Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 25/09/2023
Muzică

Doomsday Astronaut anunță “DJENT DJINN Tour” și fac prima oprire la Cluj-Napoca

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Doomsday Astronaut anunță “DJENT DJINN Tour” și fac prima oprire la Cluj-Napoca Share Doomsday Astronaut anunță “DJENT DJINN Tour” și fac prima oprire la Cluj-Napoca
Doomsday Astronaut anunță "DJENT DJINN Tour" și fac prima oprire la Cluj-Napoca


Formația sibiană de metal progresiv instrumental Doomsday Astronaut pornește într-un turneu național menit să promoveze cel de-al doilea material full-length, “DJENT DJINN”, ce urmează să fie lansat oficial pe data de 4 octombrie.

Cu un concept muzical cât se poate de inedit Doomsday Astronaut se prezintă deja ca un proiect în care pasiunea se mulează pe direcțiile pe care profesionalismul le dictează.

Prestațiile live impecabile nu fac rabat de la acest considerent, energia dezvoltată pe scenă completând un tablou cu care te întâlnești în galeria artelor de nișă de la noi mai rar decât cu lucrările lui Manet. Tehnica de execuție este de-a dreptul impresionantă, tușele sonore inovatoare fiind de-o naturalețe de îți iese impresionismul prin piele.

Fondatorul trupei, Waqas Ahmed, spune despre acest nou material ce urmează să fie lansat în perioada următoare, că “este cel mai heavy dar, în aceeași măsură, cel mai fantezist și aventuros produs muzical lansat până acum.”

“Born of Smokeless Fire” este prima piesă extrasă de pe albumul “DJENT DJINN” și dispune de un videoclip care se încadrează perfect în conceptul artistic al trupei, cu elemente vizuale lucrate la detaliu și norme de calitate setate la cote înalte. Acesta este, de altfel, primul clip pe care sibienii îl lansează de la înființare și poate fi vizionat aici:

Referitor la acest video, dar și la materialul în sine, Waqas Ahmed, liderul trupei, spune că: “Încerc mereu să îmi ofer noi provocări, cu fiecare lansare, iar de data aceasta simt că am dus totul la cel mai înalt nivel.”

Doomsday Astronaut se prezintă ca un permanent foc de artificii pe firmamentul nu foarte luminos al scenei underground românești, o supernovă într-un univers și așa destul de opac.

Doomsday Astronaut anunță "DJENT DJINN Tour" și fac prima oprire la Cluj-Napoca

Date confirmate turneu până în momentul de față:

6 Octombrie – CLUJ, Flying Circus
7 Octombrie – DEVA, John’s la Camping
21 Octombrie – TIMIȘOARA, Nemesis Art Club
28 Octombrie – LUGOJ, Club House MC Road Patrol
3 Noiembrie – SIBIU, Rock and Bike Club

Cu apariții live pe scena unora dintre cele mai importante festivaluri de nișă din România, printre care Posada Rock Festival, unde au și câștigat marele premiu dedicat trupelor la debut, dar și Rock la Mureș, ASTRA Rock sau Maris Fest, Doomsday Astronaut se conturează deja ca un fenomen muzical.

Mai multe informații despre Doomsday Astronaut găsiți pe:

Facebook
Instagram
Youtube
Bandcamp
Spotify

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.