Concepută ca o mini-serie TV, în două părţi, ce însumează aproximativ 204’, “Welt am Draht” a.k.a. “World on a Wire” reprezintă o restituire esenţială pentru istoria cinematografiei SF europene, întrucât s-a difuzat doar de două ori la televiziunea germană în anii ’70 şi a devenit accesibilă publicului larg în versiuni decente tehnic abia după 2010.
Trebuie vânată ediţia americană, apărută pe Blu-Ray, în prestigioasa serie Criterion, având ca bonusuri documentarul de 50 de minute “Fassbinder’s ‘World on a Wire’: Looking Ahead to Today” şi un interviu cu analistul Gerd Gemunden, fiindcă în Europa este disponibilă mai greu şi… fără nici un fel de subtitluri.
Cineast neconvenţional şi iconoclast, lipsit de prejudecăţi, inhibiţii şi netemător în a aborda subiecte tabu, Rainer Werner Fassbinder, care a părăsit această lume la doar 37 de ani (dar lăsând o moştenire de peste 40 de titluri în filmografia personală), rămâne unul dintre cele mai importante icon-uri a culturii Pop(ulare) de pe Bătrânul Continent.
Până la “Welt am Draht”, RWF se ‘plimbase’ deja prin lumea modei (“The Bitter Tears of Petra von Kant”), îi dăduse o replică personală lui Ingmar Bergman cu “The Merchant of Four Seasons” şi atacase cu o inconştienţă imperială atât propria profesie (fascinantul “Beware of a Holy Whore” în care îl înconjoară pe Eddie Constantine cu apropiaţii Hanna Schygulla, Margarethe von Trotta şi Lou Castel), cât şi genul Western prin “Whity” (plasat ca acţiune în US, filmat în Spania şi vorbit în germană).
În aceste condiţii este de înţeles cât de bine i-a prins lui R.W. Fassbinder provocarea oferită de un scenariu SF, mai ales datorită obsesiei sale pentru realitatea iluzorie, care a declanşat în cineast o fascinaţie pentru cartea “Simulacron-3” – apărută în UK sub titlul “Counterfeit World”, în 1964 -, avându-l ca autor pe Daniel F. Galouye (scriitor obscur din New Orleans, cu o oarecare notorietate în anii ’50-’60 datorită povestirilor publicate în reviste precum “Imagination” sau “Galaxy”).
Carte a cărei naraţiune defineşte un oraş virtual creat de oamenii de ştiinţă în scopuri de marketing, în care populaţia, cu toate ca îşi conservă propria conştiinţă, nu realizează că, în fapt, reprezintă doar o sumă de impulsuri electronice găzduite de un computer… o temă prezentă şi în romanul distopic “Time Out of Joint”, al lui Philip K. Dick, din 1959.
Filmul lui R.W. Fassbinder rămâne relativ fidel poveştii: un institut de cibernetică pune la punct un computer revoluţionar şi un nou program de simulare, care găzduieşte 9000 de ‘unităţi cu identitate’ care trăiesc… ca ‘fiinţe umane’.
Una dintre acestea încearcă… să se sinucidă, iar noul şef al institutului, Stiller (Klaus Löwitsch), stabileşte contactul cu una dintre entităţile virtuale, pe al său nume Einstein, pentru a-l ajuta să desluşească cauzele. Revelarea acestora îl aduce pe Stiller în pragul nebuniei, mai ales că este hărţuit şi ameninţat cu detenţia şi asasinarea în timpul anchetei (de către oamenii adevăraţi, ‘reali’), iar de aici încolo… trebuie să vedeţi filmul.
Gândiţi-vă însă că acesta a fost realizat cu foarte mult timp înainte de apariţia “Tron” sau “The Matrix” şi că nu este (precum referinţele menţionate) un film de acţiune, ci unul de artă, meditativ, lent şi hiper-stilizat, căci Fassbinder pune accentul dominant pe aspectele filosofice şi morale implicate de descoperirile ştiinţifice şi nu pe suspansul tip Thriller.
Deşi tributar vizual perioadei în care a fost făcut, “Welt am Draht” conţine suficiente cadre ale căror prospeţime şi actualitate reuşeşte să surprindă (un singur exemplu, utilizarea mapării de proiecţii video în definirea interacţiunii cu Simulacron, un pas înainte vizionar atâta vreme cât abia în noul mileniu această tehnologie a intrat în jargonul curent al profesioniştilor din A/V şi evenimente speciale), iar apetenţa cineastului pentru jocurile de tip “Smoke & Mirrors“, ce speculează pe marginea frontierei dintre realitate şi iluzie, este vizibilă pregnant aproape în fiecare scenă (prin modul în care între protagonişti şi camera de filmat se interpun frecvent texturi şi suprafeţe caleidoscopice care re-interpretează, prin perspectiva schimbărilor de reflexie, percepţia fizică brută asupra acestora).
Influenţa clasicului “Alphaville” (1965), al lui Jean-Luc Godard, nu poate fi negată, inclusiv datorită prezenţei lui Eddie Constantine în ambele distribuţii sau ale filmărilor desfăşurate în Paris, dar subversivitatea aproape de perversitate a lui RWF în a strecura în partitura principală note subliminale (unele aproape de blasfemie prin întrebările pe care le ridică) cu caracter erotic, social, spiritual şi anti-sistem, care se adaugă la subiectul ce prezintă interes chiar şi pentru generaţiile post-2000 (obişnuite deja cu realitatea virtuală, realitatea augmentată sau cu… “Second Life”), fac din “World on a Wire” un must-see, obligatoriu de revizitat de către cinefilii pasionaţi de SF. Admirabil!
Paranteză de final: tot inspirată de cartea lui Galouye, în 1999, a avut premiera Thriller-ul SF “The Thirteenth Floor”, co-producţie americano-germană, cu Armin Mueller-Stahl, Gretchen Mol şi Vincent D’Onofrio în rolurile principale, un film aproape decent dacă nu ar fi fost sufocat însă de un plot mult prea confuz, ce poartă personajele din 1990 în 1937 şi, apoi, în… 2024.
