Mini-festival de cartier între 20 și 22 septembrie la Teatrul Masca: HELIX pentru Masca
Teatrul Masca își deschide grădina pentru toți vecinii și spectatorii timp de 3 zile, între 20 și 22 septembrie, cu ocazia HELIX pentru Masca, un mini-festival de cartier cu activități comunitare și culturale și intrare liberă, pe baza unei plante.
După o vară plină în grădină, în care atât echipa teatrului, cât și participanții la cele trei ateliere de design participativ au remodelat spațiul exterior Masca, a venit timpul să prezentăm rezultatele în cadrul unui eveniment comunitar care are loc de vineri, 20, până duminică, 22 septembrie.
Activitățile includ un spectacol de teatru („Farfuria”), o proiecție de film din cadrul CineMasca („Mammalia”), dezvelirea muralei realizate de LUX și de participanții la atelierul de artă stradală pe clădirea teatrului, silent disco by DJ Ștefana Micu, star-gazing pe acoperișul teatrului cu Astromânia, două spectacole comunitare, ateliere practice, un concert cvartet și o sesiune de adopție de câini. Evenimentul face parte din deschiderea stagiunii 2024-2025 a Teatrului Masca, intitulată „Aici se visează la schimbare”.
Puteți consulta programul fiecărei zile aici .
Intrarea este liberă, pe baza donației unei plante adusă de acasă (sau pământ, jardiniere, răsaduri), de care vă puteți bucura în continuare atunci când vizitați Teatrul Masca. Pe care o puteți îngriji inclusiv de la teatru. Tot pe site-ul nostru puteți consulta o listă de recomandări în ceea ce privește donația adusă.
Dacă veniți, vă rugăm să completați acest formular.
HELIX pentru Masca – centru cultural și comunitar este o inițiativă de design participativ menită să re-imagineze, dintr-o perspectivă ecologică și comunitară, relația dintre spațiul exterior al teatrului și cetățeni. Fiind singurul teatru de stat din București aflat într-un cartier de blocuri și, totodată, singurul ce deține o grădină, Teatrul Masca și-a propus să își transforme spațiul verde într-un spațiu recreativ public – atât pentru comunitatea de proximitate, cât și pentru spectatori.
Demersul face parte dintr-o viziune mai amplă de a face din Teatrul Masca primul teatru verde din România și, totodată, un hub cultural și comunitar pentru comunitatea progresistă din București.
În cadrul acestui proiect, au fost organizate trei ateliere, două dintre ele fiind deschise publicului larg, indiferent de vârste sau de apartenența la cartier, la care cetățenii au putut să se înscrie prin intermediul unui formular online. Acestea au avut loc în perioada iulie-septembrie.
Atelierul de peisagistică „Natura demascată” a fost coordonat de Bogdan Mihalache, peisagist și activist de mediu. Timp de trei întâlniri de împrietenire cu spațiile verzi urbane și trei sesiuni de lucru practic în grădină, în jur de 40 de participanți cu vârste între 4 și 85 de ani au făcut parte din ecosistemul Masca și au contribuit la amenajarea a trei spații verzi: curtea exterioară, grădina de pe acoperișul teatrului și sera interioară.
Atelierul „Artă stradală – cu și fără mască” a fost o incursiune în arta stradală și graffiti-ul urban, coordonată de artistul multidisciplinar LUX și de Cristi Neagoe, manager cultural și specialist PR, fondator și organizator Street Delivery. Împreună cu aproape 30 de participanți, au realizat o lucrare murală pe clădirea teatrului, și au vopsit duba Teatrului Masca din anii ’90 (în prezent, o parte decorativă a istoriei teatrului) și panourile din stația de autobuz. Atelierul a debutat cu un tur prin cartierul Militari și prin poveștile comunității, gândit și ghidat de vecinii teatrului: Bogdan Grigore (facilitator și membru al Consiliului spectatorilor), Alexandra Leca (antropolog) și Andrei (elev și membru al trupei de adolescenți a Teatrului Masca).
Cel de-al treilea, atelierul de reconversia și reciclarea decorurilor casate, a fost coordonat de arhitecta și scenografa Gabi Albu și a avut loc cu circuit închis pentru echipa tehnică a teatrului și pentru un grup de studenți de la secția de scenografie a UNArte și UNATC București. Acesta a presupus un demers de recuperare a materialelor din decoruri casate, reutilizate pentru construirea unor instalații de exterior, expuse în curtea Teatrului.
Mai multe despre HELIX pentru Masca, puteți citi aici .
HELIX pentru Masca
Organizat de Teatrul Masca și Asociația pentru Tranziția Urbană
Partener: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București