Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 09/04/2024
Lifestyle

4 idei inedite de a crea spațiu suplimentar pentru camera ta de zi

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii 4 idei inedite de a crea spațiu suplimentar pentru camera ta de zi Share 4 idei inedite de a crea spațiu suplimentar pentru camera ta de zi
4 idei inedite de a crea spațiu suplimentar pentru camera ta de zi


4 idei inedite de a crea spațiu suplimentar pentru camera ta de zi

De la diverse petreceri de sărbători la seri de socializare cu familia și prietenii, există o mulțime de ocazii care necesită mai mult spațiu de relaxare pentru oaspeții tăi. Dacă nu ai loc pentru toată lumea, trebuie să încerci să devii creativ astfel încât să maximizezi spațiul. La urma urmei, doar pentru că nu ai un apartament generos, nu înseamnă că nu poți să dai o petrecere grozavă!

Citește mai departe acest articol, pentru a descoperi 4 idei inedite pentru a adăuga un spațiu suplimentar în apartamentul tău. Iar pentru a-ți ușura căutarea, am descoperit în magazinul online Mango and Bloom aprope toate aceste idei minunate.

1. Schimbă măsuța de cafea cu un pouf

Deși este ideal să ai o măsuță de cafea în camera ta de zi, acestea tind să ocupe mult spațiu care ar putea fi folosit pentru locuri suplimentare. În loc de o măsuță de cafea din lemn dur, marmură sau sticlă, poți avea funcționalitatea aceluiași spațiu cu un pouf tapițat. Acesta este extrem de versatil, poate funcționa atât ca măsuță pe care poți așeza tăvița cu ceașca ta de cafea, dar poate fi folosit și ca loc suplimentar de șezut atunci când situația o cere.

O alternativă a pouf-urilor tapițate, o reprezintă taburetele și pouf-urile marocane din piele naturală. Dincolo de funcționalitatea lor, pouf-urile marocane din piele, adaugă o notă de stil și sofisticare oricărui spațiu. Aceste opțiuni de scaune pot completa orice temă de decor interior, de la boem și eclectic, la modern și minimalist. Însă acestea nu sunt doar opțiuni de ședere; sunt artefacte culturale care adaugă profunzime și caracter casei tale. Originare din tehnicile tradiționale de măiestrie transmise de-a lungul generațiilor, aceste piese realizate manual poartă un sentiment de moștenire și autenticitate care vă pot îmbogăți spațiul și pot stârni conversații între oaspeții tăi.

2. Folosește spațiul de pe podea

Poate una dintre cele mai subestimate piese de mobilier este o pernă de podea. Dacă ai nevoie de scaune confortabile pentru un spațiu mic, investește în câteva perne podea elegante. Aceste accesorii moi și primitoare nu oferă doar locuri suplimentare, ci și adaugă căldură și confort spațiului tău. Aranjează-le în jurul unei măsuțe joase pentru a încuraja conversațiile intime și relaxarea în timpul întânirilor cu prietenii sau familia. În plus, sunt grozave pentru copii; vei fi surprins că pentru cei mici pernele de podea vor fi prima optiune când aleg să se așeze jos.

În casele în care spațiul este limitat, pernele de podea oferă soluții practice de economisire a spațiului. Atunci când nu sunt folosite, pernele de podea pot fi depozitate sub canapea sau în sertarul de depozitare al canapelei, eliberând spațiu valoros pe podea și menținând un mediu curat și fără dezordine în zona ta de locuit.

3. Alege scaunele pliante

Scaunele pliante nu sunt cele mai frumoase piese de decor, însă cu toții putem să fim de acord cât de practice sunt. Astăzi, scaunele pliante vin într-o varietate de stiluri și materiale, de la scaunele pliabile clasice din metal până la scaunele tapițate sau din lemn. Toate au un element comun: le puteți depozita cu ușurintă și vă salvează atunci când aveți nevoie de ele. Puteți să vă ascundeți scaunele într-un dulap, garaj sau mansardă și apoi să le scoateți când aveți nevoie de ele. Dacă nu ai spațiu de depozitare pentru acestea, nu înseamnă că nu ar trebui să investești în câteva. Ia în considerare investiția în scaune pliante elegante, care să completeze decorul deja existent, asigurându-te că acestea se integrează perfect în camera ta de zi atunci când nu sunt utilizate.

4. Utilizează băncuțele din alte camere ale casei

Cel mai probabil ai deja fie în dormitor, în dining sau la intrare o băncuță care oricând poate fi folosită în timpul adunărilor cu prietenii sau familia. Decorează-le cu perne pentru a spori confortul și atractivitatea vizuală, asigurându-te că oaspeții tăi se simt bineveniți și relaxați pe tot parcursul vizitei.

4 idei inedite de a crea spațiu suplimentar pentru camera ta de zi
Mango and bloom, puf marocan

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută