O nouă premieră în cinematografe: „Profesorul care a promis marea”
Din acest weekend, doar în cinematografe, „Profesorul care a promis marea”, un film ce ne introduce în povestea adevărată a lui Antoni Benaiges, un profesor din Tarragona care înainte de războiul civil a fost repartizat la școala Bañuelos de Bureba, un orășel din Burgos, Spania. Este și povestea Ariadnei, o femeie care începe un proces anevoios de căutare a rămășițelor străbunicului ei dispărut în război. Povestea face trimiteri la situația actuală a familiilor care își caută și astăzi rudele dispărute.
Filmul împletește trecutul și prezentul prin două intrigi care construiesc o poveste despre memorie și despre importanța de a nu lăsa istoria noastră recentă să cadă în uitare. Firul poveștii Ariadnei (Laia Costa) evidențiază lupta familiilor care își caută încă rudele îngropate anonim în gropi comune, în timp ce povestea lui Antoni Benaiges (Enric Auquer) aduce un omagiu profesorilor, într-un mod emoționant și sensibil.
Despre film
În 1935, Antoni Benaiges este angajat ca profesor într-un mic sat izolat din Burgos, Spania. Reușește să se apropie foarte mult de elevii săi, copii cu vârste cuprinse între șase și doisprezece ani, cărora le face o promisiune: o să plece împreună într-o călătorie să le arate marea pentru prima dată în viața lor.
75 de ani mai târziu, nepoata unuia dintre acești elevi descoperă povestea minunată ascunsă în spatele unei promisiuni care nu a putut fi dusă la capăt.
Concepție regizorală:
„Interacțiunea dintre cele două intrigi din Profesorul care a promis marea transmite un mesaj: ceea ce se întâmplă în trecut are repercusiuni asupra prezentului nostru sub forma unei răni ce se transmite din generație în generație.
Mi se pare interesantă teza conform căreia suntem capabili să moștenim rănile strămoșilor noștri. În film, evenimentele care se petrec în trecut au consecințe asupra personajelor din prezent și a relației dintre ele. Ariadna, care a crescut cu bunicul și mama ei într-o casă a tăcerii și a tabuurilor, este un personaj fragil și pierdut, care suferă de atacuri de anxietate.
Acum, bunicul ei suferă de demență senilă și nu mai este în stare să-și explice copilăria sau de ce a decis să o reducă la tăcere. Această poveste se învârte în jurul memoriei, atât a pierderii acesteia, cât și a importanței păstrării ei. Întregul univers al Ariadnei, rece, apatic, înconjurat de moarte și uitare, este pus în contrast cu cel al profesorului Antoni, un personaj idealist și entuziast al cărui mediu, în ciuda vicisitudinilor pe care le întâlnește în oraș, este plin de viață, înconjurat de copii și iluzii.
Sunt două povești foarte diferite în același film și a fost o provocare să găsesc o modalitate de a le face să coexiste.” – Patricia Font, regizor.
* 5 nominalizări la Premiile Goya 2024 (Cel mai bun actor în rol principal, Cea mai bună actriță în rol secundar, Cea mai bună coloană sonoră originală, Cel mai bun scenariu adaptat, Cele mai bune costume)
* Gaudí Award – Premiul Publicului
Distribuit de Follow Art Distribution, Profesorul care a promis marea ajunge din 4 octombrie în cinematografele din toată țara marcând astfel data de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației și Ziua Profesorilor.
PROFESORUL CARE A PROMIS MAREA
Titlul original: El maestro que prometió el mar
Rating: AP-12
Gen: dramă
An: 2023
Durata: 105 min
Țara: Spania
Regia: Patricia Font
Scenariul: Francesc Escribano, Albert Val
Adaptare după cartea “El maestro que prometió el mar”, de Francesc Escribano
Producători: Francesc Escribano, Tono Folguera, Carlos Fernandez, Laura Fernández Brites
Distribuitor România: Follow Art Distribution
Lansare în cinematografele din România: 4 octombrie 2024
Social media:
FB: www.facebook.com/Follow.Art.Distribution
IG: www.instagram.com/followartdistribution/
Site: followartdistribution.com/
Filmul este bazat pe o poveste adevărată.
Regizor – PATRICIA FONT
Este o regizoare și scenaristă din Barcelona. În 2015 a primit Premiul Goya pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune pentru Café para go. Este regizoarea unor seriale precum Pulseras Rojas, Citas, Les de l’Hoquei, La temperanza, Moebius și lungmetrajul Gente que coming y bah.
TRIVIA
Groapa comună La Pedraja
Groapa comună care apare în film este o reproducere exactă a marelui mormânt din La Pedraja (Burgos). Pentru a-i aprecia dimensiunea reală, s-a săpat o groapă de aceeași lungime (24 m lungime) și au fost reproduse cele 104 corpuri dispuse în grupuri diferite, întrucât mormântul fusese săpat în diferite perioade ale anului pentru a îngropa corpuri noi. Pentru această secvență s-a apelat la consilierea antropologului criminalist care s-a ocupat de exhumarea mormântului real în 2010, Francisco Etxeberria. Acesta apare și în film alături de alți membri ai echipei sale. Harta gropii afișată într-o secvență este aceeași cu care lucrează de obicei.
Peisajul
Peisajul din Bureba este foarte caracteristic, așa că a fost esențial să filmăm acolo. Intriga trecutului și prezentului împart mai multe locații, cum ar fi orașul, școala sau casa profesorului și, într-un moment crucial al poveștii, personajul Arianei și cel al lui Antonio ajung în același loc panoramic, spectaculos, de unde se vede întreaga Bureba. Am filmat și la Briviesca pentru că era un oraș important pentru maestrul Benaiges. Personajul Ariadnei traversează Plaza Mayor din Briviesca trecând prin fața emblematicului său chioșc, același chioșc din care se păstrează o fotografie cu profesorul pozând în față. Această fotografie poate fi văzută în creditele de la sfârșitul filmului.
Casting-ul copiilor
Casting-ul copiilor din rolurile principale, Carlos, Josefina și Emilio, a fost efectuat la Burgos pentru a asigura accentul regiunii într-un mod natural. Directorul de casting, Irene Roqué, și echipa ei, au desfășurat acolo peste o mie de castinguri timp de câteva luni până când au găsit actorii finali.
Jurnalele
Caietele pe care copiii le-au tipărit în clasă, reproduse cu exactitate în film, au fost trimise de Antoni abonaților din întreaga lume și propriei sale familii din Tarragona. Datorită acestui fapt, cunoaștem multe detalii despre viața orașului și orele profesorului, ceea ce a ajutat în etapa de documentare pentru film.
Fotografia
Secvența fotografiei are la bază o adevărată anecdotă povestită chiar de școlari într-unul din jurnale. Evenimentul a fost atât de extraordinar pentru ei încât au făcut o ediție specială pentru a povesti acest moment. Fotografia reală apare la sfârșitul filmului. Restul fotografiilor care apar alături de aceasta (furnizate de fotograful Sergi Bernal) au fost făcute în 2010, când școala Bañuelos a fost abandonată. Astăzi, școala a devenit un muzeu care amintește și îi aduce un omagiu lui Antoni Benaiges.
Cei dispăruți
După cum se spune la sfârșitul filmului, până în prezent au fost exhumate în Spania rămășițele a 12.000 de persoane care au dispărut în timpul Războiului Civil. Este imposibil să avem cifre exacte pentru ceea ce lipsește. Se estimează că mai sunt mii de găsit, dar trecerea anilor face din ce în ce mai dificilă localizarea și identificarea corpurilor.
DIN PRESĂ
„Acest film este o frumusețe.” EL DIARIO
„Enric Auquer strălucește.” EL PAÍS
„O poveste adevărată emoționantă.” CINEMANIA
„O poveste care trebuia spusă.” EL PERIÓDICO
„O poveste despre memorie și puterea revoluționară a educației.” EL CINE EN LA SER
INTERVIU CU PATRICIA FONT PENTRU comoEXPLICarte
G.R.: Bună Patricia! Știai povestea lui Antoni Benaiges înainte de a face filmul?
P.F: Nu știam istoria lui Antonio Benaiges și nici nu citisem romanul lui Paco Escribano. Am descoperit-o când Albert Val mi-a trimis scenariul și am descoperit întreaga poveste din Bañuelos de Bureba.
G.R: Cum a fost procesul de documentare pentru a surprinde ideile din acea realitate dură pe marele ecran?
P.F: L-am avut alături pe Sergi Bernal, un documentarist care s-a ocupat mulți ani de diseminarea poveștii profesorului. Pe de altă parte, m-a ajutat José Antonio Abella, care a scris și un roman despre profesor. În plus, pentru construirea intrigii am intervievat și persoane precum Miguel Angel de Martínez Movilla, reprezentant legal al Grupului, care au participat la exhumarea mormântului din La Pedraja.
G.R: Interpretările Laiei Costa, a lui Enric Auquer și Luisei Gavasa sunt minunate. De ce ei? Cu ce au contribuit ei la film?
P.F: Atât Enric Auquer, cât și Laia Costa sunt actori foarte curajoși. Le place să-și asume riscuri și să încerce să nu repete același lucru în fiecare secvență. Lucrul cu ei a fost un proces creativ foarte interesant și foarte intens. Luisa este deja o veterană, o onoare să o avem alături de noi.
G.R: Și ce ne poți spune despre copii? Ei sunt adevărații protagoniști…
P.F: Am văzut peste o mie de copii în Burgos până i-am găsit pe cei trei finaliști. Odată selectați, au lucrat mult cu Ana Belmón pentru a pregăti personajele și pentru a înțelege secvențele pe care le-au avut de interpretat. Un proces lung, dar minunat.
G.R: Două intrigi și două momente diferite interacționează în film. Ar putea fi uitarea legătura?
P.F: Legătura dintre cele două intrigi ar putea fi rezumată la uitare, dar aș spune că mai presus de toate ar putea fi moștenirea uitării. Faptul de a vedea cum afectează uitarea atunci când este transmisă generațiilor următoare. Vorbim despre o rană transgenerațională, despre cum o problemă din trecut ajunge în prezent. O vedem mai ales în personajul bunicului, care nu vrea să vorbească despre trecutul său traumatizant din cauza durerii, precum și în personajul lui Emilio Mayor care a încetat să mai vorbească de frică și în cel al Josefinei care preferă să nu mai vorbească, pentru că ea consideră că este mai bine să nu se adâncească în rănile trecutului.
G.R: Consideri că în film tăcerea este o armă de apărare împotriva trecutului?
P.F: Ia să vedem, consider că ștergerea și trecerea sub tăcere a poveștilor precum cele ale profesorului contribuie la uitare. Și în acest film avem o dorință clară de a scoate la lumină aceste povești și acești oameni care au existat. La fel, vrem să dăm voce celor care, astăzi, încă se luptă să-și caute rude dispărute, așa că da, într-un fel consider că a vorbi despre asta înseamnă a lupta ca să nu fie uitat.
G.R: Ce i-ai spune astăzi cuiva care nu a văzut niciodată marea?
P.T: În mod curios, îmi amintesc că în film apar multe jurnale ale copiilor, și tocmai în caietul în care se vorbește despre mare se face referire la imensitate, că e rece sau caldă dar … în niciunul nu scrie că marea este albastră. Copiii nu știau cum arată marea încât nu le-a trecut prin cap să spună care poate fi culoarea ei. Cred că primul lucru pe care l-aș spune cuiva care nu a văzut niciodată marea este, în primul rând, că marea este albastră.
Un interviu de: Gemma Ribera
