Premieră | De vorbă cu realizatorul documentarului “Mrs. Buică”

Ileana Cecanu De Ileana Cecanu | Publicat: 6 decembrie 2023
Mrs. Buica


De vorbă cu realizatorul documentarului “Mrs. Buică”

Mrs. Buică reprezintă debutul pe ecranele cinematografelor pentru regizorul și scenaristul Eugene Buică, un documentar picant și impertinent ce redă într-un mod autentic relatia dintre părinții săi și implicit felul în care a fost afectat de aceștia.

Fugită din fața comunismului, o familie de români trăiește Visul American, dar nu poate scăpa de păcatele sufletului balcanic.

Iubire, scandal, tragedie și destrămarea căsniciei unor părinți, sub ochii unui fiu care documentează totul.

Stăm de vorbă cu Eugene Buică pentru a afla mai multe despre acest proiect, a cărui lansare în cinematografe are loc în 8 decembrie.

Cum ți-a venit ideea documentarului?

A început ca un sistem de apărare și ca o nevoie de a construi un caz juridic împotriva părinților, pentru ca realitatea mea, în permanență negată, să fie validată… am înțeles și eu că asta este o chestie copilăroasă – “Grow the f… up”, se spune în America.

Și asta s-a întâmplat atunci când am început să filmez partea din New York, în anul 2000.

A vrut vreodată mama ta să fie actriță? A fost un vis declarat?

Mrs. Buica

Mama a vrut să fie actriță când avea vreo 15 ani.

Vorbim însă de o perioadă foarte dificilă, imediat după război, fără sprijin, fără resurse, fără școală, fără părinți… uite, ăsta poate fi un alt motiv de a vedea filmul, ar fi păcat ca talentul mamei să ramână nerecunoscut.

Ce înseamnă pentru tine această lansare în cinema?

Înseamnă că va fi IMPOSIBIL să mai joc în continuare rolul atribuit mie în scenariul acestei familii.

Însă un sens mai important este că acești oameni obscuri, anonimi, uitați – căci hai să fim sinceri, nimeni nu va numi o stradă după mama mea – vor fi sărbătoriți și puși în lumina reflectoarelor într-un film care, până la urmă, este un omagiu dedicat vieților lor.

Mrs. Buica

Care a fost cea mai grea parte în realizarea documentarului?

Cea mai grea parte a fost dată de pauzele de-a lungul acestor 24 de ani, ani în care filmul mi-a stat pe creier, dar am fost prea paralizat de tot ce s-a întâmplat ca să merg înainte cu el. Trăiam într-un fel de purgatoriu de auto-distrugere. Nu recomand asta cuiva.

Mrs. Buica

Ce mesaj ai vrea să le transmiți spectatorilor înainte să vadă filmul?

În primul rând, dacă aveți probleme cu limbajul de la bloc, aș recomanda să nu vedeți acest documentar. Alt mesaj ar fi că sigur nu veți fi plictisiți și veți reacționa și la cinema, și după. 

Cu mintea și experiența de acum, ce ai face diferit în/față de relația cu ai tăi?

I-aş fi lăsat pe ei să fie ei și, în felul ăsta, aș fi putut și eu să fiu eu cu câteva decenii mai repede.

Mrs. Buica

Ce planuri ai pentru viitor?

Să-mi iubesc cățeii, să mă plimb cu motorul și să creez lucruri care îi fac pe oameni să simtă ceva.

Ai o meserie care implică multă răbdare, empatie, dăruire. Ai fost educat din familie în acest sens?

Nu știu dacă chiar am aceste calități… Se nasc și mor cu fiecare proiect, deci aparțin proiectului și gradul în care mă stimulează sau pasionează proiectul. Dar să nu ocolesc întrebarea, răspunsul este că nu am fost educat în familie în acest sens, aș putea spune că dimpotrivă. 

Cum e să trăiești în România după atâția ani în State? De ce ai revenit?

Îmi place să trăiesc aici, să mă simt liber, fără obligații de nici un fel.

Așadar, am revenit ca să mă simt liber, ăsta ar fi răspunsul meu astazi, care clar implică faptul că America nu oferă același nivel de libertate, dar asta este o conversație mult mai lungă la sfârșitul căreia, probabil, nu m-ar crede nimeni… dar adevărul este că motivul meu de a reveni aici se schimbă tot timpul.

Și fiecare revelație pare și mai convingătoare ca cea de dinainte, până când vine următoarea. “Like peeling an onion”, ar fi expresia în engleză.

Interviu realizat de ILEANA CECANU

Cine este Eugene Buică

Mrs. Buică Eugene Buică

Eugene Buică s-a născut în București, iar la vârsta de 10 ani s-a mutat împreună cu familia la New York.

După ce a absolvit University of Pennsylvania, a studiat la The Neighborhood Playhouse În New York, unde l-a avut ca profesor de actorie pe legendarul Sanford Meisner. Ca actor, Buică a avut roluri în peste 50 de piese de teatru, filme, seriale de televiziune și reclame.

Apariții notabile pe scena teatrelor includ The Sound of Music pe Broadway, Coriolanus la McCarter Theater din Princeton sau The Swan la Lincoln Center în Manhattan.

În ceea ce privește filmele, menționăm Glass Necktie, The Group, Merchants of Venus, Float, și, cel mai recent, Jolt cu Kate Beckingsale, iar ca seriale: ER, Good Behavior, Days of Our Lives sau Becker.

Interviu realizat de Ileana Cecanu | Film | Interviuri

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută