Festival Madrigal la Baia Mare – În perioada 15 – 28 aprilie 2024, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi invită publicul din județul Maramureș la Festivalul Madrigal, o serie de evenimente culturale remarcabile dedicate spectatorilor de toate vârstele.
După succesul turneelor și spectacolelor susținute în ultimii ani, care au adunat mii de spectatori în sălile de concerte din țară, Corul Madrigal întâlnește comunitatea din Maramureș în cadrul unui nou proiect. Festivalul Madrigal reprezintă un amplu turneu desfășurat la Baia Mare și Sighetu Marmației, ce include Spectacolul Extraordinar „Săptămâna Patimilor”, evenimente expoziționale și lansare de carte. Lista evenimentelor este completată de ineditul concert „Madrigal for Babies”, dedicat nou-născuților și femeilor însărcinate, și de Gala și Atelierul Cantus Mundi, prin care se promovează muzica corală și educația muzicală în rândul copiilor, tinerilor și a profesioniștilor din educație.
Accesul publicului la evenimente este gratuit.
Festivalul Madrigal a fost lansat în cadrul conferinței de presă care a avut loc luni, 15 aprilie 2024, la Consiliul Județean Maramureș din Baia Mare.
Evenimentele sunt organizate în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș (OMD MM), Institutul Național al Patrimoniului, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Baia Mare – Bastionul Măcelarilor.
Calendarul evenimentelor
Din 15 aprilie | Bastionul Măcelarilor, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Baia Mare
Expoziția Madrigal [acces gratuit]
Lansată în premieră în cadrul Art Safari București, expoziția prezintă unele dintre cele mai importante momente ale istoriei de peste 60 de ani a Corului Madrigal, brand național și un activ ambasador cultural al României în întreaga lume.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 15 aprilie – 15 iulie 2024 | Program de vizitare: luni – vineri | 8:00 – 16:00.
22 aprilie, ora 12:00 | Centrul Cultural Pastoral „Sf. Iosif Mărturisitorul”, Sighetu Marmației
Concertul Extraordinar „Madrigal for Babies” [acces gratuit, cu rezervare pe platforma Bilete.ro
Bazat pe studii aprofundate cu privire la efectului muzicii asupra copiilor între 0 și 12 luni, precum și asupra femeilor însărcinate, concertul oferă părinților și viitoarelor mame ocazia unică să cânte alături de Corul Madrigal, dirijat de Cezar Verlan, melodii cu efecte benefice asupra celor mici, care stimulează limbajul, abilitățile de ascultare și memorie, captează atenția bebelușului, îl invită la joacă, sau îl liniștesc și îl pregătesc pentru somn.
26 aprilie, ora 12:00 | Consiliul Județean Maramureș – Sala Bogdan Vodă
Lansarea volumului Marea Carte a Madrigalului [acces gratuit]
Lansat în cadrul Bookfest 2023, volumul semnat de Mădălin Guruianu reprezintă un material biografic exhaustiv, cu peste 500 de pagini ce reunesc atât povestea maestrului Marin Constantin, cât și a creației miraculoase a acestuia, Corul Madrigal.
26 aprilie | Catedrala Ortodoxă Episcopală „Sfânta Treime”, Baia Mare
Vernisajul expoziției în aer liber „Muzică contemporană românească în spații antice universale” – Sarmizegetusa Regia – Flăcări și roți [acces gratuit]
Prin armonizarea unor concepte aparent divergente, Corul Madrigal pune în valoare spații culturale antice prin lucrări de muzică corală contemporană autohtonă. Expoziția fotografică prezintă imagini ale ansamblului în cadrul unui spațiu spectaculos, încărcat de istorie, ce aparține patrimoniului universal – Sarmizegetusa Regia.
26 aprilie, ora 16:00 | Sală în curs de confirmare
Gala Cantus Mundi [acces gratuit, în limita locurilor disponibile]
Sute de copii, membri ai corurilor Cantus Mundi din județul Maramureș și regiune, se reunesc la Baia Mare și susțin recitaluri de muzică corală.
27 aprilie, ora 19:00 | Catedrala Ortodoxă Episcopală „Sfânta Treime”, Baia Mare
Spectacolul Extraordinar „Săptămâna Patimilor” [acces gratuit, cu rezervare pe platforma Bilete.ro
Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, alături de actorii Marius Turdeanu și Theo Marton și copiii din corurile Cantus Mundi din județ, invită publicul să întâmpine sărbătoarea fundamentală a creștinătății printr-un eveniment ce reliefează simbolismul zilelor premergătoare Învierii Mântuitorului, prin muzică, artă dramatică și scenografie.
28 aprilie, ora 13:00 | Colegiul de Arte Baia Mare
Atelier Cantus Mundi [acces gratuit, în limita locurilor disponibile, cu înscriere la LINK
Evenimentul promovează educația muzicală în învățământul românesc și oferă participanților instrumente practice pentru aprofundarea noțiunilor de notație muzicală, tehnică dirijorală și interacțiune pedagogică cu copiii. Atelierul de adresează profesorilor, educatorilor și dirijorilor de coruri de copii și este susținut de profesioniști din cadrul Corului Madrigal și al Programului Național Cantus Mundi.
Totodată, în cadrul turneului din Maramureș, Corul Madrigal va aduce un omagiu la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet. De această dată, renumitul ansamblu va realiza o amplă filmare artistică a videoclipului lucrării sacre „Pater Noster”, de Vytautas Miskinis, în spațiul încărcat de istoria martirilor României.
CORUL MADRIGAL
Înființat în anul 1963 de către legendarul muzician și dirijor Marin Constantin (1925–2011), Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a devenit un reper al vieții muzicale și diplomației culturale naționale și internaționale. Este definit prin sonoritatea sa specifică, tehnica non-vibrato, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare. Repertoriul său este îndreptat către renaștere, muzica preclasică și clasică, romantism, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. Prezența scenică și componența ansamblului au fost în permanență rafinate, astfel încât performanța sa a ajuns să fie comparată de critici cu „o vioară Stradivarius în mâna lui Paganini”.
În noiembrie 2016, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Națiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace și Securitate.
Pe 1 martie 2023, la Palatul Parlamentului, Senatul României a inaugurat oficial „Galeriile Madrigal – Marin Constantin”, un spațiu dedicat, care găzduiește evenimente culturale și expoziții temporare și permanente ale Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de renumitul dirijor Ion Marin. Programul, care reunește în prezent 2.043 de coruri și aproape 70.000 de copii din țară și diaspora, a fost oficializat la nivel guvernamental în 2014, devenind o nouă Direcție a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.