Programul săptămânii 23 – 27 octombrie, la Cinema Victoria
A doua jumătatea a lui octombrie ne prinde trăind povești la limită, îmblânzite ocazional de soarele de toamnă și de lumina reflectorului. Două drame intense intră în programul Cinema Victoria din această săptămână, însoțite de un double bill cu filme horror, dar și de filme care inspiră și ajută să vedem altfel realitățile de acum sau din trecut.
Miercuri, se dă startul săptămânii cu un sfârșit anticipat – MARELE FINAL, al lui Matthias Glasner, o comedie neagră premiată pentru cel mai bun scenariu la Berlinale, despre demență, familie și sfârșitul firesc al tuturor.
Joi, spectatorii sunt așteptați cu două avanpremiere de neratat! Programul începe cu SĂPTĂMÂNA MARE – filmul lui Andrei Cohn selectat și el la Berlinale și premiat la Sarajevo, inspirat din nuvela „O făclie de Paște” a lui Caragiale, care ne duce în mediul antisemit al satului românesc de la începutul secolului al XX-lea. Filmul va mai fi proiectat și duminică. Programul continuă cu SUB SUPRAVEGHERE – o dramă daneză plină de suspans despre o gardiană de închisoare, care se trezește în faţa unei dificile dileme morale atunci când în penitenciar ajunge un tânăr din trecutul ei.
Vineri după-amiază este din nou timpul pentru #CineMami. Proaspetele mămici își pot da întâlnire la recent lansatul CLARA – drama unei mame (Olga Török), nevoită să se întoarcă de la muncă din străinătate, atunci când fiul său rămas în țară cu bunicul fuge de acasă.
Apoi, programul continuă tot cu film românesc când se fac TREI KILOMETRI PÂNĂ LA CAPĂTUL LUMII, într-un sat din Delta Dunării, în care Adi, un adolescent de 17 ani se confruntă cu o violență nebănuită din partea comunității și a familiei sale, aflate în fața unui adevăr pe care nu-l poate înțelege și accepta.
Vineri și sâmbătă seara, F-Sides Cineclub revine cu un double bill de filme horror queer pentru era digitală, în ajun de Halloween. Cele două filme propuse, EAT THE NIGHT și I SAW THE TV GLOW, „sunt niște adevărate și foarte fidele mărturii ale conștiinței culturale a timpului prezent”, consideră criticul de film Dora Leu.
Sâmbătă după-amiază, sunteți invitați la Victoria să vedeți ultimul film din Retrospectiva pe care Ceau, Cinema! i-o dedică marelui cineast spaniol Victor Erice. SOARELE GUTUII spune povestea artistului Antonio Lopez și a nevoii sale aproape fizice de a picta gutuiul din grădina sa în fiecare toamnă.
Duminică, programul se încheie tot cu un film spaniol care ne duce într-o altă lume, PROFESORUL CARE A PROMIS MAREA, inspirat din povestea reală a lui Antoni Benaiges, care în 1935, îi face să viseze pe elevii săi dintr-un sătuc spaniol, lucru care îl transformă într-o amenințare pentru autorități.
Cei mici sunt duși la ȘCOALA ANIMALELOR MAGICE, sâmbătă, dar și la o insulă nelocuită, unde vor afla împreună cu ROBOȚICA ROZ cum să supraviețuiască, să-și descopere emoțiile și să aibă grijă de viețuitoarele din jur.
Programul săptămânii 24 – 27 octombrie, la Cinema Timiș
Săptămâna aceasta de toamnă blândă are semne bune, iar multe dintre ele arată spre Cinema Timiș! Dacă vă e greu să vă hotărâți de unde să începeți, am pregătit mai jos câteva recomandări.
Joi, se face o ultimă oprire în lumea cover-urilor cinematografice propuse de Beta. Aveți ocazia să descoperiți, în aceeași seară, două filme românești diferite, dar conectate printr-un nume comun, al personajului Angela, care străbate cu mașina Bucureștiul din anii ‘80 sau de azi – ANGELA MERGE MAI DEPARTE de Lucian Bratu și NU AȘTEPTA PREA MULT DE LA SFÂRȘITUL LUMII de Radu Jude.
Vineri, E TIMPUL SĂ IUBEȘTI, după amiază cu Florence Pugh și Andrew Garfield, în cea mai emoționantă poveste de dragoste a acestei toamne, iar seara cu Joaquin Phoenix și Lady Gaga, care sunt făcuți unul pentru celălalt, în JOKER: DELIR ÎN DOI.
Sâmbătă, vântul schimbării te duce înspre ANUL NOU CARE N-A FOST, un film despre oameni, destine și istoria care ne leagă.
Seara, tot despre istorie vă vorbește și THE APPRENTICE – POVESTEA ORIGINII LUI TRUMP, o dramă biografică despre ascensiunea fostului președinte american și actualului candidat Donald Trump, considerată „unul dintre cele mai controversate filme ale anului” (Slant Magazine).


Duminică după-amiază, e timpul să vă relaxați la NUNTA LUI FIGARO, celebra operă a lui Mozart, plină de răsturnări de situație, dorințe interzise și melodii de neuitat, o producție The Royal Opera din Londra din actuala stagiune, proiectată în premieră pe ecranul de la Timiș.
Și fiindcă se apropie Halloween, săptămâna se încheie cu O NOAPTE DE COȘMAR, cel mai nou thriller al regizorului David Moreau, în care noaptea petrecerii de absolvire ia o turnură sinistră.