Stagiune 2024 | După o stagiune estivală, dar și o vacanță scurtă, Opera și Filarmonica se pregătesc să înceapă un „sezon” nou de spectacole.
Opera propune un weekend „Carmen”, la început de stagiune
Melomanii brașoveni vor avea motive de bucurie de la jumătatea acestei luni, atunci când va fi deschisă oficial stagiunea 2024-2025. Titlul ales este „Carmen”, nemuritoarea operă a lui Georges Bizet. Spectacolul va fi prezentat în două seri consecutive, în 14 și 15 decembrie, în două distribuții diferite.
Astfel, în 14 septembrie îi vom vedea în rolurile principale pe Carmen Topciu (Carmen), Liviu Iftene (Don Jose), Mădălina Bourceanu (Micaela), Adrian Mărcan (Escamillo), iar în următoarea seară vor da viață poveștii Asineta Răducan (Carmen), Adrian Dumitru (Don Jose), Silvia Micu (Micaela), Valentin Marele (Escamillo).
Biletele sunt puse în vânzare din 2 septembrie, atât pentru aceste reprezentații, cât și pentru următoarele două spectacole mari programate: „Bărbierul din Sevilla” și Rigoletto”.
Până la deschiderea stagiunii, însă, brașovenii și turiștii mai au parte de două spectacole cu acces gratuit, în cadrul stagiunii estivale, în Piața Sfântul Ioan. În 7 septembrie este progamat concertul „Farmecul muzicii”, iar în 8 septembrie – „Cocoșelul neascultător”, la care părinții și bunicii au acces doar cu voia copiilor, căci pentru ei este pregătit spectacolul.
Luna octombrie va fi una plină pentru echipa Operei Brașov, căci pe lângă spectacolele de la final de săptămână, vor intra în ultima sută de metri și pregătirile pentru Festivalul de Operă, Operetă și Balet, ajuns în 2024 la ediția a XXI-a, și care se va deschide, în 2 noiembrie, cu tradiționala „Gală de Operă”, susținută de artiștii instituției brașovene.
Filarmonica Brașov deschide stagiunea la final de lună
Impresionanta Simfonie nr.1 a lui George Enescu, „Don Juan”, de R. Strauss, și „Bolero”, de Maurice Ravel. Acestea vor forma programul concertului de deschidere a stagiunii 2024-2025 a Filarmonicii Brașov, concert programat în 27 septembrie. Surpriza serii va fi dirijorul David Molard Soriano (Franța). Ca dirijor asistent al lui Paavo Järvi, din 2014 până în 2018, David Molard Soriano a lucrat cu acesta la Orchestre de Paris și la Estonian Festival Orchestra (Pärnu Music Festival și BBC Proms).
În același timp, i-a asistat pe dirijorii Fabien Gabel și Gustavo Dudamel la Rencontres Musicales d’Evian. În 2019 a fost numit dirijor asistent al Orchestre National de France. Până în 2022 a lucrat cu Emmanuel Krivine și Cristian Măcelaru și a condus mai multe concerte și înregistrări cu această orchestră de top. În 2023-2024 a debutat cu succes la Monaco cu toate forțele artistice (Orchestra Filarmonică, Opera și Baltele din Monte-Carlo, Academia Cecilia Bartoli) într-o nouă producție a operei L’Enfant et les Sortilèges de Ravel și La Valse de Balanchine (Valses nobles et sentimentale & La Valse de Ravel), un adevărat triumf în cadrul centenarului Rainier al III-lea.
Activitatea sa însă cuprinde un portofoliu valoros, colaborând și cu alte orchestre. De asemenea, un interpret pasionat de operă, a dirijat Carmen, Madama Butterfly, Dialogues des Carmélites, La Traviata și Le Nozze di Figaro.
» Recomandări de ADINA CHIRVASĂ | Brașov