Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 13/09/2023
Film

Au început filmările pentru Interior zero, cel de-al doilea film regizat de Eugen Jebeleanu

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Au început filmările pentru Interior zero, cel de-al doilea film regizat de Eugen Jebeleanu Share Au început filmările pentru Interior zero, cel de-al doilea film regizat de Eugen Jebeleanu
Au început filmările pentru Interior zero, cel de-al doilea film regizat de Eugen Jebeleanu


Interior zero este un film de lungmetraj regizat de regizorul de teatru și film Eugen Jebeleanu, după un scenariu scris de Ioana Moraru.

Filmul este o ecranizare a romanului Interior zero scris de Lavinia Braniște. Filmările se vor desfășura luna aceasta la București.

Interior zero o urmărește pe Cristina, o femeie pe la 30 și ceva de ani, încercând să se adapteze la viața de adult adecvat – cu serviciu, mamă, iubiți și prieteni – într-un București ostil și derutant.

„Interior zero este al doilea film în care caut să portretizez generația din care fac parte prin focusarea pe un personaj anonim care se luptă cu proprii monștri și este constrâns de un context care îl opresează. Cristina este pentru mine peste tot, mă întâlnesc cu ea la tot pasul. Cristina observă ce se întâmplă în viața și în jurul ei, cu distanță, în afara clișeelor de reprezentare ale femeii în societatea românească și a rolurilor impuse.

Pornind de la această poveste despre emancipare, îmi doresc să realizez un film despre construcția identității, transferând asta în însăși forma sa: o ficțiune care arată culisele facerii sale, care sparge convenția tradițională a realismului cinematografic, care demultiplică percepțiile asupra figurii centrale. Cine joacă pe cine? Unde se termină realitatea și unde începe ficțiunea?” spune regizorul Eugen Jebeleanu.

Rolul principal va fi jucat de trei actrițe: Valentina Zaharia, Cristina Drăghici și Cendana Trifan. Din distribuție mai fac parte și: Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Emilian Oprea, Cristian Popa, Vlad Udrescu, Yann Verburgh, Irina Movilă, Dana Rogoz și Ada Galeș.

Au început filmările pentru Interior zero, cel de-al doilea film regizat de Eugen Jebeleanu

Interior zero este o producţie Icon Production, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Filmul este produs de Velvet Moraru, imaginea este semnată de Marius Panduru, montajul de Cătălin Cristuțiu, scenografia de Mălina Ionescu, iar costumele de Velica Panduru.

Primul film regizat de Eugen Jebeleanu după un scenariu de Ioana Moraru, Câmp de maci, a fost prezent în peste 60 selecții oficiale la festivaluri din Europa, Statele Unite ale Americii și Asia, având în palmares 15 premii naționale și internaționale.

Au început filmările pentru Interior zero, cel de-al doilea film regizat de Eugen Jebeleanu

Despre Eugen Jebeleanu

După ce a absolvit studiile de actorie la UNATC – București și un Master de regie și dramaturgie la Paris, Eugen Jebeleanu și-a dedicat activitatea regiei de teatru, operă și, mai nou, de film. În 2010 a fondat, împreună cu dramaturgul Yann Verburgh, „Compania 28”, iar mai apoi „Cie des Ogres” în 2017, colaborând în ultimii ani cu cele mai importante teatre din țară, printre care se numără și cele din Sibiu sau București.

De asemenea, a semnat regia pentru numeroase spectacole jucate pe scenele din Franța dar și din Germania. În 2017, a regizat Căpcăuni, un proiect care a fost recompensat de către Fédération d’Associations de Théâtre Populaire (FATP). Pentru spectacolul Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba din 2019 a primit premiul pentru cea mai bună regie în cadrul Galei Premiilor UNITER. A colaborat cu Opera din Lyon pentru Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart.

În 2020, și-a făcut debutul ca regizor de film cu lungmetrajul Câmp de maci, recompensat în cadrul Festivalului TIFF 2021 cu premiul pentru Cea mai bună regie și Cel mai bun film de debut la Premiile GOPO 2022. În 2022 îi este acordat titlul de Cavaler al Artelor și Literelor (Chevalier des Arts et des Lettres) de către Ministerul culturii din Franța.

Despre Icon Production

Înființată în 1994 de către producătoarea Velvet Moraru, Icon Production este una dintre primele companii independente de producție de film din România. Încă de la început, compania a susținut producții care și-au propus să confrunte spectatorii cu complicata moștenire socială, politică și economică a secolului al XX-lea. Printre cele mai importante se numără Câmp de maci, în regia lui Eugen Jebeleanu, Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, în regia lui Andrei Ujică, Quod Erat Demonstrandum, de Andrei Gruzsniczki și Charleston, de Andrei Crețulescu.

Toate producțiile companiei, lungmetraje și scurtmetraje de ficțiune sau documentare, au fost selectate și premiate în cadrul unora dintre cele mai importante festivaluri internaționale de film la Cannes, Roma sau Locarno.

Despre Lavinia Braniște

Lavinia Branişte s‑a născut la Brăila, în 1983, şi a studiat literatură şi limbi străine la Cluj şi Bucureşti. A scris poezie, proză şi literatură pentru copii. La Polirom i-au apărut volumul de proză scurtă Escapada (2014, 2021) şi romanele Interior zero (2016, 2018, Premiul „Nepotu’ lui Thoreau”) şi Sonia ridică mâna (2019, 2021, Premiul „Nepotu’ lui Thoreau”, Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, Premiul Sofia Nădejde). Romanul Mă găseşti când vrei (ediţia I, Polirom, 2021) a primit Premiul Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, ediţia 2022, la categoria Proză.

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută