Cele mai la modă hobby-uri ale vedetelor în 2024

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți | Publicat: 24 septembrie 2024
Cele mai la modă hobby-uri ale vedetelor în 2024


Poate că veți fi surprinși să aflați că unul dintre cele mai populare hobby-uri în rândul vedetelor este apicultura. David Beckham, Scarlett Johansson, Sting, Flea (Red Hot Chili Peppers) și, mai nou, Jason Statham au descoperit plăcerea de a lucra cu albinele.

Când ne gândim la Beckham, e fascinant să vedem cum fostul star al fotbalului mondial a trecut, de la strălucirea pe teren, la pasiunea pentru apicultură. Cine știe, poate că într-o zi îl vom vedea căutându-și norocul nu doar printre albine, ci și în top cazinouri online.

Iată și alte hobby-uri la modă în rândul superstarurilor în acest an:

Olăritul

Olăritul este unul dintre primele meșteșuguri practicate de oameni. S-au găsit vase din argilă încă din perioada neolitică. Această îndeletnicire i-a prins pe Leonardo di Caprio, pe Seth Rogen și pe Brad Pitt. Cine s-ar fi gândit? N-am găsit altă rimă… Brad nu face chiar oale, ca Patrick Zwayze în „The Gost”, ci modelează lutul în diverse forme, de parcă ar sculpta. Și-a expus una dintre opere în muzeul Finlandei, iar criticii nu au avut nimic de criticat.

Colecționatul

Cele mai la modă hobby-uri ale vedetelor în 2024

În general, vedetele internaționale au bani pentru orice hobby. Multe își pun ambiția să formeze colecții remarcabile, care să stârnească fie admirația, fie invidia cunoscuților. Comediantul Jerry Seinfeld are o pasiune costisitoare: colecționează mașini Porsche. Le-a pierdut numărul, având un garaj cât un oraș. Rod Stewart, Tom Hanks și Elton John sunt și ei colecționari, dar nu la fel de excentrici. Primul adună machete de cale ferate, al doilea mașini de scris, iar al treilea ochelari de soare. Culmea e că în Anglia, la Sir Elton, nu prea este soare.

Scrima

Cele mai la modă hobby-uri ale vedetelor în 2024

Să faci scrimă nu-i o crimă. Din contră, e foarte relaxant și distractiv. V-o pot confirma Will Smith, David Beckham și Tom Cruise, care se adună deseori acasă la cel din urmă și practică acest sport olimpic. Smith a declarat că îi place la nebunie să fandeze și să atace, numai că, la cei 55 de anișori ai săi, e mai complicat cu articulațiile. A început să îl doară un genunchi și nu ar fi exclus să îi ceară lui „Becks” să îl învețe cum e cu apicultura, ca să aibă altă preocupare.

Echitația

Cele mai la modă hobby-uri ale vedetelor în 2024

Kaley Cuoco, Penny din „The Big Bang Theory”, este pasionată de echitație, ca multe alte vedete. Diferența este că actrița a și concurat în competiții de-a lungul timpului, având o fermă cu 25 de cai de rasă. În 2010, un cal s-a speriat, a aruncat-o de pe el și a călcat-o cu copita pe un picior. Rănită grav, Kaley a fost transportată la spital și s-a pus problema să i se amputeze membrul. Până la urmă nu a fost nevoie, iar actrița a ieșit din spital după numai două săptămâni.  Mai mult decât atât, și-a reluat participarea în competițiile ecvestre.

Gaming-ul

Cele mai la modă hobby-uri ale vedetelor în 2024

Înainte era greu să faci rost de un joc bun. Acum, trebuie doar să intri în Magazinul Play și descarci ce aplicație vrei. Apropo de jocuri, Mila Kunis și Lionel Messi sunt două dintre vedetele interesate de gaming. Soția lui Ashton Kutcher este atrasă în special de World of Warcraft, un joc de rol online de strategie. Mila a explicat că vede în jocuri o modalitate de a se relaxa și de a scăpa de presiunile de la Hollywood. La rândul său, Lionel Messi petrece ore întregi jucându-se pe consolă cu fiii săi.

Muzica

Cele mai la modă hobby-uri ale vedetelor în 2024

Mulți actori  sunt și muzicieni talentați. De exemplu, Jonny Deep este un chitarist priceput. Și-a demonstrat abilitățile muzicale făcând parte din mai multe trupe. Prin muzică, actorul își canalizează emoțiile și se conectează cu publicul într-un mod diferit față de performanța de pe platoul de filmare. Și actorul de comedie Steve Martin ar umple Sala Palatului cu un spectacol muzical. El cântă la un instrument numit banjo, încă din adolescență. La începutul carierei de actor, a inclus în show-urile sale momente de banjo, foarte apreciate de către public.

Pilotajul

Cele mai la modă hobby-uri ale vedetelor în 2024

Știți ce au în comun Harrison Ford, Ion Țiriac, Angelina Jolie și Nicole Kidman? Ați putut citi mai sus: pilotajul.  Harrison Ford are o dragoste autentică pentru aviație. Este un pilot certificat cu o afinitate deosebită pentru zborul cu avioane de epocă. Interesul lui Ford pentru aviație a început cu mult înainte de cariera sa de actor și chiar și-a folosit abilitățile de zbor pentru a participa la acțiuni umanitare, inclusiv la misiuni de căutare și salvare. Și Ion Țiriac sau Angelina Jolie au certificat de pilot. Jolie deține un hangar cu mai multe avioane mici, ca să se poată plimba oricând are timp și poftă.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută