Luna martie este un simbol al renașterii şi al revenirii la viață a naturii, iar pentru Coresi această perioadă reprezintă un moment special – celebrarea aniversării, a încă unui an de Bucurie zi de zi.
De-a lungul celor nouă ani de activitate Coresi a reușit să devină un catalizator comunitar pentru mediul social, cultural, sportiv și de business local din Brașov.
În cadrul proiectului, anual, am dezvoltat un ecosistem cu peste 150 de parteneriate constante și am găzduit peste 100 de evenimente locale sau naționale. Dar dincolo de aceste cifre sunt oamenii alături de care creștem comunitățile și contribuim la povestea frumoasă a unui oraș fericit!
Împreună suntem creatori de comunitate, iar misiunea asumată de Coresi este de a dezvolta și anima cartierul în armonie cu orașul și cu regiunea, de a fi generatorul de energie pozitivă al Brașovului, o sursă inepuizabilă de experiențe de viață, locul unde te simți bine, unde îți place să petreci timp de calitate alături de cei dragi. prin îmbunătățirea mixului de funcțiuni și de experiențe de viață.
Coresi a fost gândit încă, din faza de design a Masterplanului, ca un proiect centrat în jurul nevoilor și aspirațiilor oamenilor. Animați de o viziune pe termen lung, asupra planificării și dezvoltării urbane, am luat în considerare o varietate de aspecte interdependente: calitatea arhitecturală, integrarea proiectului în țesutul urban, estetica și coeziunea urbană, transportul și accesibilitatea, proiectarea ecologică, moștenirea culturală a locului, inovația și multe altele.
Credem în dezvoltarea de proiecte care aduc o valoare adăugată orașelor și care contribuie la consolidarea țesutului urban și social din jurul lor.
În cei nouă ani de la inaugurare, Coresi are peste 80 de milioane de vizitatori care i-au trecut pragul și care i-au acordat votul de încredere clasându-l pe locul 3 în topul celor mai îndrăgite branduri locale în 2023.
Cu entuziasm și bucurie, te invităm la deschiderea oficială a weekendului aniversar la Coresi, pe 23 și 24 martie. Sâmbătă, începând cu ora 13:00 ne adunăm cu toții în Piața cu Copaci pentru a participa la un spectacol impresionant, plin de momente artistice, muzică, experiențe vizuale unice, confetti și multe multe bucurii.
După-amiezele continuă cu două spectacole dedicate celor mici, personajele PJ Masks și Ștrumfii vin la scena comunității, iar serile le vom încheia cu incursiuni în lumea magiei alături de îndrăgiții Magitot și Robert Tudor!
Celebrăm nouă ani de când ne bucurăm împreună de fiecare moment petrecut în comunitate, de când ne întâlnim cu toți cei dragi în fața scenei pentru a ne bucura clipe de neuitat, dar și pentru a împărtăși cele mai frumoase povești.
Despre Coresi
Coresi – cel mai amplu proiect de regenerare urbană din România, având 120 ha și este proiectat și dezvoltat alături de comunitate, cu o viziune pe termen lung.
Cartier Coresi reprezintă primul demers de reînnoire urbană și revitalizare a unei zone industriale, în partea de nord a orașului, demarat în anul 2012.
Proiectul înglobează șase funcțiuni: centrul comercial –Coresi Shopping Resort; rezidențialul – Coresi Avantgarden, dezvoltat alături de Kasper Development, birourile – Coresi Business Campus, dezvoltate alături de Ascenta, co-working-ul – The Business Factory I, II și III care includ facilități precum săli de ședință, bibliotecă, zone de open space pentru întâlniri informale și bucătărie, hotelul Qosmo, clasificat la patru stele și Cartier Hub by Learnex, care organizează cursuri, evenimente educaționale pentru comunitatea din cartier, dar și pentru oamenii din oraș sau din alte comunități.
În Cartier Coresi, iubitorii de sport și mișcare în aer liber se pot bucura de zone de fitness exterioare, piste de alergare și de biciclete, terenuri de fotbal și baschet, volei sau ping-pong, zonă de skate park și pumptrack, dar și de competițiile organizate cu partenerii Coresi. În total, proiectul a dedicat 1.600 mp spațiilor comunitare și are un total de 90.000 mp de spații verzi. De asemenea, au fost plantați în cartier 890 de copaci în proximitatea aliniamentului stradal.
În România, compania Nhood este mandatată să administreze și să continue dezvoltarea Cartier Coresi, în beneficiul comunităților și al tuturor partenerilor
Un nou pol de retail
În 2024 și 2025 Nhood continuă dezvoltarea pentru Cartier Coresi cu un nou pol de retail care va reuni un magazin Decathlon, un magazin Bebe Tei și Farmacia Tei, dar și magazinele de mobilă și decorațiuni interioare – Mömax și XXXLutz și Mobexpert.
Deschiderile Decathlon, Bebe Tei și Farmacia Tei sunt estimate pentru următoarele luni.
Regăsiți AICI programul detaliat pentru weekendul aniversar Coresi.