Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 15/10/2023
Artă & Cultură / Performing arts

EVENIMENT | Concert Regal caritabil, la Ateneul Român

Iuliana Ciocîrlan De Iuliana Ciocîrlan
Comentarii EVENIMENT | Concert Regal caritabil, la Ateneul Român Share EVENIMENT | Concert Regal caritabil, la Ateneul Român
Concert-Regal-Caritabil-cover-2023


Concert Regal caritabil, la Ateneul Român | Fundația Regală Margareta a României

Unul dintre cele mai longevive și de succes evenimente de strângere de fonduri din România îl reprezintă Concertul Regal de susținere a tinerilor talentați, organizat de Fundația Regală Margareta a României, care se bucură și anul acesta de participarea unor muzicieni de excepție, precum tenorul Ioan Hotea și mezzosoprana Martiniana Antonie, alături de Orchestra Română de Tineret, dirijată de Gabriel Bebeșelea, considerată cea mai bună orchestră din țară din ultimii ani și cunoscută de criticii europeni ca unul dintre ansamblurile de top din lume.

Martiniana Antonie

martiniana-antonie-concert--regal-caritabile-2023

Martiniana Antonie este un simbol al noii generații de muzicieni și a devenit remarcată pentru rolul Rosinei la National Theater Mannheim. Cariera ei muzicală a fost influențată de perioada în care a fost bursier al programului Tinere Talente al Fundației Regale, primind susținerea necesară pentru a deveni artistul de astăzi.

Ioan Hotea

Ioan-Hotea-concert--regal-caritabile-2023

A cântat pe scene celebre ale lumii – în 2016 a debutat la Royal Opera din Londra – și este laureat la numeroase concursuri de canto, precum: Hariclea Darclée, Grand Prix sau Operalia Placido Domingo. Din 2015 este angajat la teatrul din Wiesbaden, Germania.

Gabriel Bebeșelea

Concert simfonic cu Gabriel Bebeşelea și Ion Bogdan Ştefănescu
Foto Filarmonica George Enescu

Nu în ultimul rând, Gabriel Bebeșelea, dirijor principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca și al Filarmonicii „George Enescu” din București, este unul dintre cei mai talentați dirijori români, fiind invitat constant al unor orchestre prestigioase, printre care: Royal Philharmonic Orchestra Londra, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra, Orchestra Simfonică din Castilla și León, Singapore Symphony Orchestra sau Bochumer Symphonikerr.

Așa cum pentru Martiniana Antonie, programul Tinere Talente i-a devenit sprijin, fondurile colectate în cadrul concertului vor ajuta alți tineri muzicieni, aflați la început de drum, oferindu-le burse, mentorat și promovarea de care au nevoie pentru a se face auziți în industrie.

Programul Tinere Talente este recunoscut de patru ori drept Cel mai bun Program de Artă și Cultură din România, fiind inclusiv laureat în anul 2022 la Gala Societății Civile.

De-a lungul timpului, sponsorizările și donațiile strânse la Concertul Regal au reușit să asigure burse pentru 410 muzicieni proveniți din medii defavorizate, aceștia obținând realizări remarcabile atât la nivel național, cât și internațional.

Concert-Regal-Caritabil-afis-2023

Cei ce simt că tinerele speranțe ale artei românești merită susținute pot contribui la acest demers prin achiziționarea de bilete la Concertul Regal caritabil, aflat anul acesta deja la a 14-a ediție, care va fi organizat la Ateneul Român, în seara de 25 octombrie 2023.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută