Ce ascultăm în luna mai
Luna aceasta ascultăm coloane sonore fictive, scrise pentru a acompania detectivi în aventurile lor misterioase, și pop (fie că vorbim despre pop-ul relativ previzibil sau despre cel ce primește inspirate completări din partea altor genuri muzicale).
Dua Lipa – Radical Optimism
Coperta noului album al cântăreței britanice ne aduce aminte de legendarele scene din „Fălci”, singurul lucru care lipsește fiind soundtrack-ul înspăimântător al lui John Williams. Spre deosebire de personajele lui Spielberg, Dua nu se sperie, ci din contra, așteaptă încercările vieții cu un optimism debordant. Deși mulți internauți reclamă faptul că single-urile artistei nu prea diferă unul de celălalt, succesul acestora ne demonstrează contrariul: Houdini, prim single al acestui album, a fost inclus în Top 50 Songs of 2023 de către revistele NME și Rolling Stone. Dansant și plin de tente neo-psihedelice, Radical Optimism reprezintă un nou pas în evoluția uneia dintre marile staruri pop ale momentului.
WILLOW – empathogen
Îmbinând neo-soul-ul cu tente de pop progresiv, jazz și funk, noul album al lui WILLOW se anunță a fi una dintre marile lansări discografice ale lui 2024, căci pe lângă abilitatea acesteia de a compune linii melodice memorabile, întregul LP se prezintă sub forma unei coabitări a multiplelor genuri, însoțită de un interplay molipsitor între toți membrii ansamblului muzical. Deși adesea caracterizată drept un exemplu veritabil de nepo baby, WILLOW demonstrează maturizarea unui artist ale cărui resurse îi permit explorarea fără bariere a pop-ului, într-un context în care acesta pare că are nevoie de o revitalizare binemeritată.
John Carpenter – Lost Themes IV: Noir
După ce ne-a înfricoșat decenii la rând cu filme precum Halloween, The Thing sau Christine, maestrul horror-ului se întoarce cu cel de-al patrulea album din seria Lost Themes. Deși a declarat că nu își dorește să mai lanseze pelicule cinematografice, Carpenter ne oferă o coloană sonoră ale unor filme fictive, încă nerealizate. Nu avem de-a face cu forme de viață extraterestre mutante sau mașini care o iau razna, însă regizorul-muzician ne introduce în lumea filmului noir, captat alb negru, plin de mistere nerezolvate și detectivi gata să treacă la acțiune.
În plus, în stilul său caracteristic, Carpenter nu se folosește de orchestră sau instrumente acustice, ci preferă să ne înspăimânte cu ajutorul sintetizatorului, instrument de nădejde al acestuia de peste jumătate de secol.
Citește mai multe articole din MUZICĂ.
