Carla Bley/Andy Sheppard /Steve Swallow | „Life Goes On”
Înregistrat în primăvara anului 2019, Life Goes On ne arată că, deşi octogenară, Carla Bley (1936-2023) producea muzică nouă cu aceeași inspirație, păstrând aceeași forță cu care a compus şi interpretat primele sale piese în anii ‘60.
Intensitatea constantă, imprimată pe atâtea proiecte devenite esențiale în lumea jazz-ului, nu i-a alterat deloc incredibila capacitate de a surprinde, de a ne oferi compoziții și medii interpretative emoționante.
Life Goes On este realizat în formula ei de trio neschimbată timp de un sfert de secol, alături de saxofonistul Andy Sheppard și de basistul Steve Swallow, fiind un album de o aleasă frumusețe venită din relația muzicală dintre cele trei instrumente, precum și din piesele grupate în trei suite.
Pianul ne trimite la Monk și Satie, în timp ce spațiile generoase sunt marcate de basul elegant și de contramelodiile și improvizațiile temperate ale saxofonului. Numai la un asemenea nivel de artă muzicală putem asculta o astfel de unitate de sunet, un grup atât de bine dozat, o interpretare atât de subtilă și de profundă.
Avem parte de multe bucurii muzicale, apar multe albume excepționale, pentru că au existat şi încă există muzicieni foarte buni, dar o asemenea sursă de delectare continuă să rămână o raritate.
TEXT DE BERTI BARBERA | MUZICĂ





