În luna noiembrie a anului trecut, Dolly Parton lua melomanii prin surprindere cu lansarea celui de-al 49-lea album solo, o colecție de 141 de minute ce aduce un tribut muzicii rock.

Desigur, atunci când ne gândim la Dolly, ne gândim mai degrabă la country, dar iată că dorința de aventură muzicală a artistei în vârstă de 78 de ani rămâne de neoprit. Let It Be, Every Breath You Take, Purple Rain sau (I Can’t Get No) Satisfaction primesc interpretări noi, în timp ce printre artiștii invitați pe LP se numără Sting, P!nk, Miley Cyrus, Debbie Harry, Mick Fleewtood, Elton John, Lynyrd Skynyrd, Rob Halford, Stevie Nicks, Peter Frampton, Ringo Starr și Paul McCartney.
Albume de acest tip s-au mai tot realizat, mulți artiști refugiindu-se în înregistrarea coverurilor, însă mai rar găsim o listă atât de impresionantă de legende adunate la un loc. Cât despre mini-reuniunea Beatles, se pare că Dolly Parton e cam singura persoană care îi poate contracta pe Paul și Ringo drept session musicians, versiunea sa a piesei Let It Be fiind, în ochii criticilor, unul dintre punctele forte ale LP-ului.

Născută în data de 19 ianuarie 1946, Dolly Parton a lansat, în medie, un material discografic pe an, însă numărul LP-urilor lansate nici nu se apropie de numărul cântecelor compuse: peste 3000 de creații muzicale poartă semnătura lui Dolly, inclusiv hitul I Will Always Love You, făcut faimos pe tot globul de către Whitney Houston, în 1992.

De altfel, Dolly ar putea să se ia la întrecere numai cu legendarul cantautor Willie Nelson, care a ajuns la imbatabilul număr de 100 de materiale discografice înregistrate. Desigur, country-ul nu este o competiție, însă recordurile doborâte de Dolly Parton ne demonstrează pasiunea sa față de reinventare și explorare muzicală continuă.

În ceea ce privește Rockstar, albumul cu o durată de aproape trei ore, nu ne rămâne decât să îl achiziționăm în format fizic sau să-l ascultăm cap-coadă pe platformele de streaming, căci Dolly ne oferă un tour de force veritabil, proaspăt și plin de pasiune.
De altfel, ar trebui să mulțumim și comisiei care a decis să o includă pe aceasta în Rock and Roll Hall of Fame, deoarece Dolly a dorit să demonstreze fanilor că merită o astfel de onoare, lansând un material discografic imens, gata să fie lăsat moștenire generațiilor dornice de descoperirea uneia dintre cele mai populare și autentice artiste americane ale secolului XX.
» Text de Alex Mușat | Muzică
Foto © dollyparton.com

