Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 08/11/2023
Artă & Cultură / Performing arts

Soprana Teodora Gheorghiu și pianista Diana Ionescu încheie Turneul Național Schubert  pe 8 noiembrie, la Brașov

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Soprana Teodora Gheorghiu și pianista Diana Ionescu încheie Turneul Național Schubert  pe 8 noiembrie, la Brașov Share Soprana Teodora Gheorghiu și pianista Diana Ionescu încheie Turneul Național Schubert  pe 8 noiembrie, la Brașov
Soprana Teodora Gheorghiu și pianista Diana Ionescu încheie Turneul Național Schubert  pe 8 noiembrie, la Brașov


Soprana Teodora Gheorghiu și pianista Diana Ionescu încheie Turneul Național Schubert  pe 8 noiembrie, la Brașov

Miercuri, 8 noiembrie, de la ora 19:00, soprana Teodora Gheorghiu și pianista Diana Ionescu vor încheia Turneul Național de lieduri Franz Schubert cu un recital la Banca de Cultură Apollonia din Brașov. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

”Sunt extrem de emoționată și fericită că mă întorc acasă, în orașul în care am copilărit, cu acest recital special de lieduri. Brașovul este locul copilăriei, acolo unde am descoperit pasiunea pentru muzică, iar întâlnirea cu brașovenii este un moment deosebit pentru mine. Îi invit pe toți cu drag să ne reîntâlnim într-o seară magică de muzică și emoție, în care vom explora împreună cele mai frumoase lieduri compuse de Schubert. Sunt nerăbdătoare să împărtășesc cu spectatorii această experiență muzicală și să le aducem, eu și pianista Diana Ionescu, bucurie prin cântec.” spunea după recitalul de la București soprana Teodora Gheorghiu.

Teodora Gheorghiu reprezintă unul dintre superbele glasuri pe care România le-a oferit lumii în ultimele decenii și care a evoluat pe scene importante ale Europei.

Diana Ionescu este o pianistă cu o carieră impresionantă, care a colaborat cu numeroși artiști de talie mondială și a concertat în numeroase săli de concerte renumite.

Franz Schubert a excelat în multiple genuri muzicale, dar, cu cele peste 600 de lieduri compuse, s-a dovedit a fi, de departe, cel mai prolific creator din istoria muzicii în acest domeniu. Nu e de mirare că Franz Liszt l-a numit „cel mai poetic muzician care a trăit vreodată”! 

Spot video turneu:

Detalii pe www.teodoragheorghiu.art

La concertul de la Brașov intrarea este liberă. 

PROGRAM:

Teodora Gheorghiu– soprana

Diana Ionescu – pian

Recital Schubert

– An die Musik , •Gesänge aus Walter Scotts „Fräulein vom See“- Ellens Gesang 1, •Du bist die Ruh, •Die Forelle, •Auf dem Wasser zu singen , •Der Fluss , •Seligkeit.•Sei mir gegrüßt 

– Impromptu op.142 nr.2 in la bemol major •Impromptu op.90 nr.4 in la bemol major

– Gretchen am Spinnrade, •Ganymed, •Der Tod und das Mädchen , •Lied der Mignon, •An Sylvia, •Rastlose Liebe 

BIOGRAFII 

Teodora Gheorghiu

Destinul muzical al Teodorei Gheorghiu a fost influențat în mod direct de marele José Carreras, care a remarcat-o în cadrul concursului Julian Gayarre International Singing Competition. Deşi nu a câştigat acest concurs, Carreras i-a oferit o bursă de studii care i-a schimbat definitiv cursul carierei. Ulterior, a câștigat mai multe competiţii, fiind laureată, între altele, a Concursului Internaţional “George Enescu” de la Bucureşti, dar şi a prestigioasei Queen Elizabeth Competition şi a primit bursa de studii Herbert von Karajan.

A debutat pe scena muzicală internațională la Opera de Stat din Viena, la doar de 25 de ani, unde a cântat ca solistă între 2007 şi 2010. La Opera din Viena a interpretat roluri ca Adele (Liliacul), Regina Nopții (Flautul fermecat), Nanetta (Falstaff), Fiakermilli (Arabella), Adina (L’elisir d’amore), Elvira (L’Italiana in Algeri), Sophie (Werther), Eudoxie (La juive). A colaborat cu nume sonore ale scenei muzicale internaționale, ca Juan Diego Florez, Neil Shicoff, Leo Nucci, Ramon Vargas, Seiji Ozawa, Adam Fischer, Marco Armiliato, Bertrand de Billy sau Franz Welser- Möst.

Soprana Teodora Gheorghiu și pianista Diana Ionescu încheie Turneul Național Schubert  pe 8 noiembrie, la Brașov

După colaborarea cu Opera de Stat din Viena, în 2010, a decis să îşi continue cariera ca artist freelancer. Acesta a fost momentul când dirijorul Christophe Rousset i-a propus să realizeze un album, ca omagiu celebrei soprane Anna de Amicis, care a trăit în secolul al XVIII-lea. Albumul, publicat de casa de discuri Harmonia Mundi, include înregistrări în premieră cu arii din Mozart, Gluck, Borghi, Cafaro şi Mysliveček. A fost numit Discul lunii de către Internațional Record Review şi de Opera Magazine și a fost Discul săptămânii la BBC Radio timp de trei săptămâni la rând.

Talentul Teodorei Gheorghiu nu se limitează doar la opera lirică. Soprana este pasionată şi de lied şi a oferit numeroase recitaluri în acest gen muzical, iar în 2013 a publicat al doilea album, Art Nouveau, cu lieduri de Strauss, Zemlinsky, Ravel şi Respighi, ca expresii emblematice ale Jugendstil în muzică. După turneul naţional din 2018, în 2023 va realiza un nou turneu de lieduri în România, rezervat de această dată capodoperelor lui Franz Schubert.

În ultimul deceniu a apărut pe multiple scene de operă în rolul Mimì din La Bohème de Puccini, în rolul Contesei în Nunta lui Figaro de Mozart (pe care l-a abordat şi într-un turneu susţinut în Japonia), în rolul Violeta din Traviata de Verdi, Nedda din Paiaţe de Leoncavallo şi nu numai.

Diana Ionescu

Născută într-o familie de muzicieni, la 7 ani a început studiul pianului cu Sanda Bobescu. După ce a absolvit Liceul George Enescu, unde a studiat pianul cu Olga Szell, a fost admisă la clasa lui Dan Grigore la Universitatea Națională de Muzică București, unde a studiat şi cu Steluța Radu, Sandu Sandrin şi Dinu Ciocan.

În 2003 s-a mutat în Marea Britanie, ca să îşi continue studiile cu Ronan O’Hora, Joan Havill şi Marc Racz la Birmingham Conservatoire şi Guildhall School of Music and Drama. Și-a perfecționat arta cu Viktor Merzhanov la Conservatorul Tchaikovsky de la Moscova, cu Alexis Weissenberg la Engelberg, cu Dmitri Bashkirov la Chapelle Reine Elisabeth de la Bruxelles şi la Madrid, şi cu Richard Goode la New York.

Soprana Teodora Gheorghiu și pianista Diana Ionescu încheie Turneul Național Schubert  pe 8 noiembrie, la Brașov

Pianista Diana Ionescu s-a consacrat prin “pianistica impunătoare și muzicalitatea matură” (Musical Pointers) în interpretări ale capodoperelor unor epoci multiple, de la compozitori ai claviaturii baroce ca Scarlatti sau Bach, la puritatea clasică a lui Mozart, Schubert sau Mendelssohn, și până la măreţia romanticilor şi modernilor, ca Schumann, Rachmaninov, Debussy sau Prokofiev.

Câştigătoare a Marelui Premiu al Concursului Internațional de Pian „George Enescu” din 2001, şi ultimul pianist român care a reuşit această performanță, Diana Ionescu se bucură de o activitate internațională ca solistă, muzician de cameră, pedagog şi director de festival. 

A fost distinsă cu Premiul Alexis Weissenberg și Premiul EWLE al Radioului Elvețian pentru Best Live Recording, Premiul II la Missouri Southern International Piano Competition SUA și Concursul Interna’ional Lory Wallfisch, Glass Sellers Trophy şi Premiul I la Romantic Piano Competition Londra, cât și cu Diploma Ambasadorului pentru servicii aduse culturii româneşti în străinătate.

Soprana Teodora Gheorghiu și pianista Diana Ionescu încheie Turneul Național Schubert  pe 8 noiembrie, la Brașov

A apărut ca solistă, în recitaluri sau ca muzician de cameră pe marile scene ale lumii și a cântat și înregistrat sub bagheta unor dirijori remarcabili, acompaniată de orchestre ca Brunel Sinfonia Bristol, Guildhall Symphony Orchestra, Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Filarmonica Transilvania din Cluj, Filarmonica Banatul din Timişoara, Filarmonica din Sibiu, Filarmonica din laşi.

Între colaboratorii săi în muzica de cameră se numără Belcea Quartet, Gemeaux Quartet, Cvartetul Transilvan, Valeriy Sokolov, Dana Zemtsov, Stefan Hadjev, Pau Codina, Massimo Somenzi, Dario Bonuccelli, Daniel Palmizio, Irina Botan, Ashok Klouda, Teodora Gheorghiu (laureată la rândul ei a  Concursului Internațional „George Enescu”, în anul 2003), Eliana Pretorian, Vlad Maistorovici, Remus Azoiței, David Cohen, Leontina Văduva. 

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută