„Blood of Zeus” | Legendele Olimpului, da’ mai 2024
Castlevania (2017-2021) mi s-a părut una dintre cele mai reușite animații făcute în ultimii ani, iar cei de la Powerhouse Animation Studios (compania care s-a ocupat de producția serialului, împreună cu cei de la Netflix) au ridicat ștacheta foarte sus după ultimul sezon.
Au mai avut câteva tentative de seriale, majoritatea relativ mediocre, dar singurul care a scos capul la suprafață și s-a mai apropiat de succesul anterior este Blood of Zeus.
Cu o pauză de patru ani între primul și al patrulea sezon, serialul creat de Charles și Vlas Parlapanides spune povestea lui Heron și Seraphim, fii ilegitimi ai lui Zeus, făcuți cu câte o muritoare.
Unul e bun, altul e rău, dar, ca în majoritatea poveștilor de genul, unul fără altul nu se poate și chiar și atunci când se pare că au murit amândoi, de fapt nu a murit niciunul, pentru că povestea trebuie să meargă mai departe și singura șansă ca lucrurile să se întâmple așa cum trebuie să se întâmple e ca ambii să se salveze unul pe celălalt.
La nivel de scenariu nu există nimic inovator și ritmul e uneori cam prea lent pentru un serial de animație care se presupune că ar trebui să fie alert și dinamic.
Ceea ce m-a atras, însă, și m-a făcut să mă uit până la final e că eram foarte curios să văd cum sunt desenați zeii Olimpului.
Încă de când eram mic am fost fascinat de lumea asta și îmi place foarte mult să văd dacă se apropie de felul în care îmi imaginam eu că ar arăta.
Și în mare parte e punct-ochit, punct-lovit. Apar toate starurile: Hera, Apollo, Ares, Hades, Zeus, Poseidon, Hermes, Persefona, Demetra, Atena și mulți alții. Sunt destul de conservator animați, adică Hermes e în continuare cel care aleargă repede, Poseidon are barbă albastră, Ares e rău și are ochii roșii, dar cumva asta mi-a plăcut. Iar voice-acting-ul e foarte bine realizat.
Atât pentru ei, cât și la cele două personaje principale, Heron și Seraphim.
Una peste alta, chiar dacă povestea nu e vreo lumină, secvențele de luptă sunt bine realizate, multe și interacțiunile dintre zei sunt destule ca să îmi satisfacă nevoia de a vedea personajele din cartea lui Alexandru Mitru pe micul ecran.
Deși nu sunt neapărat adeptul genului, pentru că în majoritatea cazurilor mă uit activ la filme sau seriale, Blood of Zeus s-a dovedit a fi un companion plăcut în serile în care am fost răcit și am avut nevoie de ceva cu lupte, fulgere și sânge care să îmi țină mintea ocupată înainte de culcare.
Pe scurt, îl recomand tuturor pasionaților de mitologie, dar fără așteptări prea mari.
Serialul atinge subiectele cunoscute și e presărat cu destul de multe easter egg-uri, așa că pentru cunoscători poate să fie o vizionare cu atât mai plăcută.
Text de ȘTEFAN IANCU | POINT OF VIEW
