INGRID ODETTE MASCHEK: „Pe lângă apropierea de public, street art-ul mi-a adus și detașare”
Deși numele ei poate sugera o altă naționalitate, Ingrid Odette Maschek este o artistă de 32 ani născută și crescută în Cotroceni, București.
A terminat Istoria Artei la Universitatea București, dar s-a orientat spre un job care nu a avut conexiune și a rămas în altă zonă (o asociație care oferă cursuri pentru psihologi și profesori).
Are și proiecte freelance de graphic design, web design, iar adiacent pe linia de web design a prins-o foarte mult programarea în urmă cu câțiva ani. În ultimii trei ani s-a alăturat echipei Să fiți cuminți.
Deși inițial voia să colaboreze doar în calitate de artist, i-a plăcut foarte mult ideea și a decis să susțină și să dezvolte proiectul direct. Astfel că activează în zona de street art alături de Săfițicuminți Crew.
Cum ai ajuns să-ți creezi stilul care te definește și cât de greu a fost pentru tine să ajungi cunoscut și apreciat în România?
Pictând și desenând m-am dedicat total vocii interioare. Partea aceea care este undeniable și se va manifesta într-o formă sau alta. Cred că dacă o asculți și o lași să te ghideze va scoate cele mai frumoase idei din tine.
Multe dintre lucrări sunt pentru mine, pentru a satisface nevoia de a exprima ce e în mintea mea. Deseori îmi vine o idee și mă obsedează zile, uneori săptămâni întregi.
Îmi place să jonglez cu ea în minte și să-mi imaginez care sunt cele mai bune moduri de a o reda. Alteori vine completă și pur și simplu mă fascinează până o pun pe hârtie.
Rezultatul final, când ajunge în punctul în care îl pot considera final, îmi oferă cel puțin la fel de multă satisfacție vizuală precum ideea însăși.
Stilul cred că a venit de la sine, a evoluat și va evolua în funcție de mine. Nu îl văd ca ceva fix, ci ca etape din viața, creația și percepția mea.Cred că vorbește foarte frumos despre ce rezonează în mine.
Analizând, am văzut că mereu am avut tendința să țintesc spre perfecționism, realism și chiar hyperrealism. Chiar dacă încercam să lucrez într-un stil care nu îmi este caracteristic, la un moment dat, trebuie să nu mai am referință și să lucrez cum simt. Indiferent de cât de bine urmez alte guidelines, tot mi se pare că se vede amprenta mea.
Consider că orice aș face va avea o doză de mine și implicit ceea ce pot numi stilul meu. În ultimii doi ani am ales deseori să lucrez abstract și plat. La început a fost o provocare și o alegere făcută mai ales din motive practice. Începând colaborarea cu Să fiți cuminți, am avut multe evenimente cu live painting. De multe ori, lucrările realiste durează zile sau săptămâni să le fac și implică tot felul de poziții.
În cadrul actului live painting voiam ca publicul să vadă cap coadă procesul creativ, așa că am făcut un pas afară din zona de confort și am intrat într-o zonă care îmi plăcea, dar n-am explorat-o cu adevărat.
Trecerea de la un stil la altul și lucrul cu ambele, mi se pare ca a venit natural. A concretizat o idee anterioară într-un concept actual, care este în lucru și pe care vreau să-l redau într-o expoziție viitoare – inthegridd. De ce doi de d? Pentru că era numele pe care îl pusesem încercării mele la un blog (acum dezafectat), iar inthegrid era deja luat.
Îmbină abstractul, platul, simbolismul cu perfecționismul, rigoarea și fascinația realismului din mine. Reprezintă grid-ul meu creativ primordial, din care orice este posibil într-un flow surprinzător între dimensiuni care explorează adâncimile propriei ființe.
Am elemente pe care le-am preluat din realism în zona plată și abstractizată. În prezent ochiul a devenit ca o semnătură, un element caracteristic. L-am preluat din lucrarea Focus, poate mai bine cunoscută ca Laser eyes (deși nu i-am gândit ca lasers); e interesant cum interpretează publicul și mi-a plăcut mult răspunsul față de lucrarea asta, așa că am adăugat lasers în denumire) și îl realizez în mare parte în formă plată.
Pe lângă un element semnătură, a devenit un tool de auto explorare. Și cu fiecare lucrare privește mai mult spre interior și capătă o semnificație și mai personală.
Aprecierea dincolo de cercul meu a venit treptat, de la sine, în urma dedicării, a orelor petrecute desenând și expunerii. Mă bucură faptul că îmi place să-mi urmăresc ideile creative și abia apoi să ascult ce zic ceilalți.
Am căutat să găsesc validarea, în mare parte, doar din interior. Asta mi-a oferit libertate creativă. Abia apoi lucrarea devine și a publicului și îmi place să ascult ce interpretări au cei care o văd, ce trezește în ei, ce le place și ce nu.
Cumva cred că mi-aș face filmul indiferent dacă ar exista apreciere sau nu. Îmi place să interacționez cu privitorul, cu publicul, să văd cum atinge ceva în sinea lui, ceea ce fac eu. E un sentiment grozav să vezi asta live.
Cum decurge procesul tău creativ?
Cum menționam mai sus, uneori ideile vin de la sine, imagini complete.
Mi se întâmpla înainte să adorm (hipnagogie) sau trează – să văd ceva care mi se pare mișto și să leg ideea de altceva sau să o duc mai departe în stilul meu. Se întâmplă ca momente, culori, lucruri și stări să mă inspire complet pe moment.
Altfel, îmi place să-mi creez un moodboard mental, simt în ce direcție aș vrea să merg și ce aș vrea să transmit și apoi aleg pe ce elemente sau idei aș vrea să mă concentrez, care rezonează cel mai bine cu starea.
Uneori merge atât de bine procesul, încât ideile se împletesc și creează alte idei de explorat. Alteori e nevoie să rămână un pic în așteptare, până găsesc ce lipsește.
Dacă este un moment care mă inspiră, îmi place să fiu cât mai prezentă și să-l savurez, să-l simt, să-l trăiesc până devine cumva parte din mine – de obicei e ceva vizual și starea pe care o creează.
Desigur, am o grămadă de poze și de inspo material pe care le păstrez pentru proiecte viitoare. Uneori doar să privesc o altă lucrare sau pe cineva cum lucrează îmi provoacă dorința să mă apuc la rândul meu. În zilele mai lente, muzica mă aduce într-un anumit mood sau un podcast bun.
Deseori, însăși faptul că încep pornește creativitatea și ceea ce era poate un mic slot de lucru, se întinde rapid pe câteva ore.
Cum ți-a schimbat street art-ul felul în care percepi arta și lumea în general?
Este o formă de artă care e mult mai aproape de public și poate influența percepțiile mai rapid decât cea clasică.
La început a fost un pic intimidant să lucrez live, mai ales când aveam proiecte care erau centrale sau într-o zonă circulată, însă a început să-mi placă rapid. E un proces diferit când se opresc oameni random să vorbească cu tine. Și nu doar atât, cât și să-și dorească să colaboreze cu tine ca artist pe baza a ce văd.
Street art-ul m-a învățat lucrul în echipă în artă, fiind parte din Săfițicuminți Crew. Suntem un crew de fete și am început să pictăm cam de doi ani, o perioadă pe care o apreciez enorm, m-a învățat multe și continuă să mă dezvolte ca artist.
Însăși lucrul cu spray-urile, lavabila și suprafețele mari mi-au schimbat procesul și m-au făcut să pun câțiva mușchi în plus, încât să nu-mi obosească brațele așa repede. Este mult mai dinamic în mișcări și poziții pentru tot corpul. Îmi place când lucrez la înălțime de exemplu.
Pe lângă apropierea de public, street art-ul mi-a adus și detașare. Odată ce e terminată lucrarea în spațiul public, este a orașului și ce urmează să se întâmple cu ea, depinde de oraș. Aproape toate proiectele au supraviețuit, dar am avut și câteva care nu au rezistat.
O lucrare comercială, de exemplu, care a fost ștearsă după câteva luni, spațiul trecând la un alt proprietar, care avea un business diferit.
Cât de mult te-a ajutat social media în cariera ta? Și cum crezi că influențează social media evoluția și percepția artei?
Până acum a fost un mixt între offline și social media.
Recunosc că încă nu am devenit social media wizard, și este o parte pe care vreau să o dezvolt în viitor. M-a ajutat clar până în acest moment și au fost destule proiecte care au venit de pe diverse platforme.
Cred că accesibilizează consumul artei pentru public, iar userul poate deveni propriul curator în funcție de ce-l atrage.
Poate fi un tool de învățare și inspirație dacă este folosit corect, cât și un mod de a-ți susține activitatea ca artist printr-un shop etc. E o conexiune benefică în opinia mea între consumator-artist.
Povestește-mi un pic care e lucrarea ta preferată pe care ai făcut-o într-un oraș din România?
Apreciez fiecare lucrare în parte pentru că m-a învățat ceva și a fost o experiență unică.
De la cea făcută la școala mea generală, în timpul căreia m-am reconectat după mulți ani cu profesoara mea de desen – devenită directoare adjunctă, la primele lucrări pe Calea Moșilor, unde în fiecare zi de lucru era un mic show pe stradă. O să rămână special primul perete interior de la fostul Paninaro sau primul perete exterior mare, de pe Mihai Bravu.
La fel, și participarea la Street Delivery anul trecut, când chiar am avut un mic moment de taking it in împreună cu fetele din crew sau anul acesta când am pictat împreună baia de la MNAC (BSAF).
Ultimele lucrări făcute acum, în mai, în cadrul Fiți Cu-minți Creative Fest, cred că sunt printre preferatele mele – cea din zona de joacă de la Heavy Yard, cea de la intrarea NOUA Bar, cea de la GoVeggie și mini collab-ul cu artistul german Spam, de la Institutul Goethe.
A fost un mic maraton, cu multa organizare înainte (pentru festival) și au ieșit patru desene superbe, realizate împreună cu crew-ul.
Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?
În trecut probabil primele lucrările pe pereți mari, până am prins experiența – aici îmi amintesc de peretele scenei de la Kraft Market, care a durat mult mai mult decât mă așteptam.
Cred că fiecare proiect vine cu micro/macro provocările sale, însă se găsesc soluții pentru toate. Am învățat să pregătesc suprafețele pentru spray, am vopsit mașini, am învățat să dau cu spray cu mâna stângă etc.
Cea mai recentă mini provocare a fost pentru lucrarea de la NOUA Bar, unde am folosit cel mai complex stencil pe care l-am făcut până acum. L-am gândit bine și a mers apoi rapid.
Din punctul tău de vedere, cât de important este pentru un artist să includă în opera sa și un mesaj social/politic?
Cred că este important și că fiecare artist include într-o oarecare măsură un mesaj cel puțin social, dacă nu politic, în lucrările sale.
Poate nici n-o face conștient, însă acționează la nivel micro în a schimba percepțiile publicului. Multe lucrări au un gram de activism social și apreciez cu atât mai mult cele care își asumă total o poziție și o voce.
Nu o văd ca pe un aspect obligatoriu pentru ca o lucrare să fie apreciată și cred că trebuie să rezoneze autentic cu artistul și creația sa.
Cu ce ai vrea să rămână cineva care trece pe stradă și vede lucrările tale?
Cu un sentiment plăcut, ca o gură de aer fresh care nu știai că-ți trebuie, dar te bucuri că ai luat-o. O mică bucurie vizuală și poate chiar un gând la care să meditezi și să te inspire.
Ce urmează pentru Ingrid Maschek?
Îmi doresc în general să continui cu aceeași curiozitate și bucurie să învăț și să-mi perfecționez procesul.
În mod special sper să se concretizeze cât mai rapid expoziția personală pe care o planific de ceva vreme. Între timp avem destul de multe proiecte de crew și urmează să plecăm în vară în Bremen, la Hidden Treasure Festival.
Interviu de GRUIA DRAGOMIR
