Din 23 august, Ruxandra Donose, Ramón Vargas  și Leontina Văduva vor pregăti în România tineri muzicieni din întreaga lume , la International Salbek Opera Masterclass

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți | Publicat: 20 august 2023
International Salbek Opera Masterclass


Din 23 august, Ruxandra Donose, Ramón Vargas  și Leontina Văduva vor pregăti în România tineri muzicieni din întreaga lume , la International Salbek Opera Masterclass

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva vor pregăti 22 de tineri din întreaga lume, care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest fel din România, care se va desfăşura pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

International Salbek Opera Masterclass
Ramon Vargas
International Salbek Opera Masterclass
Leontina Vaduva

Aflat la prima ediție, International Salbek Opera Masterclass este un masterclass cu participare internațională unde 22 de cursanți vor avea oportunitatea de a studia tehnici de canto și interpretare împreună cu trei muzicieni de talie internațională, mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramón Vargas și soprana Leontina Văduva.

„A fost foarte dificil să selectăm între atâția candidați foarte buni care s-au înscris pentru a participa la acest masterclass. Ne-a luat prin surprindere numărul mare de înscrieri și ne bucurăm că aceste cursuri pe care le vom oferi vor avea loc într-un spațiu perfect pentru studiu și creare de viitori maeștri”, spune mezzosoprana Ruxandra Donose.

International Salbek Opera Masterclass
Ruxandra Donose

De altfel, unul dintre atuurile acestui program constă în locul special ales de organizatori, Asociația Castel Salbek, pentru aceste cursuri:

„Parcul din jurul castelului are numeroşi arbori printre care şi câțiva stejari seculari. Doar pronunțând asta mă gândesc ce spațiu deosebit de studiu se poate crea. Această tabără artistică reprezintă doar un prim pas în încercările noastre de a reda vechea splendoare Castelului Salbek, unul dintre cele mai frumoase castele din vestul României. Totodată, ne propunem să dezvoltăm activități culturale în zonă, cu ajutorul cărora să ajutăm și la dezvoltarea comunităților locale”, spune Ana Maria Mihăescu, președintele Asociației Salbek.         

International Salbek Opera Masterclass se va desfăşura în perioada 23-27 august 2023, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, în județul Arad și se va încheia cu Gala Salbek Opera Festival care va avea loc în Piaţa Primăriei din Arad, în aer liber, pe 27 august, cu Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijor David Crescenzi, solişti Ruxandra Donose, Ramón Vargas, Leontina Văduva şi o parte dintre cursanţii Salbek Opera Masterclass 2023. Gala va marca închiderea Zilelor Aradului şi a Salbek Opera Masterclass.

International Salbek Opera Masterclass
Castel Salbek, Petriș, Arad
International Salbek Opera Masterclass
Salbek Petris view autumn

Cursurile se vor ține în mai multe localităţi rurale din împrejurimile domeniului Salbek, în Petriș, Roșia-Nouă și Ilteu, într-un mediu potrivit atât pentru studiu, cât și pentru relaxare, în perioada 23-26 august şi se vor încheia pe 27 august cu participarea la repetiţiile şi la Gala Extraordinară de Operă de la Arad.

Întâlnirile informale între profesori şi studenţi din pauzele cursurilor vor avea loc pe esplanada din faţa castelului, sub forma unor opera picnic breaks.

Lucrul în astfel de grupuri internaționale încurajează un schimb de tradiții culturale, practici de lucru, experiențe personale care contribuie la o bună cunoaștere reciprocă, în cadrul dimensiunii interculturale a proiectului.

Un program unic de 5 zile în care cei 22 de participanți vor beneficia, dincolo de ghidajul și îndrumările celor trei vedete internaționale, de posibilitatea de a participa ca asistenți sau parteneri de scenă la repetițiile și la Gala Salbek Opera Festival din Piaţa Primăriei din Arad, organizată în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad.

International Salbek Opera Masterclass

Gala Salbek Opera Festival este programată duminică, 27 august, de la ora 20:00, în Piața Primăriei din Arad, cu Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijată de David Crescenzi, solişti Ruxandra Donose, Ramón Vargas, Leontina Văduva şi unii dintre cursanţii Salbek Opera Masterclass 2023. În program, lucrări de G. Bizet, F. Cilea, J. Offenbach, Saint Saens, G. Puccini, G. Verdi, Ch. Gounod, F. Obradors, A. Lara, C. Velázquez , G. Grigoriu.

Detalii găsiți pe site-ul www.salbekoperafestival.ro sau masterclass.salbekoperafestival.ro

Spot video Gala Salbek Opera Festival:

Producător: Asociația Castel Salbek

International Salbek Opera Masterclass

Zile și Nopți

Descoperă colecția de articole dedicate artei și culturii pe Zile și Nopți

Artă & Cultură →

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută