Emmet Cohen
„Uptown in Orbit”
Orice întâlnire cu Emmet Cohen e o mare plăcere, pentru că în ultimii ani a devenit unul dintre muzicienii mei preferați, pentru că e sincer, pasionat, desigur, dar mai ales deoarece își folosește talentul incredibil pentru a ne prezenta jazz-ul în esență, altruist, ancorându-și tehnica fenomenală în trecut, pentru a o adapta la actualitate într-o varietate de stiluri, pe albumul „Uptown in Orbit”.
Deschiderea lui, atitudinea pozitivă se reflectă în studio, concerte și apariții media, iar abordarea admirabilă a trio-ului condus de el ne convinge că jazz-ul, indiferent de perioada în care a fost conceput, devine modern când îl cânți.
Aveam nevoie de Emmet Cohen, dar mai ales de felul lui de a valida orice stil cu limpezime și inteligență.
Maniera sa e greu de descris, dar ușor de simțit.
Fiecare piesă urmează limbajul vremii în care a fost scrisă, apoi primește o discretă contribuție personală. O bucurie generală, eliberată de orice constrângere. Și cred că asta ne poate oferi jazz-ul în orice moment, dacă e cântat de cine trebuie. Emmet Cohen ne declară zâmbind că e cool să asculți jazz, în aceeași măsură în care e cool să-l cânți.
Text de BERTI BARBERA | OMUL CU DISCURILE



