Invitaţie la TNB, de Ziua Naţională a României
Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București împlinește, în 2023, 50 de ani de activitate în locul în care funcționează și astăzi, la kilometrul zero al Capitalei. La data de 21 decembrie 1973, a fost inaugurată noua clădire a Teatrului Naţional, cu trei săli de spectacole: Sala Mare, Sala Mică şi Sala Atelier. Proiectul iniţial, demarat în anul 1964 şi finalizat în 1973, a fost semnat de arhitecţii Horia Maicu, Romeo Belea şi Nicolae Cucu, iar structura de rezistenţă a fost gândită de inginerul Alexandru Cişmigiu.
Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București își dorește ca această aniversare să însemne încă un prilej de sărbătoare pentru public, în luna Sărbătorilor de iarnă. Campania „50 de ani în inima României” le va aduce tuturor știri și imagini din istoria Teatrului Național din București, în toată perioada rămasă până la finalul anului.
1 Decembrie, Ziua Națională a României, va fi primul moment de mare sărbătoare a Teatrului Național și va fi marcat, ca în fiecare an, printr-o serie de evenimente culturale dăruite publicului.
Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București va fi deschis publicului pe durata întregii zile. Programul nostru va cuprinde o reprezentație la matineu, de la ora 11.00, a spectacolului „A fost odată în România”, regizat de Dragoș Huluba, „spectacol antrenant, provocator, plin de umor si nostalgie, despre cine am fost noi în ultimii 100 de ani. Ce am gândit, ce am visat, cum erau dragostea, râsul, durerea. O înșiruire de diapozitive teatrale colorate sau alb-negru reprezentând imagini din viața unor oameni din lumea de atunci și de azi și, poate, un răspuns pentru întrebările celor mai tineri dintre noi.” (www.tnb.ro/ro/a-fost-odata-in-romania).
Accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile la Sala Pictura a TNB.
Seara, cu începere de la ora 19.00, la Sala Studio se va juca „Preșul” de Ion Băieșu, spectacol recomandat de Mircea Cornișteanu care semnează și regia spectacolului văzut ca „O comedie despre noi, apărută acum 40 de ani, dar scrisă parcă azi. O oglindă în care ne privim și ne prăpădim de râs, de parcă n-am fi chiar noi cei care se oglindesc”. (www.tnb.ro/ro/presul)
Tot în această zi, între orele 12.00 şi 18.00, Muzeul Teatrului Național din București va fi deschis vizitării și publicul va avea acces liber la „Expoziția inovativă cu bunuri culturale restaurate din colecția Muzeului TNB”, realizată în cadrul proiectului cu același nume, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. (www.muzeultnb.ro )
Expoziția cuprinde costume de scenă și obiecte care au aparținut unor mari actori din istoria teatrului românesc, restaurate în cadrul proiectului. Prima expoziție organizată în spațiul rezervat special pentru Muzeul Teatrului Național în sediul actual, a fost vernisată pe 27 martie 2023, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului. Expoziția este completată cu elemente inovatoare, digitale, vizuale și auditive, având în centru o rochie cu trenă care a aparținut Reginei Maria a României. Conceptul care a condus la realizarea ansamblului expozițional „Regina Maria la teatru” are drept scop punerea în lumină a unor momente și personalități importante din istoria României.
Foaierele expoziționale ale Teatrului Național găzduiesc, în luna decembrie, următoarele expoziții :
În Foaierul Sălii Media (aripa dinspre Bd.N. Bălcescu) este expusă, sub titlul „Tinere Talente la TNB”, o colecție de lucrări realizate de bursierii Fundației Regale Margareta a României, ediția 2023. Cincisprezece tineri artiști vizuali, marchează finalizarea anului de bursă prin această amplă expoziție care va putea fi vizitată toată luna decembrie. Recunoscut de patru ori ca cel mai bun program de Artă și Cultură din România, la Gala Societății Civile, programul național Tinere Talente creează oportunități egale pentru artiștii în devenire, oferindu-le șansa de a-și dezvolta potențialul, de a-și exprima talentul și de a-și îndeplini visul, indiferent de contextul lor social.
Recent, cunoscutul cantautor și compozitor Nicu Alifantis a sărbătorit 50 de ani de activitate. O expoziție jubiliară cu titlul MEMORABILIA – care va prezenta afișe, fotografii, instrumente, costume și obiecte de scenă din toți acești ani de activitate pe care artistul i-a dăruit artei spectacolului – va avea vernisajul în foaierul „Rotonda” al Sălii Mici a TNB, chiar în ajunul Zilei Naționale a României. Expoziția va rămâne deschisă spre vizitare pe tot parcursul lunii decembrie .
Publicul poate beneficia, de asemenea, cu ocazia Zilei Naționale a României, de celebrele Tururi Ghidate ale TNB, după următorul program: ora 11.00, 13.00, 15.00, 17.00. Participarea se va face liber, pe baza înscrierilor făcute la Agenția de bilete a teatrului. Tururile Ghidate îi vor conduce pe participanți prin culisele scenelor, prin atelierele de decoruri și costume, la cabinele actorilor. Ghidul care le va dezvălui vizitatorilor câteva dintre secretele celui mai mare teatru din Europa, Ionuț Corpaci, va completa experiența cu povești din istoria instituției Teatrului Național care împlinește anul acesta 173 de ani, din care 50 de ani, chiar în inima României, la kilometrul zero al Bucureștilor.
Atmosfera de sărbătoare va fi întregită de o proiecție luminoasă a drapelului național pe turnul scenei Teatrului Național, cu o înălțime de 38.5 de metri, proiecția fiind vizibilă, astfel, în diverse puncte ale centrului Capitalei.