Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 02/10/2023
Film Viața Orașului

Programul săptămânii 3-8 octombrie, la Cinema Victoria

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Programul săptămânii 3-8 octombrie, la Cinema Victoria Share Programul săptămânii 3-8 octombrie, la Cinema Victoria
ARSENIE. VIAȚA DE APOI


O nouă săptămână, un nou mix irezistibil la Cinema Victoria!

Te așteptăm cu noi episoade din Timișoara. Harta Secretă, cu patru filme maghiare recente, cu un omagiu emoționant adus lui Jane Birkin, în Cinemateca TIFF, cu cel mai dezbătut documentar românesc al momentului, dar și cu dans și magie! 

Marți, it’s Time for magic festival! Ne bucurăm să-l avem pe scenă pe Wolfgang Moser, unul dintre cei mai buni magicieni din lume, care va susține spectacolul MIRACULUM, în limba germană.

Miercuri, curge din nou cu povești mai puțin cunoscute de pe HARTA SECRETĂ a Timișoarei, dar și cu… bere pe Bega și cu licori în Cetate. Despre fascinanta povestea băuturilor din urbe aflăm din cele două scurtmetraje documentare în premieră după care aprofundăm, ca de obicei, într-o discuție cu Adriana Babeți și invitații săi. Rezervă-ți un loc, cât mai găsești, și vino să te bucuri de una dintre cele mai îndrăgite serii dedicate orașului, produsă de @ Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Universitatea de Vest.

După aceea, rămâi cu noi să descoperi selecția de scurtmetraje LET THE BODY SPEAK, o arhivă video de lucrări, practici de mișcare și discuții ale dansatorilor și coregrafilor ucraineni, creată pentru a păstra și documenta experiența lor somatică de la începerea războiului. Proiecția va fi urmată de o discuție în engleză cu artista și curatoarea Stanislava Ovchinnikova.

Cel mai probabil ai auzit deja de polemica stârnită în spațiul public de documentarul ARSENIE. VIAȚA DE APOI realizat de Alexandru Solomon. Te invităm să îl vezi, joi, și să îți faci propria părere despre subiect. Dintr-un alt registru, TIGRU, apreciatul film de debut al lui Andrei Tănase, este o ficțiune inspirată din fapte reale, cu un duo inedit format dintr-o tigroaică și o doctoriță veterinară.

Vineri, e timpul pentru o nouă proiecție în exclusivitate din seria noastră Cinemateca TIFF, cu filme de festival care altfel nu ajung pe ecranul de cinema. La câteva luni de la moartea apreciatei actriței și cântărețe Jane Birkin, îi aducem un omagiu cu filmul JANE BY CHARLOTTE, realizat chiar de fiica ei, celebra Charlotte Gainsbourg. Folosind obiectivul camerei de filmat, cele două femei se redescoperă reciproc și recreează bazele unei relații mamă-fiică.

O altă legătură de sânge se reînnoadă între două GEMENE, în filmul care deschide ZILELE FILMULUI MAGHIAR la Cinema Victoria, vineri după-amiază. Sâmbătă, descoperă pelicula propusă de Ungaria la Oscarurile din 2023: CELE PATRU SUFLETE ALE COIOTULUI este o animație pentru toate vârstele despre importanța protejării naturii. Duminică, mergem într-o VACANȚĂ ÎN VEST, presărată de râsete și plasată în Ungaria anilor ‘80. Pentru cei mai mici dintre spectatorii noștri, avem un episod din îndrăgita serie animată BOBIȚĂ ȘI BUBURUZĂ – POVESTEA LUNILOR, potrivit chiar de la 3 ani pentru cei care înțeleg maghiară. Filmul este subtitrat în limba română.

De acțiune și umor à la française ai parte și în filmul CRIMA ESTE A MEA, al lui François Ozon, precum și în animația PATRULA JUNGLEI, dublată în română, pe care te invităm să o vezi cu toată familia.

Programul săptămânii 3-8 octombrie, la Cinema Victoria

Foto header: ARSENIE. VIAȚA DE APOI

ARSENIE. VIAȚA DE APOI

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută