Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 19/09/2023
Festival Lifestyle Viața Orașului

Night Gigs, Night Theater și Night Walks – trei evenimente aduc ineditul în viața de noapte din Timișoara

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Night Gigs, Night Theater și Night Walks – trei evenimente aduc ineditul în viața de noapte din Timișoara Share Night Gigs, Night Theater și Night Walks – trei evenimente aduc ineditul în viața de noapte din Timișoara
Night Gigs, Night Theater și Night Walks - trei evenimente aduc ineditul în viața de noapte din Timișoara


Timișoara a fost mereu un oraș tânăr, viu și vibrant, în special noaptea. Totuși, cultura și arta nu și-au făcut foarte mult loc în peisajul nocturn până acum. Toamna acestui an propune o schimbare în acest sens.

Night Gigs, Night Theater și Night Walks sunt trei evenimente care vor avea loc în curând în orașul de pe Bega, care vor dezvălui un concept nocturn captivant, în care cultura și arta strălucesc după lăsarea serii, sub luminile orașului.

Toate trei sunt parte din evenimentul emblematic pe care Asociația Daisler îl pregătește în orașul care deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2023 și reprezintă o invitație aparte de a gusta și explora arta într-un mod cu totul diferit.

Un spectacol de teatru într-un autobuz aflat în mișcare, în miez de noapte, show-uri surpriză în locuri neconvenționale și o invitație la o plimbare nocturnă printre instalații de lumină – sunt evenimentele care vor transforma Timișoara și îi vor invita locuitorii să privească altfel întunericul nopții.

Spectacole de teatru într-un autobuz electric în mișcare

Într-o încercare îndrăzneață de a aduce teatrul mai aproape de comunitate și de a explora întunericul misterios al nopții, regizorul Cătălin Mardale și dramaturga Andreea Tănase au colaborat la crearea unei piese de teatru unice despre siguranța pe timp de noapte în Timișoara. Fiecare spectator va fi transpus într-o lume nouă, în care se vor întâmpla lucruri neașteptate și pline de emoție.

Night Gigs, Night Theater și Night Walks - trei evenimente aduc ineditul în viața de noapte din Timișoara

Night Theater aduce, astfel, o aventură inedită în care povestea se dezvăluie la fiecare colț de stradă, din autobuzul electric al producătorului român ATP Trucks & Buses aflat în mișcare. Evenimentul promite să fie o adevărată experiență care stă la granița dintre real și fantastic, în care noaptea este personajul principal.

Reprezentațiile au loc între 29 septembrie și 8 octombrie, iar biletele pentru piesele de teatru în miez de noapte pot fi achiziționate online.

Mister și curiozitate la Night Gigs

Night Gigs este evenimentul care-i va purta pe spectatori în locații neconvenționale din Timișoara. Curioșii vor achiziționa biletele fără să știe prea multe detalii legate de show sau de locație. Poate fi muzică live, teatru de club sau slam poetry, toate în aceeași seară. Sau Drag Show, împreună cu Stand-up Comedy și prezentări ale unor oameni fascinanți. Pot ajunge într-o clădire cu o istorie aparte sau într-un apartament aproape de centrul orașului.

Night Gigs, Night Theater și Night Walks - trei evenimente aduc ineditul în viața de noapte din Timișoara

Cu un program eclectic și variat, fiecare performance din cadrul acestui eveniment este o surpriză pregătită pentru public.

Night Gigs se desfășoară în perioada 1 – 10 octombrie, în fiecare seară de la ora 22:00, iar bilete pot fi achiziționate online.

Night Walks și poveștile inedite ale Timișoarei

Aproape 20 de instalații artistice inedite vor lumina cartierele Iosefin și Elisabetin din Timișoara, la ceas de seară și pe timpul nopții, toamna aceasta. Timișorenii se vor bucura de tururi nocturne printre creațiile luminoase și vor descoperi, totodată, povești ascunse ale zonelor din jurul Begăi.

Totul se va întâmpla în cadrul evenimentului Night Walks, în perioada 29 septembrie – 8 octombrie, între orele 22:00 și 00:00. Acest eveniment este componenta care are rolul de a aduce noi perspective în zona urbană și de a oferi curioșilor oportunitatea de a descoperi orașul altfel, dintr-o altă perspectivă. Plimbările nocturne se desfășoară în limbile română, engleză și germană, în compania celor de la Timișoara Tour Guide, care își vor pune la treabă creativitatea și cunoștințele pentru a asigura participanților o experiență pe cinste.

Night Gigs, Night Theater și Night Walks - trei evenimente aduc ineditul în viața de noapte din Timișoara

Participarea este gratuită, însă se face pe baza înscrierii în formularul dedicat.

Evenimentele fac parte din Lights On – The Night-Art Festival . Pentru detalii complete și pentru a explora surprizele pregătite în cadrul festivalului Lights On, vizitează www.night-art.ro.

The Night-Art Festival este prezentat de George, inovație BCR.

Sponsorii Lights On – The Night-Art Festival sunt: Fan Courier, Iulius Town, ATP Motors, Pepsi

Partenerii proiectului sunt: Leeds City Council, Asociația In-Edu Timișoara, Centrul Cultural German Timișoara, Centrul Cultural Clujean, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Universitatea Politehnică Timișoara.

Partenerii de comunicare sunt: Getica OOH, Galeriile Aushopping, Kiss Fm, Euromedia, Pressone.ro, G4Media.ro, World Wide Print, Daisler Print House, Știri din România, Tion, Express de Banat, IQOOL, Zile și Nopți, Știri de Timișoara, NewsVest, Adevărul, TVR, Radio Timișoara, România Pozitivă, Best of Timișoara.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută