Patricia Grigorescu are 35 de ani, a absolvit cursul Yoga Teacher Training 200h cu Bend it Like Buddha, în Portugalia, în 2017. Între 2018 – 2020 a colaborat cu Akasha Retreat – a asistat și la Teacher trainingul lor în Yin Yoga, apoi a predat în cadrul retreaturilor lor.
A lucrat ca scenograf, după ce am absolvit studiile de film în Franța și a continuat să lucreze în Anglia (a fost 8 ani plecată din țară). În paralel studiază psihologia și e în formare ca Mental Health Coordinator pentru industriile creative (pentru industria filmului). Anul trecut a deschis un spațiu colaborativ pentru practici „de bine” – Om Collective Studio – unde au loc sesiuni de masaj, clase de yoga, Pilates, sound healing etc. În paralel, face bijuterii sub pseudonimul de @Peștele.Om, iar cei interesați o pot găsi la Om Collective Studio și la Kaya Holistic.
De ce ai ales acest domeniu și prin ce alte job-uri ai trecut până să ajungi instructor de yoga?
Totul a venit oarecum organic, într-un moment în care simțeam că ceea ce făceam era în contradicție atât cu valorile în care cred, cât și cu stilul de viață pe care îmi doream să îl construiesc pentru mine. Lucram într-un domeniu destul de incitant, cel al filmului, însă îmi era greu sa îmi găsesc motivația și echilibrul.
Eram în căutarea unei direcții care să fie aliniată cu ceea ce consider eu important – a aduce un plus de bine, cât de mic, prin lucrurile cărora ne dedicam timpul – și care să îmi aducă beneficii în adevăratul sens al cuvântului – fiecare clasă de yoga predată, este o clasă de care beneficiez și eu, atât fizic, cât și mental, intrând în zona de flow și exersându-mi capacitatea de a conține un grup de oameni. Apoi, de unde atracția față de yoga? Am crescut într-un mediu competitiv, practicând karting competițional de la 6 ani și continuând pentru o scurtă perioada de timp cu raliurile.
Un mediu foarte individualist, în care scopul este depășirea, uneori forțată, a propriilor limite. Am început cu Ashtanga Yoga, pe care o practicam cu sudoare și durere, dar pe care nu o înțelegeam pe deplin. Instructorul îmi repeta constant „yoga nu este o competiție” și mi-a luat destul de mult timp să descopăr plăcerea de a mă preda propriului corp, de a-mi observa respirația, mișcările, echilibrul.
Îmi place să călătoresc, așa că, fiind în căutarea unei portițe, m-am înscris la un Teacher Training în ideea de a străbate lumea în lung și-n lat predând yoga în diferite locuri exotice și însorite. Asta nu s-a mai întâmplat, însă am început să predau într-un Retreat Center în țară și, treptat, să fac tranziția către o altă etapă din viață. Asta se întâmpla acum 7 ani, iar în prezent țin clase de Yin Yoga în studioul colectiv pe care l-am deschis anul trecut, Om Collective Studio, și de Yoga for Jiu Jitsu în cadrul Kaya Holistic, în timp ce îmi termin studiile în Psihologie.
Care este tipul de antrenament pe care-l preferi și de ce?
Prefer orice antrenament care nu se simte ca un antrenament. Îmi place să mă mișc, însă mă pot demotiva foarte ușor de ceva ce pare artificial. Momentan ador Jiu Jitsu, pentru că lucrează absolut tot corpul și combină antrenamentul cardio cu cel de forță, în timp ce totul pare o simplă joacă. Îmi place foarte mult libertatea pe care mi-o oferă mersul pe bicicleta și, în sezonul cald, devine mijlocul de transport preferat, iar în timpul iernii încerc să prind câteva weekenduri cu zăpadă pentru niște ture bune de schi. În rest, ocazionalele ieșiri la un tenis, la un squash cu prietenii sau o sesiune bună de dans în sufragerie, într-o sâmbătă dimineață.
Spune-ne un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre job-ul de Instructor de yoga.
Cred că puțină lume își dă seama cât de personală poate fi o clasă de yoga și cât de mult poate varia de la un instructor la altul. Spre deosebire de alte practici fizice, aici provocarea este să poți veni cu propria personalitate și să reușești să transmiți o poveste. Chit că uneori este prin intermediul muzicii, al umorului, al pildelor spirituale, toate implică un grad ridicat de vulnerabilitate din partea celui ce susține clasa.
Care este cea mai importantă calitate pe care un instructor de yoga trebuie să o aibă?
Cred că cel mai important este să ne îndepărtăm de imaginea idealizata a yoghinului și să reușim să rămânem autentici. Să încercăm să vorbim despre ceea ce a fost deja înțeles și integrat și să știm când să lăsăm spațiu fiecăruia să-și asculte propriul corp și propriile trăiri, fără să exagerăm cu instrucțiuni cu privire la ce ar trebui să vizualizăm sau să simțim.
Yoga este foarte personală, este însuși procesul prin care încercăm să creăm o punte în interiorul nostru între minte/spirit și corp, si cred că este important să creăm mediul în care oamenii să se simtă în siguranță sa se lase sa fie fix așa cum sunt.
Care sunt cele mai mari greșeli pe care le fac românii atunci când vorbim despre sport / mișcare?
Cred că foarte mulți plasează sportul / mișcarea în categoria de lucruri pe care „trebuie” să le faci ca să ai o viață sănătoasă sau ca să arăți într-un anumit fel. Deja de aici apare presiunea și în loc să fie o activitate plăcută, naturală, ajunge să fie plasată undeva la coada listei cu lucruri de făcut. Însă ar trebui să ne amintim că sportul este joacă, iar mișcarea poate avea nenumărate forme ce pot fi integrate în viața de zi cu zi.
Poate nu putem dedica câte trei ore pe săptămână unei activități intense sportive, dar ne putem lua 10 minute dimineața în care să ne dezmorțim corpul, putem alege să lăsăm mașină acasă din când în când, să facem o plimbare prin parc sau să alegem scările în locul liftului. Orice moment în care ne lăsăm conectați cu propriul corp este benefic și absolut suficient. Mai puțină presiune și mai multă joacă aș spune.
Pe lângă asta, aș adauga teama de a încerca lucruri noi și presiunea pe care avem tendința de a ne-o pune când ne apucăm de o activitate nouă. În București cel puțin, sunt o grămadă de lucruri de încercat: dansuri – clasice, contemporane, lindy hop, la bară, săli de cățărat, parcuri de aventură, terenuri de tenis, badminton, squash, arte marțiale etc. și toate cred că merită încercate. Nu este nevoie să fim deja buni la ceva și, să încercăm o lună o activitate, nici nu înseamnă să ne dedicăm toată viața.
Există o întreagă gamă de activități pe lângă mersul la sală care pot fi chiar mai eficiente, trebuie doar să încercăm. Și unde mai pui că la multe se adaugă factorul social, atât de important!
Care sunt cele mai mari satisfacții pe care ți le oferă acest job?
Sunt în primul rând recunoscătoare pentru că ajunge să fie și o practică personală în care îmi exersez răbdarea față de mine însămi, față de propria creștere. Acum câțiva ani nu îmi imaginam cum aș putea să țin o clasă cu mai multe persoane fără să îmi tremure vocea sau să îmi transpire palmele. Pot spune că mi-a ajutat mult capacitatea de deschidere, mai ales când am realizat cât de molipsitoare poate fi.
Am o mare satisfacție când oamenii rezonează cu atmosfera creată de mine, mai ales la Yin Yoga. Când, după ce au intrat în sală agitați, vorbăreți, rămân în tăcere completă și după ce clasa s-a terminat, cu un zâmbet molatic pe față. Pentru mine asta înseamnă că energia mea a fost recepționată.
Care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai da cuiva care-și dorește să se facă Instructor de yoga?
Să se întrebe care îi este motivația, să rămână curios și deschis. Să o facă în primul rând pentru el, fără presiunea de a deveni ceva. Nu devenim nimic după un curs de o lună. Însă este foarte posibil să ajungem mai conștienți de noi înșine și să realizăm cât de multe lucruri rămân în continuare de cunoscut, mai ales în ceea ce privește mintea, corpul și spiritualitatea umane.
Te antrenezi și în aer liber (atunci când vremea permite)?
După cum am spus și mai sus, „antrenamentul” preferat în aer liber rămâne mersul cu bicicleta, fie că este în oraș sau în natură. Când apuc ador o tură pe munte și un loc aparte în inima mea îl ocupă munții Piatra Craiului. Mi-am petrecut câteva veri predând yoga la Akasha Retreat, într-o locație fantastică în satul Peștera.
În fiecare zi, după ora de yoga, porneam desculți în drumeții, culegând zmeură și plante medicinale, murdărindu-ne picioarele, tăvălindu-ne prin iarbă și, în mare, trăind aproape de sălbăticie pe cât putem noi acum (orășeni fiind). Așa că recomand orice petic de iarbă, a se simți cu tălpile goale. Chiar și în mijlocul Bucureștiului.
» Interviu de GRUIA DRAGOMIR | BucurFitEști
