Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 13/09/2024
Viața Orașului Lifestyle

Cum îți alegi viitorul prin obiceiuri și comunicarea online

Zile si Nopti Oradea De Zile si Nopti Oradea
Comentarii Cum îți alegi viitorul prin obiceiuri și comunicarea online Share Cum îți alegi viitorul prin obiceiuri și comunicarea online


Septembrie – înapoi la muncă, înapoi la școală sau despre cum îți alegi viitorul prin obiceiuri și comunicarea online

După zilele lungi și (mai) relaxante de vară, septembrie aduce cu sine începutul școlii și reîntoarcerea la muncă cu forțe proaspete. Astfel, septembrie marchează începutul unui nou capitol pentru mulți dintre noi.

Această perioadă este potrivită pentru a reflecta la lunile care urmează, dar și asupra modului în care ne construim viitorul.

Recent, am dat peste o idee care m-a pus pe gânduri: „Oamenii nu își decid viitorul. Ei își aleg obiceiurile, iar obiceiurile le determină viitorul.” Această afirmație, atribuită lui F. M. Alexander, subliniază importanța obiceiurilor pe care le cultivăm zi de zi. Ele sunt cele care, în timp, ne conturează destinul, fie că ne dăm seama de acest lucru sau nu.

Același principiu se aplică și în lumea afacerilor, unde nu furnizorii își aleg clienții, ci clienții sunt cei care aleg furnizorii. Această alegere este adesea bazată pe valoarea pe care o oferi în fiecare interacțiune online. Modul în care comunici zi de zi, fie că este prin postări, comentarii sau răspunsuri la întrebări pe diverse grupuri, joacă un rol important în modul în care ești perceput de potențialii clienți.

Fiecare mesaj pe care îl transmiți are puterea de a atrage clienții potriviți sau de a-i îndepărta. Dacă reușești să oferi constant valoare, educație și sprijin, vei atrage un public care apreciază și are nevoie de serviciile tale. În schimb, o comunicare superficială sau doar atunci când ai „chef” îi poate îndepărta pe potențiali clienți, chiar înainte ca aceștia să aibă șansa să te cunoască mai bine.

De aceea, este important să acorzi atenție modului în care alegi comunicarea online. Într-o lume digitală, fiecare interacțiune contează, iar modul în care alegi să te exprimi azi va decide ce fel de clienți vei avea peste un an. Poți să fii perceput ca un expert de încredere sau ca o voce fără relevanță – totul depinde de obiceiurile tale din comunicarea online.

comunicarea online
Cum îți alegi viitorul prin obiceiuri și comunicarea online

Dacă ai o afacere și vrei să îți exersezi „mușchiul” scrisului ca să îți dezvolți comunicarea online, te invit să răspunzi în scris la 10 întrebări:

  1. De ce fac ceea ce fac? Adică de ce am afacerea aceasta și nu alta?
  2. De ce vreau să aleg comunicarea online?
  3. Pe ce platforme vreau să comunic în online în așa fel încât să ajung la clienții potriviți?
  4. Ce e nevoie să comunic în online în așa fel încât urmăritorii mei să ajungă să mă cunoască mai bine pe mine, dar și să înțeleagă ce fac și cum pot să-i ajut?
  5. De ce ar trebui să mă urmărească oamenii în online?
  6. Ce fel de oameni vreau să mă urmărească în online?
  7. Ce fel de problemă rezolv în online? Cum se diferențiază conținutul pe care îl postez online de cel al altor specialiști din domeniul meu?
  8. Cum vreau să mă vadă oamenii în online? Ce vreau să spună despre mine?
  9. Care sunt temele majore la care mă pricep foarte bine și despre care îmi place să mă documentez în continuare?
  10. Care sunt serviciile pe care le ofer și cum le pot comunica în online cel puțin o dată pe săptămână fără să mă repet prea des?

Iar dacă vrei să treci la acțiune și vrei comunicarea online să fie consecventă, urmărește-mă pe Instagram.

Fie că este vorba de muncă, școală sau afaceri, modul în care decizi să acționezi astăzi va influența inevitabil rezultatele de mâine. Alege să comunici cu atenție și să creezi valoare – viitorul Tu îți va mulțumi.

Ana-Maria Coatu

 Consultant în comunicare de business

Facebook: Ana-Maria Coatu

Instagram: @anamaria_coatu

Website: anamariacoatu.ro

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută