KIM GORDON – Chintesenţa spiritului cool
La cinci ani după No Home Record, polivalenta artistă Kim Gordon, co-fondatoare în ’80 a grupului Sonic Youth, considerată acum un veritabil icon al artei şi culturii Pop, şi-a lansat recent al doilea album solo, The Collective, fără îndoială unul dintre cele mai bune LP-uri de pe scena Indie apărute în 2024.
Dacă precedentul era numit după filmul documentar al lui Chantal Akerman, No Home Movie, terminat cu doar câteva zile înainte ca reputata cineastă să se sinucidă, noul disc de studio se inspiră din romanul lui Jennifer Egan, The Candy House, unde apare un device ciudat, numit “Collective Consciousness”, care dă acces în mod anonim la gândurile şi amintirile oricărui om de pe planetă, viu sau mort… un concept cam horror, dacă n-ar fi deja plin spaţiul public de controverse legate de tehnologiile AI şi Deepfake.
Natura futuristă a conceptului a atras-o pe veterana artistă, rămasă renascentistă în spirit, care şi-a dorit să creeze un sound care să înglobeze ideea de distopie, iar asta i-a reuşit prin modul în care beat-urile de Hip-Hop Lo-fi de pe The Collective, care nu mai au o mare legătură cu Art-Rock-ul Industrial de pe No Home Record, par deseori (în mod deliberat) conflictuale în dialogul cu intervenţiile vocale ale lui Kim, ce trimit ca abordare ieşită din norme la experimentele ei Arty, Yokokimthurston, realizat în 2012 cu Yoko Ono şi Thurston Moore, şi, respectiv, SYR5 (Musical Perspectives), din 2000, cu Ikue Mori şi DJ Olive.
Pentru o cantautoare devenită celebră prin nonşalanţa Punk care a contribuit decisiv la a face din Sonic Youth una dintre cele mai influente trupe din istoria recentă a Rock-ului, o asemenea schimbare de direcţie ar putea surprinde, doar că nu trebuie uitate albumele experimentale SY post-2000, precum Murray Street, şi nici incursiunile exploratorii ale lui Gordon în toate zonele de expresie creativă, de la cinema – în filme de Gus Van Sant şi Olivier Assayas – ori fashion (compania X-Girl) la muzică (Glitterbust, Free Kitten şi Body/Head) sau artă contemporană, precum expoziţia Kim Gordon: Lo-Fi Glamour, din 2019, de la Andy Warhol Museum.
Ceea ce uneşte toate demersurile lui Kim Gordon (n. 28 aprilie 1953) este puternica ramă conceptuală pe care ţine să o creeze pentru fiecare produs artistic al său, iar The Collective nu reprezintă o excepţie.
Deşi nu e un album care să relaxeze, (poate) induce ascultătorului o stare stranie de visare datorită caracterului profund visceral al texturilor sonore, una generată subconştient, aproape SF, dată fiind senzaţia involuntară că secvenţierea şi succesiunea melodică au un design anume conceput de către autoare.
Ceea ce, în esenţă, este foarte… cool.
Text de IOAN BIG | MUZICĂ
