Răzvan Oprea: „Am acceptat orice fel de provocare”
Răzvan Oprea este cunoscut publicului pentru rolurile de la Naționalul bucureștean, dar și pentru proiectele TV în care este implicat. Dimensiunea creativității sale este completată și de partea de regie. De altfel, iubitorii de teatru îl pot aprecia, în această perioadă, în dublă ipostază, în cel mai recent spectacol din care a ales să fie parte – „Soțiile noastre”, de Eric Assous. Turneul național de prezentare a acestei piese poposește, în 10 martie, și la Brașov. La Centrul Cultural Reduta, unde, începând cu ora 19.30, spectatorii sunt invitați să afle cum stă treaba cu… „Soțiile noastre”. Am vrut să aflăm și npoi cum stă treaba cu Răzvan Oprea. Iată ce a ieșit.
Jucată cu succes în Franța, piesa „Soțiile noastre” ajunge și la Brașov. Este o comedie și, de regulă, am observat că mai mult comediile sunt cele prezentate în turnee. Credeți că aceasta este rețeta câștigătoare la public?
Răspunsul este unul complex, trebuie să ne uităm la un cumul de factori. Din nefericire, marele public din România încă nu are apetență pentru un altfel de repertoriu. Teatrele de stat fac spectacole complicate, care nu pot fi adaptate sălilor disponibile din cauza dotărilor tehnice. În ceea ce privește spectacolele din teatrul instituționalizat, în ultimii ani au un mesaj specific, social. Spectacolele de repertoriu sunt mai rare, au nevoie de condiții tehnice mult mai complicate, decât cele de la casele de cultură, de aceea turneele sunt organizate pentru marele public. Teatrul este costisitor, sunt multe cheltuieli de acoperit, de aceea doar teatrele independente, private își permit să facă acest lucru. Teatrul de stat nu face turnee, cu excepția festivalurilor. Totodată, repertoriul este diferit. Spectatorii cu siguranță ar aprecia și altfel de spectacole, nu doar comedii, însă din considerente tehnice și financiare, acestea pot fi organizate doar de teatrele independente. Așadar, pentru marele public rămâne acest produs de consum, comedia, care chiar dacă este foarte greu de realizat din punct de vedere actoricesc și regizoral, nu necesită altceva decât actorul viu și adevărat, pe scenă. Am făcut multe comedii și voi continua să fac, chiar dacă din punct de vedere artistic este mai dificil, dar este un pic mai simplu în ceea ce privește producția, decorul, condițiile tehnice.
În această piesă vă asumați două roluri: unul de personaj și unul de regizor. Care a fost cel mai provocator și de ce?
Nu am vrut neapărat să joc în spectacolul meu, și în principiu, nu joc în cele pe care le regizez, însă în acest spectacol sunt alături de prietenii mei, Cosmin Seleși și Lucian Ghimiși, ne știm de 30 de ani și cumva acest context de prietenie (chimia pe care o avem) a dus la această alegere, să jucăm împreună, să mergem în turneu și să fim aproape unul de alții. Acțiunea este una simplă, cu puține personaje, rolul meu este unul mai mic comparativ cu al colegilor mei, de aceea am reușit să combin cele două aspecte, de regizor și actor în același spectacol. Nu a fost ușor, însă în acest context, cu un text extraordinar și colegii alături, am reușit să fac parte din acest întreg și să realizăm împreună ceva extraordinar.
Cât din ceea ce prezintă spectacolul se regăsește și în partenerele dumneavoastră? :)
Am avut reacții fantastice în acest turneu, sold-out peste tot, cu excepția unui singur oraș. Spectacolul este foarte bine primit, tocmai pentru că textul lui Assous surprinde foarte bine două tipuri de relații: prietenia dintre bărbați, respectiv relația de cuplu, și cum este ea văzută, trăită de mai multe tipuri de bărbați, de femei. Este extraordinar cum lumea reacționează de la începutul spectacolului și este acolo până la final. Am adaptat textul și realizat spectacolul luând în considerare cultura română, referințele culturale și sociale cu privire la aceste tipuri de relaționări. Este o comedie la care să mergi cu soția/soțul, un text foarte bun, spectacol cu situații ofertante, poate fi o oglindire a vieții de cuplu din România și în mod aproape nevinovat, involuntar, se povestește și despre relația dintre femei și bărbați și despre motoarele care determină certurile și neînțelegerile într-o căsnicie.
Deja aveți câteva săptămâni de interpretare a piesei. Promite rolul dumneavoastră să fie unul de care vă veți atașa? Sau aveți un rol/ roluri de care v-ați atașat, cu care poate chiar vă identificați în anumite momente?
Rolul meu este unul foarte ofertant. Este un personaj care e cumva crema, intră, aruncă bomba, după care iese și revine să pună punct spre final. Este un personaj pe care îl iubesc. Reacțiile publicului sunt fantastice, cel puțin în orașele în care am fost până acum. În Brașov ajungem în 10 martie. Este un tur de forță în mai multe orașe din România și sperăm ca în toamnă să repetăm turneul. Mesajele pe care le primim pe social media sunt extraordinare și inspiraționale. Stați cu ochii pe Soțiile noastre, acolo vom anunța toate noutățile!
Sunt mai multe roluri de care m-am atașat, de-a lungul timpului. De exemplu, Amadeus, pe care l-am jucat timp de 14 ani alături de un extraordinar prieten și un mare actor, cel care îl juca pe Salieri în acel spectacol, făcut de Marcel Țop, la Opera Română, cu Marius Bodochi. Alte două roluri importante pentru mine, pe care le-am iubit și au rămas cu mine, Georgică din Complex România și Von Koren din Un duel, ambele la Teatrul Național.
Asta ne conduce la următoarea întrebare: ce trebuie să aibă un rol pentru a-l accepta?
Eu sunt un actor destul de docil, am acceptat orice fel de provocare, însă am devenit mai selectiv. Pentru mine, un rol bun este unul care are o transformare importantă, nu îmi plac rolurile de serviciu. Un actor ar putea fi tentat să nu accepte roluri să le zicem mici, însă ele, de multe ori, oferă posibilitatea de a crea o bijuterie și am făcut astfel de roluri destul de multe la viața mea, și nici Silviu, rolul din Soțiile noastre, nu este cel principal.
Soțiile noastre, de Eric Assous
Traducere și adaptare: Răzvan Oprea
Regie: Răzvan Oprea
Distribuție: Cosmin Seleși, Lucian Ghimiși, Răzvan Oprea
Citește mai multe articole din ARTĂ & CULTURĂ.
