Network – Întâlnirea Școlilor de Teatru din Europa la Timișoara
Network – Întâlnirea Școlilor de Teatru din Europa la Timișoara, parte a programului cultural Sunlight Theatre, are loc în perioada 10 – 16 noiembrie 2023 și va reuni în Capitala Culturală Europeană Timișoara prezentări de spectacole, dezbateri, ateliere, spectacole-lectură în licee din Timișoara, conferințe și un performance comun. Obiectivul central este crearea unui dialog cultural autentic între comunitățile școlilor de teatru europene. Evenimentul oferă un spațiu de întâlnire pentru studenți, profesori de teatru, specialiști, critici, directori de teatru, actori consacrați și regizori și invită totodată publicul din Timișoara la spectacol.
Șapte școli de teatru europene se interconectează, la jumătatea lunii noiembrie, la Timișoara:
– Universitatea Privată de Muzică și Artă a Orașului Viena, Austria;
– Facultatea de Muzică și Teatru din Hanovra, Germania;
– Academia de Artele Spectacolului Baden-Württemberg din Ludwigsburg, Germania;
– Facultatea de Teatru a Universității Metropolitan din Manchester, Marea Britanie;
– Conservatorul Regal al Scoției din Glasgow, Marea Britanie;
– Academia Națională de Artă Dramatică „Aleksander Zelwerowicz” din Varșovia, Polonia;
– Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest, secția Artele Spectacolului – Actorie în limba germană, Timișoara, România;


Aceste facultăți și academii de teatru și artele spectacolului cu discursuri artistice puternice și metode de lucru diferite, vor prezenta în Timișoara spectacolele alese în urma unei selecții efectuate de echipa curatorială a evenimentului – Alina Mazilu și Florin Vidamski. Locațiile evenimentelor din cadrul festivalului sunt diverse: de la Cinema Timiș, la Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat din Timișoara, Casa Tineretului, Sala Mare a Teatrului German de Stat din Timișoara, Sala Archa a Universității Politehnica Timișoara și Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”.
În deschiderea festivalului publicul timișorean se întâlnește cu spectacolul-conferință ”PUBLIC: MODE D’EMPLOI?”, creat de Yves Marc, spectacol cu care artistul francez, consacrat la nivel european, va participa în 2024 la Festivalul de la Avignon. La Timișoara, spectacolul are loc vineri, 10 noiembrie, de la ora 19, la Cinema Timiș.
Programul spectacolelor se găsește atașat.
Eventuale modificări ale programului vor fi anunțate pe facebook.com/networkschauspielschule.
Biletele sunt puse în vânzare pe iabilet.ro.
Network – Întâlnirea Școlilor de Teatru din Europa la Timișoara este parte din proiectul Sunlight Theatre. Performative Dialogues. Organizatorii evenimentului sunt Fundația Culturală Artmedia și Universitatea de Vest Timișoara prin Facultatea de Muzică și Teatru, specializarea Artele Spectacolului – Actorie în limba germană.
NETWORK – THEATER SCHOOLS IN EUROPE
10-16 noiembrie 2023
PROGRAMM
– Vineri, 10 noiembrie
18:00 – Deschiderea oficială Network – Theatre Schools in Europe 2023
– Cinema Timiș
19:00 – Public: mode d´emploi? – Spectacol-conferință de Yves Marc
– Compagnie Yves MARC – Théâtre du Mouvement în colaborare cu Théâtre Victor Hugo de Bagneux, Association Ouest Rox Mirande, Pôle culturel Eauze
(*** Spectacol în limba franceză, sincronizat în limba română)
– Cinema Timiș


– Sâmbătă, 11 noiembrie
18:00 / 20:00 – In diesem Moment denken alle an mich
– spectacol Akademie für Darstellende Kunst Baden-Württemberg, Ludwigsburg (Germania)
(*** Spectacol în limba germană, supratitrat în limba engleză)
– Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat
– Duminică, 12 noiembrie
19:00 – Liminal – showcase cu 5 spectacole:
Inevitable, de Rachel Barry, Bailie Stepa
Them, de Teodora Staicu
Crow, de Alexis Maxwell
I See Red, de Silvestre Correia
Cuccetta, de Elena Stanoulakatou
Manchester School of Theatre at Manchester Metropolitan University (Marea Britanie)
(*** spectacole în limba engleză)
– Sala studio a Teatrului Maghiar de Stat


– Luni, 13 noiembrie
19:00 – Die Stunde da wir nichts voneinander wussten – după Peter Handke, regie Florin Vidamski
Darstellende Kunst – Schauspiel in deutscher Sprache, Artele Spectacolului – Actorie în limba germană FMT/UVT, Timișoara (România)
(***nonverbal)
– Casa Tineretului, Foyer
21:00 – Concert instrumental solo Dominik Strycharski (Polonia)
– Casa Tineretului, Sala Mare
– Marți, 14 noiembrie
19:00 – Alaska de Konrad Hetel – regie Radek Stepien
The Aleksander Zelwerowicz National Academy of Dramatic Art in Warsaw (Polonia) –
(*** spectacol în limba poloneză, supratitrat în limba engleză)
– Sala Teatrului German de Stat


– Miercuri, 15 noiembrie
19:00 – Anleitung ein anderer zu werden – după Edouard Louis, dramatizarea romanului Estera Stenzel & Ensemble, regie colectivă
(*** spectacol în limba germană, supratitrat în limba engleză)
Musik und Kunst Privatuniversität der Stadt Wien (Austria)
– Sala Teatrului German de Stat
– Joi, 16 noiembrie


18:00 – Das Ereignis – de Annie Ernaux, regie Christian Ebert
Hochschule für Musik und Theater, Hannover (Germania)
(*** spectacol în limba germană, supratitrat în limba engleză)
– Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat
21:00 – Human Installation – Cu reprenzentanți ai tututor școlilor participante – instalație de Kinga Ötvös & Diana Katharina; concept: Diana Katharina
– Sala Archa
22:00 – Închiderea Network – Theatre Schools in Europe 2023
– Sala Archa
Detalii despre spectacole, școlile participante și eventuale modificări ale programului găsiți pe pagina de Facebook a festivalului facebook.com/networkschauspielschule.
Biletele sunt puse în vânzare pe iabilet.ro.


