiile lor sunt construite pe un teren fragil, în care încrederea și loialitatea sunt testate constant. Tensiunea emoțională crește pe măsură ce acțiunea avansează, iar deciziile pe care le ia fiecare personaj declanșează reacții care afectează întreaga dinamică a grupului.
Cu Șerban și Robert am avut o colaborare extraordinară. Ne înțelegem minunat, atât pe scenă, cât și în afara ei. Fiecare dintre noi a adus o energie unică în procesul de repetiții.
Tensiunea dintre personaje vine și din contrastul lor: fiecare are o percepție diferită asupra moralității și asupra a ce e „corect” de făcut. Toți trei provin din niște medii foarte dificile și dure. Dar niciunul nu gândește la fel.
Faptul că am putut explora toate aceste nuanțe împreună cu Șerban și Robert a făcut ca interacțiunile dintre noi să fie cât se poate de reale și de dramatice. Cred că tocmai această dinamică, constant alimentată de tensiuni, face ca spectacolul să fie atât de captivant și imprevizibil.
Iulia Alexandra Neacșu & Şerban Ghilvaci în ORFANI @ Teatrelli (foto: Lavinia Cioacă)
Având în vedere că piesa are un substrat psihologic puternic, cum ți s-a părut că a reacționat publicul la aceste dileme morale? Ce crezi că rezonează cel mai mult cu spectatorii?
Sper că publicul reflectă asupra propriei busole morale, pentru că spectacolul agenerat și va continua să genereze reacții intense.
Spectatorii sunt puși față în față cu dileme pe care nu le întâlnesc în mod obișnuit, dar care, prin natura lor, sunt universale.
Cum reacționezi când ești confruntat cu violența? Ce înseamnă să fii responsabil pentru cei din jurul tău? Până unde poți să mergi pentru a-ți proteja familia, chiar dacă asta înseamnă să încalci niște principii etice? Cât ești dispus să te sacrifici pe tine pentru alții?
Cred că cel mai mult publicul rezonează cu felul în care personajele noastre sunt nevoite să ia decizii rapide, într-un context care nu le lasă timp să judece între ce e bine și ce e rău. Publicul simte această presiune și e forțat să se întrebe cum ar acționa dacă ar fi în locul nostru.
Pe de altă parte, cred că sunt mulți care empatizează cu conflictele interioare ale personajelor, mai ales când realizează că unele alegeri, oricât de grele ar fi, nu au soluții perfecte.
Ce mi se pare fascinant la acest text este că nu oferă răspunsuri clare, ci lasă publicul să judece și să se frământe. Asta îmi place cel mai mult – faptul că pleci din sala de teatru cu întrebări care nu îți dau pace și care continuă să te frământe mult după ce cortina a căzut.
Spectacolul ORFANI aduce în prim-plan întrebări despre limitele responsabilității față de familie și comunitate. Ce mesaj speri să transmită publicului prin personajul tău?
Sper să nu treacă nimeni prin ce trece personajul meu. Uneori e greu să tragi linia între ce e corect și ce e necesar.
Personajul meu se confruntă cu alegeri care îi testează loialitatea față de soț, față de frate, față de copil, dar și față de sine însăși. Sper ca publicul să simtă această luptă interioară și să înțeleagă că, uneori, deciziile pe care le luăm din dorința de a-i proteja pe cei dragi pot avea consecințe mult mai mari decât anticipăm.
Un alt mesaj pe care sper că-l transmit este legat de modul în care acțiunile noastre, fie ele impulsive sau bine gândite, nu afectează doar familia, ci și comunitatea. Într-o lume tot mai conectată, responsabilitatea nu mai este doar un lucru individual, ci se extinde la un nivel mai mare, și cred că acest spectacol evidențiază tocmai acea graniță fină între datoria față de cei apropiați și consecințele asupra întregii societăți.
Sper ca publicul să reflecteze la propriile limite și la deciziile pe care le-ar lua în situații similare. De multe ori, nu există un răspuns simplu sau corect, și tocmai această ambiguitate morală vreau să o explorez și să o transmit.
Cum crezi că acest rol în ORFANI te va influența pe plan personal și profesional? Îți aduce o nouă perspectivă asupra carierei tale de actriță?
Pe plan personal m-a ajutat să îmi rezolv anumite probleme pe care nici măcar nu voiam să le accept. Și da, clar mi-a deschis o nouă perspectivă asupra modului în care pot aborda un rol.
M-am apropiat de acest personaj cu o atenție specială la nuanțele psihologice, la dilemele morale pe care le trăiește și la modul în care aceste trăiri se reflectă în relațiile cu ceilalți.
Am învățat că autenticitatea unui personaj vine nu doar din emoție, ci și din înțelegerea profundă a deciziilor sale, chiar și atunci când acestea par greu de justificat.
Dar mi s-a și reconfirmat că sunt atrasă de rolurile care implică o analiză psihologică și morală mai profundă, ceea ce îmi poate ghida viitoarele alegeri în carieră.
Mi-a oferit o altă încredere în propriile mele abilități și o dorință de a explora în continuare povești care aduc în prim-plan dileme provocatoare și straturi multiple de interpretare.
Laura Ducu a ales să regizeze acest spectacol într-un mod destul de autentic, adaptându-l la realitatea cotidiană din România.. Ce ți s-a părut cel mai provocator și captivant în stilul ei de regie?
Stilul Laurei este cu adevărat captivant prin faptul că aduce un echilibru perfect între libertatea creativă și atenția la detalii.
Ceea ce m-a provocat cel mai mult a fost modul în care Laura reușește să creeze o tensiune constantă între personaje, chiar și în momentele de aparentă liniște. Ea ne-a ghidat să construim tensiunea nu doar prin acțiune, ci și prin tăceri, priviri și gesturi subtile.
Un alt aspect al stilului ei este faptul că ne-a încurajat să ne implicăm profund în procesul de creare a personajelor, să ne întrebăm constant despre motivațiile și gândurile lor ascunse. Am lucrat mult pe improvizație și pe construcția relațiilor dintre personaje.
Ce mi-a plăcut foarte mult a fost și perspectiva ei neconvențională asupra spațiului scenic. Laura a reușit să transforme un decor minimalist într-un spațiu plin de semnificații și simbolism, ceea ce ne-a permis să ne jucăm cu atmosfera și cu intensitatea emoțională a fiecărei scene. A adus o prospețime și o dinamică aparte acestui spectacol independent, care sper să aibă un viitor și dincolo de anul acesta.
Care a fost cea mai intensă scenă pentru tine din piesă și de ce? Ce sentimente a declanșat în tine ca actriță?
Cu siguranță ultimul act.
Da, știu, nu e o singură scenă. Dar mi-ar fi imposibil să aleg doar o scenă din actul final. Tensiunea atinge cote maxime, iar tot ce a fost reprimat pe parcursul piesei erupe într-un conflict emoțional puternic.
Toate cele trei personaje au parte de niște rupturi interioare copleșitoare. Scenele declanșează o avalanșă de emoții – de la furie și frustrare, până la o vulnerabilitate profundă.
Te simți complet expus ca actor într-un astfel de spectacol, pentru că trebuie să te lași complet absorbit de intensitatea momentului, fără a te proteja de emoțiile grele pe care le cere.
Este un moment cathartic atât pentru mine, cât și pentru public, și cred că tocmai aceste tipuri de scene sunt cele care ne schimbă, ne cresc și ne provoacă ca actori.
Cum crezi că impactul spectacolului asupra publicului din România diferă față de alte producții ale piesei în străinătate, având în vedere contextul socio-cultural local?
Foarte mult.
În România, discuțiile despre responsabilitate, violență și moralitate au o altă greutate, mai ales în contextul unor experiențe istorice și sociale care ne-au modelat percepțiile asupra autorității și asupra relațiilor dintre individ și comunitate.
Publicul român ar putea rezona cu ideea de protecție a familiei cu orice preț, chiar dacă asta înseamnă compromiterea unor valori morale. Suntem obișnuiți cu o anumită ambiguitate morală în viața de zi cu zi, ceea ce ar putea face publicul să fie mai deschis la nuanțele gri din spectacol.
Cred că vor găsi și o legătură emoțională puternică cu personajele, pentru că temele precum violența, rasismul, neîncrederea în autorități și abandonul sunt foarte actuale în societatea noastră.
Impactul va veni și din familiaritatea cu anumite tipologii de comportament și situații de criză, iar această familiaritate va intensifica emoțiile și reflecțiile stârnite de spectacol.
Spectacolul are potențialul să genereze discuții nu doar despre limitele responsabilității personale, ci și despre cum ne raportăm, ca societate, la concepte precum dreptatea, solidaritatea și adevărul.
A consemnat IOAN BIG
Foto header: Lavinia Cioacă (Iulia Alexandra Neacşu în “Orfani”, ARTHUBx, Bucureşti)
NOTĂ: În luna noiembrie spectacolul ORFANI va mai fi adaptat spațiului intim al Teatrului În Culise, unde va avea o reprezentație vineri, 8 noiembrie. Biletele au fost puse în vânzare: https://bit.ly/ORFANI8nov
