Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 05/01/2024
Film TV

În fiecare duminică din ianuarie, DIVA difuzează filme din seria Romantism de iarnă

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii În fiecare duminică din ianuarie, DIVA difuzează filme din seria Romantism de iarnă Share În fiecare duminică din ianuarie, DIVA difuzează filme din seria Romantism de iarnă
În fiecare duminică din ianuarie, DIVA difuzează filme din seria Romantism de iarnă


DIVA începe anul 2024 cu o nouă serie de filme romantice (Romantism de iarnă), care este programată în perioada 7-28 ianuarie.

Cu ce sunt tentați telespectatorii pasionați de dragoste și finaluri fericite? În fiecare duminică DIVA va difuza câte două povești de iubire.

Premierele din seria Romantism de iarnă sunt: „Palatul de iarnă” („The Winter Palace”, 2022, difuzat pe 7 ianuarie, de la 15:55) și „Majordomi îndrăgostiți” („Butlers in Love”, 2022, programat pe 28 ianuarie, de la 16:00). În primul film, scriitoarea Emily Miller (Danica McKellar) caută inspirația într-un castel părăsit, unde se angajează ca îngrijitoare.

În fiecare duminică din ianuarie, DIVA difuzează filme din seria Romantism de iarnă
Majordomi îndrăgostiți – Butlers in Love

La fața locului se trezește pe cap cu proprietarul, prințul Henry (Neal Bledsoe), care își aduce cu el și anturajul. În a doua poveste TV protagoniștii Emma (Stacey Farber) și Henry (Corey Cott) participă la un instructaj sever în cadrul unei academii de majordomi regali și se îndrăgostesc iremediabil.

Seria Romantism de iarnă include și alte filme de dragoste, care promit delicii dulci, pasiuni neașteptate și ambiții îndeplinite:

– 7 ianuarie, de la ora 17:45 – „Rețeta regală a iubirii” („A Royal Recipe For Love”, 2023). Emma (Laura Miyata) este angajată să se ocupe de deserturile pentru o petrecere regală (40 de ani de la nunta monarhilor din regatul fictiv Sanovia). La fața locului, constată că are un concurent serios, în persoana prințului Oliver (David Lafontaine). Oare cine gătește împreună, rămâne împreună?

În fiecare duminică din ianuarie, DIVA difuzează filme din seria Romantism de iarnă
Rețeta regală a iubirii – A Royal Recipe For Love

– 14 ianuarie, de la ora 16:00 – „Idilă de iarnă” („Amazing Winter Romance”, 2020), în care eroina este Julia (Jessy Schram), o jurnalistă care caută subiect pentru un nou articol în feericul ei orășel natal. Aici, prietenul ei din copilărie, Nate (Marshall Williams), a construit un labirint uriaș din zăpadă care aduce magia în viața tuturor celor care intră în el.

– 14 ianuarie, de la ora 18:00 „Pasiuni neașteptate” („Romance Retreat”, 2020). În poveste, jurnalista Dana (Amanda Schull) trebuie să aleagă între carieră și iubire, atunci când se îndrăgostește de misteriosul guru tech pe care îl investighează (interpretat de Morgan David Jones).

În fiecare duminică din ianuarie, DIVA difuzează filme din seria Romantism de iarnă
Pasiuni neașteptate – Romance Retreat

– 21 ianuarie, de la ora 16:00 „Sărut de zăpadă” („Snowkissed”, 2021). Personajul principal este tot jurnalistă, care scrie despre călătorii. Kate (Jen Lilley) este de părere că New York este cel mai interesant oraș din lume până ce îl întâlnește pe Noah (Chris McNally). El este un proprietar de pensiune care se visează ghid turistic și care îi va schimba complet perspectiva… și viața.

– 21 ianuarie, de la ora 17:50 „Excursia de lux” („A Winter Getaway”, 2021). Courtney (Nazneen Contractor) organizează vacanțe de neuitat pentru bogații planetei și cel mai nou client al ei este Joe (Brooks Darnell), un tip obișnuit pe care îl confundă cu un miliardar.

În fiecare duminică din ianuarie, DIVA difuzează filme din seria Romantism de iarnă
A Winter Getaway Final Image Assets

– 28 ianuarie, de la ora 17:50 – „Perechea perfectă” („The Perfect Pairing”, 2021), în care aceeași Nazneen Contractor o interpretează pe Cristina, un critic culinar și enolog. În timp ce vizitează crama lui Michael (Brennan Elliott), aceasta are un accident și devine amnezică, ceea ce le dă celor doi o șansă la un nou început (având în vedere că eroina nu are cea mai bună părere despre crama respectivă…).

În fiecare duminică din ianuarie, DIVA difuzează filme din seria Romantism de iarnă
Perechea perfecta – Perfect Pairing

Prima lună din an vine la pachet cu o nouă porție de romantism la DIVA. Fanii poveștilor de dragoste cu eroine care au parte de un final fericit se vor delecta garantat urmărind filmele din seria Romantism de iarnă, difuzate în perioada 7-28 ianuarie, în fiecare duminică!

În fiecare duminică din ianuarie, DIVA difuzează filme din seria Romantism de iarnă
Foto header: Palatul de iarnă – The Winter Palace

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută