PREMIERĂ | Planeta maimuțelor noul regat – Punct și de la capăt

Gruia Dragomir De Gruia Dragomir | Publicat: 8 mai 2024 | Actualizat: 4 mai 2024
Planeta maimutelor noul regat


Planeta maimuțelor noul regat – Punct și de la capăt

Franciza „Planeta maimuțelor”, care debutase în 1968 cu filmul avându-l ca star pe Charlton Heston, a fost reînviată în noul mileniu de către 20th Century Studios prin „Rise of the Planet of the Apes”, din 2011, regizat de Rupert Wyatt, cu încasări de 480 de milioane de dolari la box office.

„Dawn of the Planet of the Apes”, regizat de Matt Reeves, a fost lansat trei ani mai târziu, în 2014 (cu încasări de 710 milioane de dolari). „War for the Planet of the Apes”, regizat tot de Reeves, a urmat în 2017, dar de această dată încasările n-au mai fost așa de spectaculoase – 490 de milioane de dolari.

Planeta maimutelor noul regat

Toate cele trei filme au folosit tehnologie de ultimă generație pentru a da viață maimuțelor, iar fiecare a fost nominalizat la Oscar pentru cea mai bună realizare în domeniul efectelor vizuale.

Planeta maimutelor noul regat

În urma succesului trilogiei „Planeta maimuțelor” – care a început cu un virus creat de om ce se răspândește pe tot globul, apoi continuă să ne arate dispariția omenirii și ascensiunea speciei maimuțelor, totul prin ochii lui Caesar -, 20th Century Studios a dorit să continue populara franciză cu un restart, dar unul ancorat în tot ce se întâmplase până acum.

Astfel, noua poveste trebuia să fie proaspătă, să prezinte personaje complet noi și să creeze o nouă eră pentru „Planeta maimuțelor”.

Regizorul Wes Ball a fost cooptat pentru această misiune, iar el a avut ideea unui nou film plasat cu câteva generații în viitor, după domnia lui Caesar, în care maimuțele sunt specia dominantă care trăiește armonios, iar oamenii au fost reduși la a trăi în umbră.

Planeta maimutelor noul regat

Ca o mică paranteză, în copilărie, regizorul Wes Ball a primit o copie VHS a filmului „Planeta maimuțelor” din 1968, pe care l-a vizionat la nesfârșit timp de ani de zile.

„Mi s-a părut o epopee istorică”, spune el. „Cu acest astronaut care călătorea în timp, a căzut într-o lume care părea oarecum medievală, populată de aceste maimuțe. A fost una dintre primele mele introduceri în SF. Dezvăluirea de la sfârșit a fost o idee uluitoare, care mi-a declanșat fascinația pentru sfârșitul lumii”, a completat Ball.

El s-a făcut remarcat la Hollywood în 2014 cu filmul de succes „The Maze Runner”, care a avut încasări de peste 348 de milioane de dolari la nivel mondial. „Maze Runner: The Scorch Trials” și „Maze Runner: The Death Cure”, ambele regizate de Ball, au urmat în 2015 și, respectiv, 2018. Trilogia „Maze Runner” a avut încasări de aproape 1 miliard de dolari în box office.

Planeta maimutelor noul regat

Așa cum susține Ball, dacă în ultimele trei filme maimuțele se aflau în epoca de piatră, în această a patra parte a francizei, ele intră în epoca de bronz. Începem să vedem cum se dezvoltă culturile în cadrul diferitelor clanuri. Vedem ce s-a întâmplat cu lumea care a fost lăsată în urmă, ce s-a erodat în absența umanității.

Noul film introduce personaje și povești noi, dar pentru fanii francizei există referințe la Caesar, pe care Ball îl numește „unul dintre marii protagoniști din istoria filmului”.

„Caesar este în acest nou film spiritual, în tot ceea ce se întâmplă”, explică Ball. „Ideile sale de moralitate și decență și relația sa cu oamenii – toate acestea sunt explorate printr-o perspectivă aproape mitică, despre care cred că este interesantă.”

În timp ce „Războiul pentru planeta maimuțelor” a fost o poveste despre Moise, cu Caesar, un lider cu greutatea lumii pe umeri, suferind pentru poporul său și ducându-l în cele din urmă pe un tărâm promis, „Planeta maimuțelor: Noul regat” este despre descoperire.

Planeta maimutelor noul regat

Este o poveste despre maturizare și o aventură plasată într-un univers evoluat în care putem vedea degradarea și modul în care natura a recucerit pământul.

În timp ce un nou lider tiranic al maimuțelor își construiește imperiul, o maimuță tânără întreprinde o călătorie chinuitoare, care o va face să pună la îndoială tot ceea ce a știut despre trecut și să facă alegeri care vor defini un viitor pentru maimuțe și oameni deopotrivă.

Planeta maimutelor noul regat

Vedem cum se va întâmpla asta pe 10 mai, când „Planeta maimuțelor: Noul regat” intră în cinematografe.

Text de GRUIA DRAGOMIR | FILM

Zile și Nopți

Descoperă colecția de articole dedicate filmelor pe Zile și Nopți

Filme →

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută